Martha Argerich, Japonia si Beethoven
In Europa, proiectul Martha Argerich din cadrul festivalului de la Lugano este foarte cunoscut; putini stiu insa ca de 19 ani, Martha Argerich organizeaza un festival asemanator in Japonia: la Bepu, are loc anual festivalul Martha Argerich, unde invitata este anul acesta o orchestra de camera japoneza care isi are sediul la Mito, un oras cu o semnificatie speciala in istoria Japoniei, legata de modernizarea tarii, incepand cu secolul al XIX-lea. in 1990, a fost construit Turnul artelor din Mito – un complex cu teatru, sala de expozitie si sala de concerte, iar orchestra permanenta a acestei sali de concerte este Orchestra de Camera din Mito, alcatuita din 26 muzicieni: 21 japonezi si 5 straini. Din 2013, director al acestei orchestre este cel mai important dirijor japonez al tuturor timpurilor, legendarul Seiji Ozawa care astazi, la 82 ani, demonstreaza o vitalitate cu totul iesita din comun.
Un concert sustinut de Martha Argerich alaturi de Orchestra de Camera din Mito condusa de Seiji Ozawa s-a transformat intr-un disc aparut la casa Decca pe 2 februarie 2018. Pe acest disc regasim doua lucrari de Ludwig van Beethoven: Concertul nr.1 pentru pian si orchestra si Simfonia I. Albumul a fost lansat mai intai in octombrie 2017 in Japonia si din prima saptamana de la lansare a urcat pe locul I in topul vanzarilor de muzica clasica din tara Soarelui Rasare.
Evident, cu numele Marthei Argerich si a lui Seiji Ozawa pe coperta, ne putem astepta la Excelenta. insa totusi, ramane uluitoare vitalitatea adolescentina pe care o afiseaza ambii protagonisti: sa nu uitam ca Martha Argerich are 76 ani, iar Ozawa, 82 ani! O vitalitate exprimata in trairea muzicii, in prospetimea trarii, dublata de experienta acumulata in atatia ani petrecuti pe scena; iar Martha Argerich, in special, este impresionanta in momentele de piano abia audibile din partea a doua a concertului, in tempo-ul rapid imprimat partii a treia si in general, in ceea ce inseamna perlajul si modul de constructie a discursului. Categoric, Martha Argerich este una dintre cele mai mari pianiste care au trait vreodata si nu trebuie ratata nicio ocazie de a o asculta, fie si pe disc. Ceea ce puteti face accesand site-ul proiectului Radio Romania Muzical Discurile anului 2018.
Prokofiev for Two cu Martha Argerich si Serghei Babayan
In 23 martie, la Deutsche Grammophon a aparut un alt disc purtand semnatura Marthei Argerich – “Prokofiev for Two”: transcriptii pentru doua piane ale unor momente din balete, muzici de scena si opera semnate de compozitorul rus de la moartea caruia s-au implinit in 5 martie 65 ani.
inregistrarile de pe acest disc fac parte, de asemenea, dintr-un recital live: in 2013, la festivalul de la Lugano, Martha Argerich canta alaturi de Serghei Babayan, pianist nascut in fosta Uniune Sovietica, de origine armean, astazi, stabilit in Statele Unite ale Americii.
Serghei Babayan a cunoscut-o pe Martha Argerich in anul 1991, cand se afla la Bruxelles la Concursul Regina Elisabetha. Iata o prietenie de aproape 3 decenii, punctata de recitaluri pe care le-au sustinut impreuna. Spre deosebire de Martha Argerich, Babayan este mult mai putin cunoscut (cel putin in Romania), desi a avut o cariera importanta de solist, mai ales in Statele Unite ale Americii. Un alt aspect al activitatii sale este faptul ca a infiintat un centru de excelenta la Institutul din Cleveland, unde a avut printre discipoli nume celebre, precum recent laureatul cu un premiu Grammy, Daniil Trifonov (cu care a si inregistrat de altfel o lucrare pe albumul “Chopin evocations”).
