Avem nevoie de teatru?
Isi pun aceasta intrebare mii de profesionisti din domeniu, dezamagiti in sperantele lor, dar si milioane de oameni, obositi de teatru.
De ce avem nevoie de teatru?
Pentru ca in anii cand scena este nesemnificativa in comparatie cu pietele oraselor si teritoriile statelor se joaca autentice tragedii din viata reala.
Ce este teatrul pentru noi?
Loje si balcoane aurite, fotolii de catifea, culise murdare, voci fortate sau invers – boxe negre, improscate cu noroi si sange, in care sunt o multime de trupuri goale infuriate.
Ce ne poate spune teatrul?
Totul!
Teatrul ne poate spune totul!
Si cum traiesc zeii in cer, si cum detinutii sufera in grote, si cum patima te inalta, si cum iubirea te omoara, si cum nu este nevoie de omul bun, si cum minciuna domina, si cum oamenii traiesc in apartamente, iar copiii in tabere pentru refugiati, si cum in pustiu se intorc, si cum au loc despartirile de cei dragi.
Teatrul a fost si va ramane pentru totdeauna.
Si in acesti ultimi cincizeci-saptezeci de ani avem absoluta nevoie de teatru. Pentru ca numai teatrul, dintre toate artele, inseamna: cuvantul din gura-n gura, privirea din ochi in ochi, gestul din mana in mana, de la corp la corp. El nu are nevoie de mijlocitor, intre om si om – partea transparenta a luminii, nu apartine nici sudului, nici nordului, nici estului si nici vestului. De felul lui, teatrul este lumina care patrunde peste cele patru parti si instantaneu este recunoscut de orice om, invrajbit sau prietenos.
Avem nevoie ca teatrul sa fie diferit.
Si dintre toate formele posibile ale teatrului vor fi solicitate, inainte de toate, cele arhaice. Teatrul de forme ritualice nu trebuie combatut cu teatrul popoarelor civilizate. Cultura laica este golita de continut, informatia culturala schimba entitatile simple intre ele, spulberand speranta intalnirii cu ele.
Teatrul e deschis. Intrarea e libera.
Lasati naibii gadgeturile si computerele – mergeti la teatru, ocupati locurile de la parter, de la balcon, dati ascultare cuvantului, priviti pe viu personajele – in fata aveti teatrul, nu-l nesocotiti si nu-l lasati sa treaca neobservat, caci viata trece foarte repede.
Orice fel de teatru este necesar.
Si doar de un teatru nu avem nevoie – teatrul jocurilor politice, teatrul „capcana” politica, teatrul politicienilor, teatrul politicii... Teatrul terorii zilnice – personal si colectiv, teatrul cadavrelor si teatrul sangelui in piete si pe strazi, in capitale si in provincii, intre religii si grupuri de etnici.
Anatoli Vasiliev
(traducere in limba romana:Maria Sarbu)
Anatoli Alexandrovici Vasiliev (nascut la 4 mai 1942, Rusia) este un renumit regizor de teatru rus si unul dintre cei mai importanti regizori de teatru europeni contemporani. Este fondatorul „Scolii de Arta dramatica” din Moscova. Prima sa stagiune s-a deschis la 24 februarie 1987 cu Sase personaje in cautarea unui autor de Pirandello, spectacol care a avut mare succes in Europa alaturi de Cerceau pe care Viktor Slavkin l-a scris special pentru trupa lui Vasiliev. Pentru Vasiliev, jocul actorului este un proces fara inceput si sfarsit, actorii traind in teatru si formand o comunitate pe toata perioada desfasurarii repetitiilor.
Treptat, Vasiliev si-a castigat un nume international, astfel in 1992 monteaza la Comedia Franceza Mascarada lui Lermontov iar un an mai tarziu, la Roma, Asa este, daca vi se pare de Luigi Pirandello. In 1997 Plangerile lui Ieremia este prezentat in premiera la Avignon, apoi in Italia si apoi in Germania. Acest spectacol i-a adus premiul Masca de aur pentru cel mai bun spectacol si cea mai buna scenografie.
In 2006 se muta in Europa. Lucreaza la Paris, Lyon si Londra. Trei ani mai tarziu, este invitat la Teatrul Balshoi pentru a monta Don Giovanni.
Anul acesta a pus in scena la Comedia Franceza, La Musica Deuxième de Marguerite Duras.
Martie 2016
