Marele Picnic ShortsUP, ajuns la cea de-a doua editie, se va desfasura in zilele de 24 si 25 iulie, incepand cu ora 18.00, in Gradina Botanica din Bucuresti. Programul include proiectii ale unor scurtmetraje premiate, muzica live si jocuri. De asemenea, publicul va putea explora Gradina Botanica intr-o serie de tururi ghidate desfasurate intre orele 18.00 si 21.30. Nu vor lipsi nici gustarile de picnic adunate intr-un food-court cu optiuni diverse.
Pentru a ocupa un loc confortabil pe iarba, cinefilii sunt sfatuiti sa aduca paturi, cu mentiunea ca acestea vor putea fi cumparate si de la eveniment.
Biletele pentru Marele Picnic pot fi cumparate in avans prin MyTicket si Eventim, la pretul de 20 de lei, pentru o seara, dar si de la fata locului, la pretul de 25 de lei, pentru o seara, in limita locurilor disponibile.
In cazul in care vremea nu permite vizionarea filmelor sub cerul liber, evenimentul va fi reprogramat pentru weekendul urmator, 31 iulie - 1 august.
Iulie 2015
A.I.
editor artline.ro