Muzica lui Serghei Prokofiev reprezinta o pasiune si pentru Martha Argerich, si pentru Serghei Babayan: Argerich a inclus in recitalul ei de debut din 1960 o lucrare de Prokofiev si in prezent este considerata drept unul dintre cei mai avizati interpreti ai concertelor de Prokofiev, iar Babayan, de asemenea, are o afinitate speciala cu aceleasi concerte.
Special pe albumul “Prokofiev for Two” este repertoriul selectat: extrase din muzici de balet, de scena si opera, in transcriptii pentru doua piane semnat de Serghei Babayan si dedicate Marthei Argerich. Regasim 12 momente din celebrul balet “Romeo si Julieta”, dar si mult mai putin cunoscute momente din muzici de scena scrise de Prokofiev in jurul anului 1936: “Hamlet” si “Evgheni Oneghin”, ca si din coloana sonora a filmului “Dama de pica”, care nu a fost mai turnat, in cele din urma, niciodata; sau unul dintre Valsurile Puskin si un alt vals din muzica operei “Razboi si pace”.
Un repertoriu mai putin obisnuit, interpretat cu fantezie si multa maiestrie de doi mari pianisti ai timpurilor noastre – Martha Argerich si Serghei Babayan pe albumul “Prokofiev for Two”, pe care-l puteti asculta la Radio Romania Muzical luni, 23 aprilie, de la ora 19.00 sau duminica, 29 aprilie, de la ora 13.05. Oricand pe site-ul proiectului Discurile anului 2018.
Prokofiev cu Lisa Batiashvili
Si daca tot am amintit de comemorarea lui Prokofiev la 65 ani de la moarte, ar fi de notat si un amanunt pe care nu-l mai stiu multi: acela ca Prokofiev a murit chiar in aceeasi zi cu Stalin: 5 martie 1953, motiv pentru care, in Uniunea Sovietica, disparitia lui Prokofiev a fost mai curand trecuta cu vederea. Istoria face, insa, intotdeauna, dreptate: Stalin este enumerat astazi printre cei mai sangerosi conducatori de tara care au trait vreodata; iar muzica lui Prokofiev se canta in intreaga lume mai des, parca, decat niciodata.
In 2 februarie 2018, in aceeasi zi cand se lansa albumul Beethoven al pianistei Martha Argerich, aparea si albumul “Visions of Prokofiev” purtand semnatura violonistei georgiene Lisa Batiashvili si a Orchestrei de Camera a Europei, condusa de canadianul Yannick Nezet Seguin.
Pe acest disc: cele doua concerte pentru vioara si orchestra de Prokofiev, precum si transcriptii pentru vioara si orchestra dupa momente din baletele “Romeo si Julieta” si “Cenusareasa”.
Indubitabil, Lisa Batiashvili este una dintre cele mai bune violoniste ale momentului la nivel mondial; iar interpretarea unor concerte pe care canta inca din adolescenta, nu putea fi decat un succes. Lisa Batiashvili intelege perfect ceea ce este in partitura si, mai mult, dincolo de partiturile lui Prokofiev. Am ascultat cu multa atentie in special partea a doua din Concertul nr.2 pentru vioara si orchestra, care mi se pare unul dintre cele mai frumoase momente din muzica secolului XX – si am descoperit sub semnatura Lisei Batiashvili una dintre cele mai reusite interpretari pe care le-am ascultat vreodata: gingasie, subtilitate, dar si determinare si echilibru. Foc si gheata – o versiune convingatoare pentru ascultatorul secolului XXI care in mod special poate fi atras de muzica lui Serghei Prokofiev, unul dintre cei mai cosmopoliti compozitori ai secolului XXI.
Albumul “Visions of Prokofiev” – un titlu foarte inspirat – poate fi ascultat oricand pe site-ul proiectului Radio Romania Muzical Discurile anului 2018.
Toate albumele prezentate sunt disponibile si in Romania, in magazinele de specialitate sau pe www.emag.ro.
Cristina Comandasu