Halkidiki este o destinatie turistica foarte apreciata, peninsula gasindu-se la sud-est de oras Thessaloniki (al doilea oras ca marime din Grecia), fiind un adevarat paradis, cu numeroase golfuri, plaje, marea tocmai potrivita pentru o baie, plantatii de maslini si paduri de pini. Dar peninsula Halkidiki este renumita mai ales ca centru al ortodoxiei, in partea de est gasindu-se Muntele Athos, lacasurile de cult de aici putand fi vizitate doar daca se respecta reguli foarte stricte : barbatii trebuie sa ceara permisiunea cu sase luni inainte, iar accesul femeilor este cu desavarsire interzis. Locurile sunt perfecte pentru o vacanta de neuitat, dar foarte multi credinciosi isi doresc sa ajunga aici pentru a vizita minunatele manastiri si schituri.
Manastiri in regiunea centrala
Manastirea Agia Anastasia : construita in 1522, manastirea se gaseste la poalele Muntelui Hortiatis, fiind una dintre cele mai frumoase din zona.
Biserica Fecioarei : la doi kilometri distanta de satul Megali Panaghia, aceasta biserica a fost construita in 1863, dand numele satului.
Biserica Agios Andreas : aflata in satul Peristera, un loc ce pare neatins de trecerea vremii, acesta biserica este singura marturie ramasa despre istoria manastirii lui Agios Euthymios, fiind construita in 870. Din vechiul ansamblu s-au mai pastrat doar o parte din parterul aripii de sud si o parte din subterane. Moastele fondatorului manastirii, Sf Theonas, sunt pastrate cu grija aici. Biserica a fost aproape complet distrusa in 1932, in urma unui cutremur, fiind refacuta din temelii. Dintre comorile bisericii vechi s-a pastrat un vechi iconostas, cioplit cu migala in lemn, realizat in 1870.
Manastiri pe Muntele Athos
Acest centru al ortodoxiei are un statut aparte ca subdiviziune administrativa a Greciei, fiind un stat monahal independent, cu reguli specifice. Este regiunea cu cele mai multe manastiri din Grecia, numarul de 20 fiind fixat prin Constitutia republicii teocratice Athos, care nu permite fondarea altor locasuri de cult.
Aceste 20 de manastiri sunt :
Manastirea Lavra
Este cea mai mare si prima dintre manastiri, in ordine ierarhica. A fost primul locas de cult fondata de Sf Athanasios Atonitul in 957, ramasitele pamantesti ale acestuia gasindu-se astazi in capela celor Patruzeci de Mucenici. Manastirea a fost preferata mai multor imparati bizantini, care au sprijinit-o si impodobit-o, picturile interioare si exterioare fiind realizate de artisti cretani. Biblioteca manastirii este un adevarat tezaur, aici gasindu-se peste 2500 de manuscrise si 20.000 de volume tiparite. In sacristie se pastreaza obiecte pretioase de cult, precum relicve, cruci, icoane, vase de cult, Evanghelii. Manastirea poarta hramul Sf Athanasios.
Manastirea Vatopedi
Situata langa un mic golf, in partea de nord-est a peninsulei, manastirea aminteste prin constructie de o fortareata, purtand hramul Bunei Vestiri. Potrivit surselor istorice, a fost fondata in jurul anului 972, iar traditia spune ca fondatori au fost sfintii Athanasios, Antonios si Nikolaos. Cea mai mare parte dintre fresce dateaza din secolul XIV, iar mozaicurile din secolele XI - XIV. In coltul din nord-est al constructiei s-a pastrat unul dintre vechile turnuri fortificate, construit in secolul XVI. Printre comorile manastirii Vatopedi se numara relicve deosebite, icoane, vase de cult, Evanghelii ilustrate, vestminte preotesti, peste 2000 de manuscrise si o bogata biblioteca de peste 25000 volume.
Manastirea Iviron
Purtand hramul Adormirea Maicii Domnului, a fost infiintata la sfarsitul secolului X de catre Ioannes Thornikios. Biserica a fost construita in prima jumatate a secolului XI, picturile murale datand din secolele XVI - XIX. In sacristie sunt adapostite mai multe obiecte de cult, iar biblioteca are numeroase documente vechi, circa 2000 de manuscrise si peste 20.000 de volume.
Manastirea Chelandari
Inconjurata de paduri dese, manastirea este ctitoria lui Stephen Nemanja si a fiului sau, fiind construita ca o fortareata, cu ziduri impresionante si turnuri de baza. Biserica a fost ridicata la inceputul secolului XIV, iar printre comorile de aici se numara colectia de icoane bizantine, crucifixuri cu pietre pretioase, documente si volume rare.
Manastirea Dionysiou
Fondata in secolul XIV, poarta hramul Sf Ioan Botezatorul, biserica fiind construita si decorata intre 1537 - 1547. Iconostasul dateaza din secolul XVIII, fiind poleit cu aur curat, iar mai multe icoane, relicve, manuscrise si volume sunt pastrate in arhivele manastirii.
