Portretul ducelui de Wellingon
Cand in 1961 bogatul colectionar Charles Writghtman, cunoscut in mediile de afaceri drept un magnat al petrolului, anunta ca va cumpara o noua lucrare, presa si publicul au inceput un lung sir de comentarii. Ar fi trebuit sa fie una dintre marile achizitii de pe piata de arta, colectionarul vrand sa cumpere "Portretul Ducelui de Wellington", o lucrare mai putin cunoscuta, semnata de Goya. Din pacate insa, la mai putin de trei saptamani de la expunerea tabloului la National Gallery, panza a disparut. Parea ca nu va mai fi gasita vreodata, dar in 1965 la redactia ziarului Daily Mirror s-a primit un bilet anonim. Cineva cerea o suma fabuloasa pentru returnarea panzei, descoperita pana la urma intr-o gara. Hotul, un fost sofer pe nume Kepmton Bunton, avea sa se predea la randul sau peste o luna si jumatate. Potrivit propriei declaratii, dorea ca de toti banii oferiti in schimbul tabloului sa cumpere abonamente TV. A executat pana la urma trei luni de inchisoare. Devenise celebru.
Italia si hotii de arta
In februarie 1975, in chiar "patria artelor plastice", cateva tablouri dispareau din Palatul Ducal din Urbino. Erau doua tablouri de Piero della Francesco si unul de Rafael, pur si simplu taiate din ramele lor si luate. Un furt de o simplitate brutala, savarsit cu siguranta de neprofesionisti, care a fost in scurt timp numit "furtul secolului" in toata presa europeana. S-a vorbit de implicarea Mafiei, de recuperari de conturi, santaje, piata neagra de arta. Peste mai putin de un an insa, in primavara lui 1976, pe baza unor informatii primite de politia locala, panzele au fost recuperate tocmai in Locarno, Elvetia. A fost un caz terminat cu bine.
Noua capodopere pierdute
Cel mai important furt de arta din istoria moderna a Frantei a avut loc in noiembrie 1985, cand de la Muzeul Marmottan din Paris au disparut nu mai putin de noua capodopere, inclusiv lucrarea lui Monet "Impression, Soleil Levant". Furtul avusese loc intr-o sambata, iar cel putin la inceput autoritatile nu au avut nici cel mai mic indiciu. Se lucrase la comanda, era opera unui grup de profesionisti sau amatori cu mult curaj, era implicata vreo grupare mafiota si daca da care ? Raspunsul avea sa fie mult mai surprinzator.
Dupa luni de ancheta, a aparut si primul indiciu : mai multe tablouri furate dintr-un mic muzeu francez au fost descoperite tocmai in Japonia. Cel din spatele intregii afaceri erau un anume Shuinichi Fujikuma, importanta figura in Yakuza. Care s-a dovedit a fi si in spatele furtului de la Muzeul Marmottan.
Arestat in Franta pentru posesie de droguri, in 1978, ii cunoscuse pe doi hoti marunti, Philippe Jamin si Youssef Khimoun, alaturi de care pusese la cale lovitura de la Muzeul Marmottan. Cele noua panze aveau sa fie recuperate, intacte, in 1991, dintr-un depozit din Corsica. Nimeni nu le putuse vinde, nici macar pe piata neagra.
Comori aztece si mayase disparute din Mexico City
In decembrie 1985, chiar inainte de Craciun, mai multi hoti au intrat in Muzeul National de Antropologie din Mexico City. O echipa de paznici care nu isi facuse treaba, un sistem de alarma care nu mai functiona de mai bine de trei ani, iar hotii au putut sa dispara cu peste 140 de piese, majoritatea artefacte emblematice pentru cultura Maya sau Azteca. Cum unele dintre sculpturile disparute valorau peste 10 milioane de dolari, fiind in acelasi timp suficient de mici pentru a fi usor transporate si vandute, a fost unul dintre cele mai mari furturi de arta din istorie. Nici macar unul dintre artefacte nu a mai fost recuperat vreodata, cel mai probabil fiind vandute pe piata neagra.
