Timbrele au fost aduse la Sibiu special pentru această expoziţie organizată de Federaţia Filatelică Română, Federaţia Societăţilor Filatelice a Marelui Ducat de Luxemburg şi Asociaţia Filateliştilor din Sibiu. Sibiul, în graţiile Marelui Duce "Am fost la Sibiu în 1994, în 2004 şi am revenit în 2007, când observ că oraşul s-a transformat într-un mod nemaipomenit ca înfăţişare", a declarat ducele. Sosit la Sibiu direct de la Bucureşti, unde s-a întâlnit cu preşedintele Băsescu, Marele Duce a fost însoţit de o delegaţie oficială numeroasă, între care Vlad Alexandrescu, Ambasadorul României la Luxemburg şi Mihai Ferariu, Consulul onorific al Marelui Ducat de Luxemburg. Primarul Klaus Johannis, împreună cu alte oficialităţi locale între care preşedintele Consiliului Judeţean, Martin Bottesch şi subprefectul Marin Crăciun, l-au însoţit pe duce de-a lungul vizitei de ieri. "Parteneriatul dintre Sibiu şi Luxemburg s-a dovedit excepţional pentru noi, dar cred că şi pentru Luxemburg", a declarat primarul Sibiului, Klaus Johannis.
Avem turişti mai mulţi Alteţa Sa a avut ocazia de a se întâlni cu elevii Liceului Brukenthal, unde a urmărit filmul "Exil, sau...", rodul colaborării între liceul sibian şi liceul Diekirch, unde a studiat şi ducele. Henri, Marele Duce de Luxemburg a dezvelit apoi o placă onorifică la Casa Luxemburg, a primit o monedă de aur inscripţionată cu însemnele "Sibiu 2007 - Capitală Culturală Europeană" şi un album din partea reprezentanţilor comunităţii săseşti cu care s-a întâlnit la Primărie. "Mă bucur că Sibiul şi Luxemburgul au putut să trăiască emoţia aventurii comune a proiectului Capitală Culturală Europeană şi mă bucur pentru acest proiect reuşit care a atras mai mulţi turişti la Sibiu decât la Luxemburg", a declarat Alteţa Sa Regală. De altfel, în faţa Casei Luxemburg, Henri a fost aşteptat de câteva zeci de turişti luxemburghezi care şi-au salutat reprezentantul şi i-au strâns mâna.