O istorie a artei occidentale nu poate sa elimine controversele si scandalurile din cuprinsul sau, pentru ca asa cum o demonstreaza lucrarea lui Gerard Denizeau, cunoscut pentru lunga serie de biografii dedicate unor mari artisti ca Monet, Corot, Rafael sau Pissarro (si nu numai), lucrarile pe care astazi le vedem drept capodopere sau cel putin mari reusite ale vremii lor au fost aproape intotdeauna intampinate atunci cu retineri, controverse, proteste si mai ales cu scandaluri provocare de scriitorii, criticii si oficialii vremii. Iar motivele nu trebuiau sa fie neaparat legat de aparenta indecenta a subiectului (nudul isi pierduse de ceva vreme sursa mitologica, “alibi” acceptat in arta academista) sau de indemanarea aparent precara a pictorului, ci erau diverse, uneori ridicole, adesea surprinzatoare privitorului de astazi.
Jean-Francois Millet, de exemplu, cunoscut pentru scenele sale rurale, pline de simpatie pentru cei umili, cei truditi, pentru viata de zi cu zi pe camp si in sate (admirat intre altii de Vincent van Gogh), a fost atacat in ziare tocmai pentru felul afectuos in care privea lumea taraneasca, in care comentatorii observau o viziune cu totul periculoasa societatii si statului. Dar la fel i s-a intamplat si lui Delacroix, si lui Gericault, ale caror picturi aveau cu siguranta in realismul lor crud si direct ceva subversiv, ceva daunator pentru publicul larg. Nici impresionistii nu aveau cum sa scape de critici si atacuri – si nu au scapat, nici pe departe – asa cum cu secole in urma Hans Holbein soca printr-o compozitie care a ranit sensibilitati si a atacat voalat convingeri.
Indiferent de ratiunile si resorturile care starnesc aceste scandaluri – tema, modelul ales, maniera de lucru, paleta cromatica, ideile din spatele compozitiei, violenta, realismul excesiv sau pretinsa vulgaritate, etc – scandalul va fi intotdeauna public, va atrage adesea pasiuni violente si atacuri pe masura, se va cere intotdeauna modificarea, retragerea sau chiar distrugerea lucrarii, dar paradoxal aproape intotdeauna acea pictura blamata atunci va fi reevaluata, acceptata si chiar adulata mai tarziu. Rasfoind paginile cartii lui Gerard Denizeau istoria artei occidentale apare vie, pasionanta, descoperi sau redescopere unele dintre tablourile care au schimbat radical evolutia culturii europene (si nu numai) si au anuntat noi scoli si curente, iar minutiozitatea cercetatorului intalneste talentul unui scriitor care stie ce si cat sa spuna pentru a-si captiva cititorul, fara a-l obosi sau sufoca prin avalansa de amanunte dedicate mai curand specialistilor. Iar la final acelasi cititor va intelege, poate cu surprindere, cu siguranta cu un zambet, ca scandalul a fost necesar si util in arta (oricat de bizare i-ar fi astazi ratiunile si indiferent cat de mult i-a afectat atunci pe artisti sau pe negustorii de arta) si ca de multe ori tocmai acel tablou care a revoltat si infuriat opinia publica va ramane, in vreme ce colegii de generatie si lucrarile lor, mai “cuminti” si in ton cu gustul general acceptat, au ajuns adesea doar note de subsol intr-o eventuala istorie amanuntita a artei epocii lor. Ceea ce este o revansa postuma, ce demonstreaza ca si in acest domeniu istoria nu duce lipsa de umor.
Gerard Denizeau, Marile scandaluri din pictura, editura RAO, 2021