Manastirea Koutloumousiou
Manastirea, cu hramul Schimbarii la Fata, poarta numele fondatorului. Biserica a fost construita in 1540, aici gasindu-se numeroase icoane si obiecte de cult de o deosebita frumusete, precum si o impresionanta biblioteca.
Manastirea Pantocrator
Are tot hramul Schimbarii la Fata, fiind fondata in secolul XIV de Axis si Ioannis. Picturile murale din biserica dateaza tot de atunci, iar cea mai pretioasa comoara a locasului de cult este o icoana a Fecioarei Gerontissa, foarte veche si valoroasa. Alte comori sunt o bucata din scutul Sf Mercurius, vestminte preotesti, vase si moaste, iar biblioteca este impresionanta.
Manastirea Xeropotamou
Construita pe coastele unui munte acoperit de paduri, este una dintre cele mai impresionante constructii de pe muntele Athos. Biserica este inchinata celor Patruzeci de Mucenici, fiind construita intre 1761 - 1763. Printre obiectele pastrate cu grija aici se numara o bucata din crucea pe care a fost rastignit Iisus, vase, manuscrise, carti si multe altele.
Manastirea Zographou
Este o manastire infiintata de trei calugari bulgari in secolul X, si legenda spune ca a primit numele dupa icoana Sf Gheorghe, aparuta de niciunde in interiorul bisericii. Chiar daca povestea acelei icoane pe lemn ar fi doar o poveste frumoasa, biserica este una dintre cele mai frumoase din Grecia. Icoana se pastreaza si astazi, fiind o piesa deosebita, alaturi de o alta a Sf Gheorghe, o icoana a Sfintei Fecioare, manuscrise grecesti si bulgare si peste 8000 de volume, majoritatea in limba bulgara.
Manastirea Docheiariou
Construita pe coasta de sud-vest a peninsulei. Biserica are hramul Sf Arhangheli Mihail si Gavril, fiind construita in secolul XVI de voievodul roman Alexandru si de sotia acestuia. Aici se gaseste icoana Fecioarei Gorgoepikoos, o bucata din crucea Rastignirii, mai multe crucifixuri si vestminte preotesti, manuscrise si vase.
Manastirea Karakalou
In partea de nord-est a Athosului, la 200 de metri inaltime fata de Marea Egee, se gaseste complexul fortifucat al Manastirii Karakalou, inchinata Sf Apostoli Petru si Pavel, manastirea fiind infiintata de un calugar pe nume Karakalas, in secolul XI. Biserica a fost construita in 1548, si aici gasindu-se o bucatica din Cruce si numeroase manuscrise si pergamente.
Manastirea Philotheou
Fondata in secolul X, cu hramul Bunei Vestiri. Biserica a fost ridicata in 1746, frescele fiind gata abia in 1752. Veti gasi aici numeroase icoane, obiecte de cult si vestminte, dar si un pretios Tetraevanghelion, infatisandu-l pe Sf Marcu.
Manastirea Simonos Petra
Cu hramul Nasterii lui Hristos si purtand numele celui mai iubit discipol al acestuia, este una dintre cele mai frumoase si impresionante manastiri de pe Muntele Athos, construita in partea de sud-vest a peninsulei, la 200 de metri inaltime. Fondata la jumatatea secolului XIII, a fost distrusa in repetate randuri din cauze naturale, fiind reconstruita cu ajutorul fondurilor trimise de Rusia. Veti gasi aici mai multe moaste de sfinti, Evanghelii, bucatele din Cruce si multe alte relicve pretioase.
Manastirea Sf Pavel
La poalele Muntelui Athos. Se pare ca a fost fondata in secolul X, biserica fiind o impresionanta constructie din marmura, a carei constructie a inceput in 1839, fiind terminata in 1844. Veti gasi aici numeroase icoane si moaste, o cruce de dimensiuni impresionante, facuta din lemn, un diptih unic, realizat cu multa migala si numeroase documente privind viata asezamantului monahal.
Manastirea Stavronikita
Este cea mai mica manastire din peninsula Athos, purtand hramul Sf Nicolae. Biserica a fost construita la jumatatea secolului XVI, iar aquaductul in 1680. Desi marunta, aproape pierduta printre celelalte, adaposteste o icoana a Sf Nicolae Streidas, mai multe moaste si vase de cult, precum si o mica biblioteca si o arhiva de documente.
Manastirea Xenophontos
Cu hramul Sf Gheorghe, a fost construita in secolul X de Hosios Xenophon, de unde si numele, si are cea mai mare biserica dintre toate manastirile de pe Muntele Athos, cu un uluitor iconostas in intregime din marmura. Printre comorile locasului de cult se numara doua icoane din mozaic, infatisandu-i pe Sf Gheorghe si Sf Dumitru, o mica icoana a Schimbarii la Fata, un fragment al Crucii, moaste, manuscrise, vestminte.
