Cu trupul sfârtecat de o grea suferinta, cel care ne daruise minunatele Poeme cu îngeri s-a mai chinuit un an, pâna în 1963, când a plecat în lumea de dincolo. Avea pregatite Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginara, care au aparut în 1964, cu o prefata de Perpessicius. Reintegrarea lui V. Voiculescu în patrimoniul spiritualitatii si creativitatii românesti, pe locul de cinste pe care-l merita, s-a produs postum, datorita, în primul rând, fiului sau, Ion Voiculescu, prin a carui stradanie au putut fi recuperate manuscrisele operelor sale aflate în arhiva fostei Securitati. Astfel au putut sa vada lumina tiparului cele doua volume de Povestiri, în 1966, cu o prefata de Vladimir Streinu, romanul Zahei Orbul, în 1970, prefatat de Mircea Tomus si volumul de Teatru, în 1972, îngrijit de Mircea Tomus si Ion Voiculescu. Ulterior, viata si opera lui Vasile Voiculescu s-au bucurat de valoroase studii, exegeze si editii, datorate unor prestigiosi istorici literari si editori. Printre acestia se numara si Florentin Popescu, care i-a închinat volumele Pe urmele lui V. Voiculescu (1984), V. Voiculescu si lumea lui (1993), V. Voiculescu la Pârscov (1996), V. Voiculescu contemporanul nostru (1997), Detentia si sfârsitul lui V. Voiculescu (2000), Viata lui V. Voiculescu (2003).
Cu putin timp în urma, Florentin Popescu si-a îmbogatit remarcabilele sale contributii cu volumul V. Voiculescu si contemporanii lui, aparut la Editura Muzeului Literaturii Române, venind în completarea antologiei V. Voiculescu interpretat de..., realizata de Rodica Pandele, în 1981. Volumul are un profil aparte, reconstituind personalitatea lui V. Voiculescu pe multiple coordonate, prin reproducerea propriilor marturii ale scriitorului si ale membrilor familiei sale si printr-o reprezentativa selectie din extrem de interesantele comentarii asupra destinului si operei sale, publicate de cei care i-au fost aproape. Preluând genericul unei cunoscute colectii franceze, Florentin Popescu îl prezinta mai întâi pe V. Voiculescu par lui-meme, relevând, în toata culegerea, ca în personalitatea sa s-au armonizat doua ipostaze structurale, de scriitor si de medic, extrasa din Gânduri albe (1986), esentiala pentru întelegerea spiritualitatii sale: "Pregatirea stiintifica, studiile medicale, cunostintele de filosofie si tot câstigul meu în celelalte domenii de cultura, arta, literatura, în loc sa ma departeze, m-au apropiat de credinta. Unilateral, as fi fost poate ateu naiv, un simplist negativ. Cu cât mai poliedric, cu atât au avut loc pe unde sa strabata experiente complete, puncte de vedere noi, interferente de doctrine, putinta de comparatii, lumina mai multa. Iar din toate, sinteza ca neaparat credinta trebuie sa stea la temelia spiritului omului normal. Caci e o trista unilateralitate traiul într-un spatiu cu o singura dimensiune morala, a trai de pilda numai în bucurie sau numai în durere. Viata e multidimensionala. La cele doua laturi de jos, pamântesti, le-as zice dimensiuni pasionale - bucuria si durerea - la care se limiteaza materialismul, trebuie sa adaugam o a treia, înaltimea, dimensiune a spiritualitatii... si transfigurându-ne sa trecem în a patra dimensiune, metafizica, în extaz si sfintenie. Dar numai în credinta ne putem construi un spatiu de viata mai presus de al târâtoarelor, arhitecturat cu dimensiunile adâncirii si înaltarii în infinit". Fata de antologia V. Voiculescu interpretat de..., amintita mai sus, volumul îngrijit de Florentin Popescu se remarca printr-un substantial procent de noutate.
Sunt reunite acum, într-o sectiune bine definita, Marturii de familie, continând îndeosebi interviuri cu fiul scriitorului, Radu Voiculescu, si cu fiica sa, Gabriela Defour. Cele mai tulburatoare amintiri sunt cele care reconstituie momentele tragice ale arestarii, condamnarii si detentiei lui V. Voiculescu. La 4 august 1958, V. Voiculescu a fost arestat. Înscenarea judiciara care a urmat a avut ca pretext participarea scriitorului la "Rugul Aprins", o asociere a unor intelectuali si creatori de elita care se întâlneau la Mânastirea Antim din Bucuresti, discutând probleme religioase si citind literatura de inspiratie crestin-ortodoxa.Alaturi de V. Voiculescu, participau Ion Marin Sadoveanu, Sandu Tudor, profesorul Alexandru Mironescu, compozitorul Paul Constantinescu, filosoful Anton Dumitriu, staretul Benedict Ghius, pictorita Olga Greceanu, Andre Scrima si altii. Tentaculele Securitatii s-au extins si asupra reuniunilor din casa colectionarului de ceramica româneasca Barbu Slatineanu, la care participau scriitori, critici literari, oameni de arta, unii dintre ei suferind apoi detentia, deopotriva cu V. Voiculescu, precum Vladimir Streinu, Dinu Pillat, Valeriu Anania.
Interogatoriile inchizitoriale ale Securitatii s-au declansat imediat, la 5 august 1958. Prin sentinta procesului din 8 noiembrie 1958, V. Voiculescu a fost condamnat la 5 ani de temnita grea, 5 ani de degradare civica si confiscarea totala a averii personale. V. Voiculescu a patimit si s-a sfârsit ca un adevarat martir. În partea a doua a volumului, Florentin Popescu întregeste imaginea personalitatii lui V. Voiculescu cu marturiile unor prestigiosi scriitori si oameni de stiinta, ca Adrian Maniu, Ovidiu Papadima, Tudor Teodorescu-Braniste, Ion Larian Postolache, Virgil Carianopol, George Sbârcea, Dinu Pillat, alaturi de medicul Constantin Daniel. Înaltele valori estetice ale operei lui V. Voiculescu le reîntâlnim confirmate de profundele analize interpretative ale lui Ion Pillat, Vladimir Streinu si Perpessicius.
