Partitura are 80 de pagini si este singura versiune pentru pian a acestei fugi, compusa în 1825, când compozitorul era deja bolnav si a fost scrisa cu cerneala pe hârtii de diverse calitati.
Manuscrisul prezinta numeroase corecturi, facute cu creion negru sau rosu.
Partitura a fost descoperita în urma unui inventar de rutina realizat în subsolul unei biblioteci din Philadelphia. Numele cumparatorului a ramas necunoscut.