Marlon Brando

Unul dintre cei mai importanti artisti americani, a castigat de mai multe ori premiul Oscar pentru interpretare si s-a impus si ca un activist social important, fiind considerat inca din timpul vietii unul dintre monstrii sacri ai filmului seoclului XX. Stilul sau de interpretare, personalitatea dificila si mai ales scandalurile pe care le-a provocat in viata sa personala si profesionala, combinate cu nepasarea si chiar dispretul fata de industria Hoolywood-ului, aveau sa il impuna ca un model al tinerelor generatii de actori.

S-a nascut pe 3 aprilie 1924 in Omaha, in 1935 parintii sai au divortat, iar pentru scurt timp a locuit impreuna cu fratele si sora sa in Santa Ana, California, impreuna cu mama. Parintii se vor impaca doi ani mai tarziu, iar intreaga familie se muta in Libertyville, Illinois.

Mama viitorului actor, pasionata de teatru, s-a numarat printre cei care l-au sprijinit pe Henry Fonda sa isi inceapa cariera, dar l-a si influentat pe Marlon, care a descoperit la randul sau farmecul teatrului. Inca din copilarie Marlon se dovedise un actor innascut, mai ales pentru mimica sa extraordinar de complexa si controlata pentru o varsta atat de frageda. Mama sa era mandra mai ales de talentul lui de a imita gesturile si ticurile actorilor pe care ii vedea pe scena sau la cinematograf.

Dar fiul ei preferat s-a dovedit in anii de scoala un temperament imposibil, incapabil sa se adapteze, asa ca a fost adesea exmatriculat, pana cand a renuntat la studii. A lucrat un timp in orasul natal, inclusiv ca sapator de santuri, dar tatal l-a convins in final sa isi aleaga o cariera pe masura sa. Asa ca Marlon Brando, in pofida opozitiei vehemente a tatalui, s-a decis sa devina actor. Pentru aceasta, in complicitate cu mama, a plecat la New York, tatal acceptand cu greu sa ii asigure intretinerea timp de sase luni, dupa care, daca nu reusea, nu avea decat sa se intoarca in Libertyville si sa lucreze ca vanzator in magazinul tatalui.

Brando pleaca la New York, se inscrie la American Theatre Wing  Professional School, apoi urmeaza cursurile  New School Dramatic Workshop si Actors' Studio. Printre profesorii sai se numara si Stella Adler, care il va forma artistic si de la care va deprinde tehnicile revolutionare ale Sistemului Stanislavski.

Convins ca este pe drumul cel bun, reuseste sa obtina prima angajare in Sayville, New York, dar este in scurt timp dat afara din cauza caracterului impulsiv greu de suportat.

Remarcat de producatori intr-o piesa locala, ajunge sa joace pe Broadway in 1944, in melodrama I Remember Mama, fiind considerat de critici unul dintre cei mai promitatori tineri actori. Chiar daca piesa a fost un esec de casa, Marlon Brando avea sa devina peste noapte o vedeta in 1947 dupa rolul lui Stanley Kowalski din piesa lui Tenessee A Streetcar Named Desire (Un tramvai numit dorinta), in regia lui Elia Kazan.

In acelasi an, deja un nume printre tinerii actori, Brando primise si oferta pentru rolul principal in Rebel Without a Cause, dar a refuzat. Filmul va fi realizat abia in 1955, propulsandu-l pe James Dean ca una dintre vedetele cinematografiei americane, intr-o cariera scurta, terminata prin moartea actorului.

Primul rol pe marele ecran pentru Brando a fost cel al unui veteran olog in The Men, din 1950, iar pentru a se pregati actorul petrecuse o luna intreaga intr-un spital al veteranilor de razboi, intins intr-un pat si aducandu-i pe toti angajatii la disperare cu purtarea sa.

