"Radu ma insoteste mereu. O declaratie de dragoste in fiecare zi. Eu cred ca m-am intalnit cu Radu dintotdeauna. Si Brancusi spunea asta, viata mea este o suita de miracole. Este fantastic si cand recunosti ca ti se intampla aceste minuni" - a spus Mariana Nicolesco, aflata la Sibiu, pentru un concert aniversar, Master Class.
Artista si-a sarbatorit miercuri seara, pe scena Salii Thalia din Capitala Culturala Europeana, cea de-a 59-a aniversare, printr-un spectacol Master Class, la finalul caruia a primit premiul Special Kultur Preis Europa, prima distinctie de acest fel acordata unui roman.
"Mi-am sarbatorit ziua de nastere in spectacole memorabile pe scena Teatrului Scala din Milano, pe cea a Teatrului Municipal din Rio de Janeiro, la Lyric Opera din Chicago sau la Bunka Kaikan din Tokyo. Dar celebrarea aceasta in inima Romaniei, alaturi de atatea noi talente remarcabile si cu un asemenea rasunet european, este pentru mine un prilej de incomparabila bucurie" - a marturisit Mariana Nicolesco.
Artista spune ca fiecare zi este "una speciala, unica si fantastica" pentru ea. De aceea, Mariana Nicolesco obisnuieste sa scrie in dedicatiile sale catre fani urarea: "sanatate, amor si glorie".
"De ce sanatate, amor si glorie? Ma gandesc ca fara sanatate nu poate sa existe nimic. Nici fara dragoste, pentru ca este experienta cea mai importanta a vietii noastre. Si glorie, gloria Domnului, care trebuie sa fie in toate" - a explicat Mariana Nicolesco.
Celebra soprana l-a cunoscut pe Radu Varia, sotul sau, la New York, imediat dupa un concert la Metropolitan Opera. Radu Varia a venit sa o felicite dupa concert pe Mariana Nicolesco, ca urmare a unui articol aparut in New York Times, in care se titra "Miss Nicolesco in Superb US Debut" (Superbul debut american al Marianei Nicolesco). Dupa ce s-au cunoscut, Mariana Nicolesco si Radu Varia au ramas nedespartiti.