Fiica lui George VI, rege al Marii Britanii si al Irlandei de Nord si a Elizabethei Bowes Lyon, Margaret se naste intr-o zi furtunoasa de august 1930, in castelul Glamis din Scotia. Este alintata „Bud” („boboc de trandafir”) si creste alaturi de sora ei Elizabeth, viitoarea regina. Potrivit spuselor guvernantei sale, Marion Crawford, printesa Margaret manifesta de mica o inteligenta sclipitoare, o imaginatie debordanta si un simt artistic extrem de dezvoltat. La varsta de trei ani isi inventeaza un prieten imaginar – varul Halifax – pe care il face responsabil de toate prostiile ei. Este talentata in special la mimica, dar cu care ii amuza pe toti cei cu care vine in contact. Tanara cucereste inimile tuturor cu entuziasmul, sinceritatea si charmul sau. Spre deosebire de sora sa, Elizabeth, care-si alege intotdeuna cuvintele cu grija, Margaret este foarte spontana si teatrala.
O buna parte din copilarie si-o petrece alaturi de Elizabeth, la castelul Windsor, in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Este o perioada dificila pentru cele doua printese care nu-si vad parintii decat rareori, la sfarsit de saptamana, acestia locuind mai mult la Londra, din motive lesne de prezumat. In aceasta perioada cele doua surori s-au apropiat foarte mult una de cealalta, Margaret admirand exageratul simt al datoriei al surorii ei, iar Elizabeth fiind fascinata de vivacitatea acesteia.
Fiind a treia in ordinea succesiunii, Margaret este crescuta bucurandu-se de mai multa libertate decat sora ei. Atunci cand regele abdica, iar Elizabeth devine mostenitoarea Coroanei, relatia dintre cele doua se schimba: Margaret devine mai aroganta si mai boema, Elizabeth mai serioasa si mai responsabila.
Dupa razboi sanatatea regelui se degradeaza rapid. La 6 februarie 1952 el moare de cancer, provocandu-i printesei Margaret o durere fara margini. Relatia printesei cu tatal sau a fost dintotdeuna relaxata, regele acceptand cu indulgenta toate iesirile fiicei sale. Se spune ca printre multele capricii ale sale avea obiceiul sa se lase asteptata la cina, sub pretextul ca trebuia sa asculte pana la sfarsit emisiunea preferata de la radio.
Adolescenta nonconformista ajunge in centrul atentiei atunci cand povestea de dragoste dintre ea si un seducator militar devine publica. Dupa o idila cu artistul de varietati Dany Kaye, Margaret se indragosteste de aghiotantul tatalui sau, pilotul de vanatoare si tatal a doi copii – group captainul Peter Townsend.
In timpul ceremoniei de incoronare a Elizabethei II (1953), printesa Margaret Rose este surprinsa de camerele de luat vederi in timp ce indeparta, cu un gest familial, niste fire de praf de pe uniforma tanarului Peter. Gestul, suspect de intim, este speculat de intreaga presa a vremii. Din clipa aceea povestea de dragoste dintre cei doi va ocupa pentru multa vreme primele pagini ale ziarelor. „Daca Margaret nu s-ar fi nascut printesa, declara intr-o zi sora ei, ea ar fi devenit vedeta de cinema”. (op cit., p. 268)
Margaret si Peter se cunosteau de pe vremea cand el era agiotantul regelui George VI, fiind foarte apreciat de acesta, pentru ca suferea, ca si el, de o usoara gangaveala. Cand printesa implineste 21 de ani, regina mama il avanseaza pe Peter in pozitia de intendent al casei regale, situatie in care cei doi se intalnesc foarte des. Isi petrec impreuna timpul, Peter fiind cavalerul preferat al printesei la balurile de la Curte si insotitorul aproape nedespartit la picnicurile de la Balmoral.
Idila infiripata intre cei doi nu este agreata insa de membrii casei regale, in primul rand din cauza pozitiei sociale diferite a celor doi si apoi din cauza starii civile a lui Peter. Despre o posibila casatorie intre ei nici nu putea fi vorba.
In decembrie 1952 Peter obtine divortul din culpa sotiei, deschizand astfel o portita in calea fericirii. Nu era suficient insa. Conform Actului Regal din 1772, printesa nu se putea casatori pana la varsta de 25 de ani decat cu permisiunea Parlamentului si cu acordul reginei. Mai mult decat atat, in calitatea sa de sef al Bisericii Anglicane, regina nu putea consimti la casatoria surorii sale cu un divortat.
Pentru a pune capat definitiv acestei povesti Churchill cere ca Peter Townsend sa fie indepartat de printesa, fiind numit atasat al Armatei aerului la Bruxelles. Se spera ca distanta sa indeparteze sentimentele dintre cei doi. Numai ca efectul obtinut a fost cel contrar. Absenta nu a facut decat sa intensifice si mai mult povestea lor de dragoste. Peter va veni de cateva ori incognito de la Bruxelles pentru a-si vedea iubita, dar numai pentru scurt timp.
