Pe durata maratonului artistic, peste 50 de artisti de top, dintre care 9 internationali si 41 din tara, au oferit show-uri pline de energie pe cele sase scene Blaj aLive.
Freedom Stage (scena mare) a fost gazda a doua premiere in Romania, Kadebostany (autorii binecunoscutului hit “Castle in the Snow”) si Dub Inc oferind cate un spectacol senzational celor sositi la Blaj, la intrecere cu Kiril Djaikovski ft. TK Wonder, GOLAN, Carla’s Dreams, ROA sau BUG Mafia. Scena Electronica a continuat seria noutatilor, aducand in fata publicului pe unii dintre cei mai cunoscuti DJ internationali, precum: Troy Pierce (S.U.A.), mastermind-ul minimal tech, Douglas Greed (Germania) sau Camea (Germania), senzatia electro a momentului. Daca artistii au impresionat cu sound-urile pline de energie, show-uri de lumini si proiectii unice, nici fanii nu s-au lasat mai prejos, acestia sustinandu-si trupele preferate si dansand cu pasiune pe Campia Libertatii, indiferent de vreme.
Pe langa componenta muzicala, iubitorii de arta s-au putut bucura de o varietate de optiuni de petrecere a timpului liber dintre concerte, pornind de la petrecerile de zi din zonele de lounge, la evenimentele alternative, seminariile inovative sau activarile creative organizate impreuna cu cele mai apreciate entitati culturale si pana la tururi ghidate pe la obiectivele istorice, acces in Fun Park-ul Blaj aLive (zona speciala de agrement), activitati sportive si alte activari recreationale (lectura in aer liber, board games sau cabine foto cu diferite obiecte de recuzita unde participantii la festival au putut imortaliza momentele de distractie petrecute alaturi de prieteni).
Ecourile Blaj aLive s-au propagat in noapte, pana la rasarit, ducand vestea ca orasul Blaj a redevenit un pol dinamic al Transilvaniei. Festivalul international Blaj aLive nu ar putea avea loc fara sprijinul partenerilor deja traditionali care an de an fac eforturi pentru a sustine proiectul: Primaria Municipiului Blaj, Consiliul Judetean Alba prin Centrul de Cultura „Augustin Bena” Alba. Sa ne vedem cu bine la Blaj aLive Festival 2017!
Iunie 2016