In 1951 joaca in versiunea cinematografica pentru A Streetcar Named Desire, fiind nominalizat la Socar pentru rolul sau, la fel cum avea sa fie de inca trei ori, pentru rolurile din Viva Zapata! in 1952,  Julius Caesar in 1953 si On the Waterfront in 1954.

Revine la lumea teatrului acceptand sa joace in piesa lui Lee Falk Arms and the Man, refuzand o oferta de 10.000 de dolari pe saptamana de pe Broadway pentru a juca pe o suma modica in Boston. A fost insa si ultima data cand Brando juca pe o scena de teatru.

Fizicul impunator, carisma speciala, stilul dezinvolt il transforma intr-un idol al tinerei generatii, mai ales dupa ce joaca in The Wild One rolul motociclistului rebel Johnny Strabler, care avea sa il inspire chiar si pe Elvis.

James Dean era la randul sau unul dintre fanii lui Brando, imitandu-l in Rebel Without a Cause (numele lui Marlon Brando este mentionat in film). Inspirand mai multe generatii de rebeli cu geci de piele si blugi, pe motociclete tot mai puternice, Brando se gasea in postura unui idol, care ii confirma ca reusise.

Castiga primul sau Oscar pentru rolul din On the Waterfront, unde improvizase o mare parte dintre replicile sale, asa cum avea sa faca si mai tarziu. In anii '50 joaca in mai multe productii de mai mica importanta, inclusiv rolul unui traducator japonez in The Teahouse of the August Moon sau cel al unui ofiter american de aviatie in Sayonara, si chiar daca este nominalizat din nou la Oscar, era clar ca actorul pierduse ceva din energia si hotararea de la inceput.

Statutul de vedeta a fost umbrit tot mai mult in special in anii '60, cand Brando, dupa o evolutie neconvingatoare in remake-ul de la Revolta pe Bounty, joaca in mai multe filme ignorate de public si critica, iar cota sa de piata scade vertiginos. Regizeaza - pentru prima si ultima oara - un film, western-ul One-Eyed Jacks (1961), apare in Reflections in a Golden Eye (1967) si  and Burn! (1969), dar esecurile se tin lant, iar la sfarsitul deceniului este considerat un capitol inchis in istoria filmului, dupa un debut excelent.

In conformitate cu felul sau de a fi, Marlon Brando isi pregatea insa o intoarcere triumfala. In 1972 reuseste sa obtina o auditie pentru rolul lui Vito Corleone din The Godfather. Regizorul, Francis Ford Coppola, a fost uluit de interpretarea lui Brando, dar a trebuit sa duca o lupta acerba cu producatorii pentru ca actorul cu probleme de personalitate sa fie acceptat. A fost o decizie fericita, Brando creand un personaj celebru, imitat ulterior, si castigand un Oscar pentru cel mai bun actor, mai ales datorita inspiratiei sale de a da o latura umana unui personaj care initial erau doar un cliseu inspirat de filmele cu James Cagney sau Edward G Robinson.

Socul a venit insa la ceremonia de decernare a premiului, cand Brando l-a refuzat, in semn de protest pentru maniera in care erau reprezentati amerindienii in filme si productii de televiziune. Era a doua oara cand un actor refuza prestigiosul premiu, primul fiind George C Scott, premiat pentru rolul din Patton. Mai mult, Marlon Brando a pus la cale o intreaga regie, trimitand in locul lui o actrita putin cunoscuta, pe care a prezentat-o ca Sacheen Littlefeather, amerindiana, si care a anuntat refuzul actorului in fata unui public socat. Se va afla mai tarziu ca de fapt actrita se numea Maria Cruz si era originara din Mexic, iar totul era un spectacol pus la cale de Brando pentru a atrage atentia asupra problemelor minoritatii amerindiene.