18 picturi disparute in Manhattan
Galeria din Manhattan a dealerului de arta londonez Colnaghi era considerata una dintre cele mai bune din oras, dar si una dintre cele mai bine pazite. Cu toate acestea, in februarie 1988, mai multi hoti au reusit sa intre printr-un luminator si au luat 18 tablouri si 10 desene. Printre operele de arta disparute se numarau si doua panze semnate Fra Angelico, evaluate la patru milioane de dolari fiecare. Doar 14 dintre lucrari aveau sa fie recuperate. A fost cel mai mare furt de arta din New York si a demonstrat, inca o data, ca micile galerii particulare aveau nevoie de mai multa paza.
Trei lucrari de Van Gogh
Este aproape imposibil sa vinzi panzele unui maestru al picturii precum Van Gogh pe piata neagra. Ceea ce nu i-a impiedicat pe mai multi hoti sa fure in decembrie 1988 trei lucrari de Vincent van Gogh din Muzel Kroller-Muller din Otterlo, Olanda. Printre acestea se numara si o versiune a celebrei compozitii "Mancatorii de cartofi". Hotii au cerut o recompensa de 2.5 milioane de dolari pentru cele trei panze, dar in final au fost arestati, iar in vara lui 1989 cele trei panze au fost returnate muzeului. Un furt de arta cu final fericit.
Celebrul furt de la Muzeul Isabella Stewart Gardner
Un furt de arta care a facut senzatie in presa americana, jaful de la Muzeul Isabella Stewart Gardner a avut loc in martie 1990. Intr-o noapte doi hoti costumati in politisti au reusit sa intre in cladire, unde au imobilizat paznicii si au furat cateva lucrari, intre care singurul peisaj marin al lui Rembrandt, cinci lucrari semnate Degas, "Concertul" lui Vermeer, un Manet, alte piese mai putin importante. Prejudiciul era de peste 300 de milioane de dolari. In ciuda tuturor negocierilor, zvonurilor si pistelor, lucrarile nu au mai fost recuperate niciodata. A fost cel mai mare furt de arta din istoria SUA. Iar sansele ca acesta sa fie rezolvat scad de la un an la altul.
Lucrari furate din Kuweit
In cele sapte luni de ocupatie irakiana mai multe muzee si galerii din Kuweit au fost jefuite. Multe lucrari au disparut, altele au fost distruse. Insa cele mai importante piese au disparut de la Muzeul National din Kuweit si de la Dar al-Athat al-Islamiyya, cladirile fiind apoi incendiate. Aici se gasea cea mai bogata colectie de arta islamica, iar peste 20.000 de obiecte - arme, armuri, ceramica, bijuterii, arta decorativa - au fost ambalate si mutate la Muzeul National Irakian din Bagdad. A fost unul dintre cele mari furturi de arta din istorie, o tentativa de a distruge istoria culturala a Kuweitului. Din fericire, la sfarsitul lui 1991, circa 16.000 de piese aveau sa fie returnate Kuweitului.
Jaf la Muzeul Stedelijk
In aprilie 1991 presa olandeza scria cu lux de amanunte despre unul dintre cele mai mari furturi dintr-un muzeu. Patru hoti intrasera in Muzeul Stedelijk din Amsterdam si luasera nu mai putin de 20 de tablouri de Van Gogh. O adevarata comoara, aproape imposibil de estimat, dar chiar mai greu de vandut. Din fericire, hotii au fost prinsi in mai putin de o ora, iar lucrarile de patrimoniu returnate. S-a crezut ca hotii erau amatori sau ca pur si simplu nu aveau idee cum functiona piata de arta, insa mai tarziu, in urma interogatoriului, s-a aflat ca tablourile ar fi urmat sa fie folosite drept garantii pe piata neagra. In definitiv ce garantie este mai solida decat un tablou Van Gogh ?
Jaf la Muzeul National din Stockholm
In decembrie 2000 un barbat inarmat a patruns in Muzeul National din Stockholm si in doar cateva minute complicii sai luasera un autoportret Rembrandt, doua lucrari de Renoir, reusind da fuga. La scurt timp au cerut, prin intermediul unui avocat, o recompensa de 30 de milioane de dolari. 10 milioane pe tablou, o suma deloc neglijabila. Cum autoritatile au refuzat plata, tablourile nu au fost returnate nici astazi.
August 2008