La implinirea a 25 de ani (1955), Margaret este libera sa se casatoreasca cu cine doreste, numai ca presiunea exercitata asupra ei este atat de mare, incat renunta pur si simplu la dragostea vietii ei. La 31 octombrie 1955 ea transmite prin intermediul BBC un comunicat pe care il redacteaza impreuna cu Peter si prin care decalara: „…am luat hotararea sa nu ma casatoresc cu Peter Townsend. Stiu ca as fi putut sa contractez doar o casatorie civila, cu conditia sa renunt la drepturile mele de succesiune. Dar biserica ne-a invatat ca o casatorie crestineasca nu se poate desface si atunci, constienta de indatoririle mele fata de Commomwealth, am decis sa respect acest considerent inainte de oricare altul! Facand aceasta am fost intarita in alegerea mea de reazemul si atasamentul fara rezerve ale group captain Townsend.”
Intr-o scurta perioada de timp, printesa Margaret pierde singurii doi barbati din viata ei pe care i-a iubit. Decizia de a renunta la frumoasa poveste de dragoste dintre ea si Peter sterge imaginea de petrecareata pe care o avea si o transforma intr-o eroina nationala, bucurandu-se de simpatia compatriotilor, care vibrasera la fiecare bataie de inima a ei. Acest singur gest o catalogheaza in ochii celorlalti drept o printesa devotata tarii si indatoririlor sale.
Numai ca, la foarte scurt timp dupa sacrificarea lui Peter, printesa rastoarna si aceasta imagine si incepe sa duca o viata de petreceri foarte putin protocolare. Este vazuta tot mai des prin cabaretele de noapte la moda, consumand mult alcool si tutun. Ca si cand ar vrea sa-si uite rangul, Margaret este total dezinteresata de viata de la Curte sau de indatoririle pe care le are. La 20 noiembrie 1957, cu ocazia aniversarii a 10 ani de la casatoria reginei cu ducele de Edinburgh, printesa se remarca prin absenta. Gestul poate fi catalogat drept unul de razbunare, tinand cont ca ducele fusese cel mai virulent adversar al lui Townsend. Cu cativa ani in urma Albert declarase in ceea ce-l priveste pe Peter: „Grajdarii n-ar trebui sa se ocupe decat de cai!”
Punctul culminant al acestei povesti, demne de o tragedie de Racine, are loc la 9 octombrie 1959, cand printesa primeste o scrisoare de la fostul iubit, prin care acesta o anunta ca se va casatori cu o tanara belgiana (Marie-Luce Jamagne), pe care o cunoscuse in timpul „excluderii” sale. Margaret va declara mai tarziu: „Am primit scrisoarea de la Peter dimineata, iar seara m-am decis sa ma casatoresc cu Tony!” Cu acordul reginei, Margaret Rose se casatoreste la 6 mai 1960 cu singurul fiu al avocatului Ronald Armstrong Jones – Antony, un fotograf plebeu cu o reputatie indoielnica.
In timpul celor 18 ani de casnicie printesa a suferit mai multe crize de hepatita, gastrita, pneumonii si multiple depresii, cauzate atat de consumul excesiv de alcool, de abuzul de somnifere si de tutun, cat si de “comportamentul artistic” al sotului sau. La 50 de ani Margaret este o femeie imbatranita inainte de vreme, cu o sanatate distrusa.
Hotarata la repezeala, mai mult din ambitie, decat din dragoste, casnicia cu Anthony ii aduce printesei momente de cumplita nefericire. Singurul lucru bun sunt cei doi copii pe care ii au impreuna: David si Sarah.
Mariajul a fost aspru criticat in presa si la curte, cei doi fiind suspectati de a avea legaturi extraconjugale. Printesa isi petrece majoritatea timpului pe vila sa de pe insula Moustique, unde se pare ca si-a construit propriul regat, pe care il guverneaza cu un tanar hippy – Roderick Llewellyn. Anthony adopta acelasi tip de comportament, preferand ca locatie Sussexul, in compania asistentei de productie Lucy Lindsay Hogg. Sfarsitul este previzibil: la 24 mai 1978 se pronunta divortul.
Margaret sufera un accident vascular in 1998, iar de atunci sanatatea ei devine tot mai subreda. In ciuda indicatiilor medicilor nu renunta la fumat. Ultima oara apare in public la cu ocazia petrecerii oficiale, organizate de printesa Alice, in 2000. Moare doi ani mai tarziu, funeraliile avand loc la 15 februarie 2002, la 15 ani dupa moartea tatalui sau, regele george VI.
Viata ei a fost presarata de momente uimitoare de glorie si de momente devastatoare de decadere. A fost nevoita sa traiasca in permanta sub presiunea stricta a etichetei impusa de statutul sau de printesa, posedand totodata un spirit creativ debordant. A reusit sa echilibreze oarecum aceste doua situatii, sprijinind arta, apreciind frumosul si crescand doi copii care au devenit, la randul lor, artisti. Fiul sau, David ajunge creator si restaurator de mobila, se casatoreste cu Serena Stanhope si au impreuna un fiu: Charles. Fiica, Lady Sarah, este pictorita si se va casatori cu actorul convertit in pictor: Daniel Chatto, cu care are doi fii: Samuel si Arthur.
Link: http://www.youtube.com/watch?v=XDejMy57Q4Q