Chiar daca initiativa sa putea determina excluderea din lumea filmului, Marlon Brando joaca apoi in filmul lui Bernardo Bertolucci, Last Tango in Paris, o pelicula socanta pentru public, dar care i-a relansat cariera, actorul fiind din nou nominalizat la Oscar. Este unul dintre cele mai bune filme realizate de Brano, care reusea sa faca trecerea de la Vito Corleone, personajul care ar fi putut sa devina stereotipul carierei sale ulterioare, intr-o maniera unica.

Ulterior cariera sa nu va mai avea aceeasi stralucire, cu exceptia aparitiei din Apocalypse Now, unde are rolul Colonelului Kurtz, o imbinare de zeu si veteran dezgustat de razboi, cu o filosofie de viata proprie. Apare intr-un rol secundar in prima parte din Superman, un alt film-cult, in rolul lui Jor-El, tatal personajului principal, filmeza cateva scene pentru Superman II, dar producatorii refuza sa ii plateasca sumele astronomice cerute pentru o aparitie de cateva minute. Furios, Brando renunta la proiect si le interzice producatorilor sa foloseasca secventele in care apare si el. Actorul va apare postum in Superman Returns, unde producatorii au folosit secvente de arhiva din primele doua parti ale seriei, imbinate cu efecte si trucaje.

Marlon Brando face marea greseala de a juca intr-un film mai mult decat mediocru, The Island of Dr Moreau, interpretand criticile drept atacuri la adresa sa. Ca urmare, in 1980 isi anunta retragerea definitiva din lumea filmului, preferand sa se dedice activitatilor din planul social. In stilul sau nu va respecta nici aceasta promisiune, aparand in cateva roluri secundare : A Dry White Season (pentru care este din nou nominalizat la Oscar in 1989), The Freshman in 1990 and Don Juan DeMarco in  1995. Ultima sa aparitie pe marele ecran a fost rolul din The Score, unde joaca impreuna cu Robert de Niro. Era finalul unei indelungate cariere.

Dar si viata personala a actorului a fost cel putin la fel de agitata ca cea profesionala, relatiile, scandalurile, divorturile succedandu-se intr-un ritm ametitor.

Marlon Brando nu a ezitat sa se implice in diverse actiuni de protectie a minoritatilor, ducand o adevarata cruciada personala in sprijinul amerindienilor.

 A avut numeroase relatii, multe descoperite de presa, altele ramase mult timp secrete. In iunie 1973 nu a ezitat sa il loveasca pe Ron Galella, un faimos paparazzo, rupandu-i falca, in ton cu personajele dure din filmele sale. A fost casatorit de mai multe ori, dar viata i s-a schimbat radical dupa ce, mai mult din intamplare, a descoperit Tahiti si mai ales localnicii, care l-au primit ca pe un zeu. Nu a ezitat sa inchirieze pentru 99 de ani, termenul maxim permis de lege, insula Tetiaora, unde vroia sa isi petreaca tot restul vietii, iar cea de a treia sotie, Tarita Teriipia, a fost de origine tahitiana.Cei doi se cunoscusera pe platourile de filmare ale remake-ului clasicului Mutiny on the Bounty. Din pacate pentru marele actor, viata sa personala a fost prea putin fericita, pierzandu-si fiica (in urma unei sinucideri) in timp ce fiul sau a fost inchis pentru crima.

Ultimii ani au fost si cei mai tristi, atat pentru Brando, cat si pentru fanii sai. Retras departe de tumultul Hollywood-ului, incercand sa depaseasca dramele personale si refuzand sa mai aiba de-a face cu platourile de filmare, Brando se lupta cu depresiile si mai ales cu obezitatea. Se implica tot mai mult in activitati sociale, doneaza fonduri consistente pentru diverse cauze in care credea.

Moare pe 1 iulie 2004, la varsta de 80 de ani, foarte bolnav, obez, cu afectiuni cardiace severe si probleme respiratorii. Doi ani mai tarziu se va anunta ca in ultimii ani ai vietii actorul s-a confruntat si cu severe probleme psihice.