Manastirea Grigoriou
In partea de sud-vest a peninsulei, acest ansamblu monahal de secol XIV este inchinat Sf Nicolae, aici gasindu-se numeroase icoane deosebite, moaste, vase. In biblioteca manastirii cercetatorii pot gasi numeroase documente si manuscrise foarte rare, inclusiv unicul exemplar existent al Pastorului din Hermas, o scriere apocrifa din secolul I DHr, precum si sigilii si volume tiparite.
Manastirea Saint Panteleimon
Aceasta uriasa manastire in stil rusesc a fost fondata la sfarsitul secolului XVIII de cativa calugari din Rusia, biserica fiind ridicata intre 1812 - 1821. Acoperisul este impresionanta datorita celor opt domuri cu forma specifica de bulb de ceapa, vopsite in verde deschis si galben auriu. Si interiorul bisericii este deosebit, fiind decorat cu picturi murale in stilul rusesc al secolului XIX, iar iconostasul este adus din Rusia. Biblioteca manastirii are o bogata colectie de peste 1300 de manuscrise grecesti, 600 slave, cateva suluri de pergament si mii de volume in elena si rusa.
Manastirea Kastamonitou
Distrusa in secolul XIV, in urma unui atac al fortelor catalane, a fost reconstruita ulterior. Biserica a fost construita intre 1860 - 1871 pe ruinele unei biserici mai vechi, primind hramul de Sf Stefan. Podeaua este realizata in intregime din marmura, la fel ca si iconostasul. Cea mai importanta icoana a manastirii este cea de secol XVI infatisandu-l pe Sf Stefan. Manastirea are si o colectie de carte bisericeasca rara si numeroase documente si apocrife.
Peninsula Sithonia
Biserica Nikiti
Din pacate din vechea biserica Nikiti au mai ramas doar ruine, in satul cu acelasi nume. Construita in secolul XVI, era impodobita cu superbe fresce interioare, din care au rezistat doar fragmente.
Biserica Agios Nikitas
Cea de a doua biserica din satul Nikiti, situata chiar in centrul localitatii, este una dintre cele mai vechi cladiri de aici, fiind construita in 1867.
Biserica Agios Giorgios
La trei kilometri sud de Nikiti se gaseste mica biserica Agios Giorgios (Sf Gheorghe) construita pe locul unde altadata, in secolul V, se ridica bazilica Sf Gheorghe, distrusa intr-un cutremur in secolul VI. In apropiere de biserica se gaseste doua morminte in vremurile inceputului crestinismului.
Bazilica Elia
Situata la noua kilometri sud de Nikiti, din bazilica impresionanta de secol V au mai ramas doar ruine. Din fericire s-au pastrat o mare parte din fresce si din podeaua facuta din mozaica, cercetatorii descoperind si cinci morminte din acea perioada.
Capela Apostolului Paul
Se gaseste la 20 de kilometri sud de Nikiti, fiind construita la sfarsitul secolului XIX pe ruinele unei biserici mai vechi. Din vechiul ansamblu s-a pastrat o frumoasa fantana, datata 1713.
Biserica Agios Athanasios
Aceasta biserica se gaseste in satul Sykia, fiind construita in 1819. Doua incendii au distrus-o complet, in 1821 si apoi in 1854, fiind reconstruita in 1861, cu o arhitectura aparte si decoratiuni interioare din lemn foarte detaliate.
Biserica Adormirii Maicii Domnului
Situata la est de satul Neos Marmaras, a facut parte din Manastirea Grigoriou, fiind construita in 1865,
Biserica Agios Athanasios
Construita in secolul V, este una dintre cele mai vechi din Halkidiki si una dintre cele mai frumoase, cu impresionante decoratiuni interioare din marmura si o podea din mozaic.
Peninsula Cassandra
Manastirea Zographou
Se gaseste in satul cu acelasi nume, fiind unul dintre cele mai vechi complexe monahale. Din vechiul ansamblu arhitectural s-au pastrat un turn bizantin, datand din secolul XIV si biserica veche. Construita in 1872, folosindu-se materiale aduse de la situl Potidaea, este una dintre cele mai frumoase biserici din zona. La Potidaea arheologii au descoperit ruinele unui vechi templu dedicat lui Poseidon, precum si un numar impresionant de bijuterii, monezi, obiecte, figurine.
Biserica Agios Demetrius
Construita in 1858, biserica se gaseste in piata satului Aphytos.
Manastirea Athos
La un kilometru nord-vest de satul Kalandra, Manastirea Athos a fost consturita in 1842.
Biserica Taxiarches
Biserica Taxiarches face parte din Manastirea Athonie, fiind situata in apropiere de Potidaea. Arhitectura edificiului este unica in Grecia, urmand modelul de bazilica si avand un impresionant dom, in interior gasindu-se numeroase icoane foarte vechi.
Capela Panaghia Phaneromeni
Partea a Manastirii Flamouri, se gaseste in apropierea plajei cu acelasi nume, pe drumul care duce la Nea Skioni. In interior puteti vedea mai multe fresce de secol XVI, foarte bine pastrate.
Capela Maicii Domnului
Frescele acestei capele, care a fost in trecut parte a Chilandari, dateaza din 1619.
Iulie 2007