Marti, 5 iunie 2012, ora 18.00 va avea loc, la ARTEXPERT GALLERY, vernisajul expozitiei
MADONE
VENERE
MODERNE
Andreia CISMASIU
Marian FURTUNA
Curator:
Vasile RADU
Expozitia este deschisa in perioada 5 - 26 iunie 2012 (L-V, 9-17)
ARTEXPERT GALLERY
Cluj-Napoca, str. Iuliu Maniu nr 10
MADONE SI VENERE MODERNE
Viziunea picturala asupra femeii ilustreaza, de-a lungul timpului, doua idei fundamentale: prima exprima magnificienta chipului feminin aureloat de nimbul sacerdotal al puterii de procreere si de ocrotire al mamei, a doua, forta de atractie a naturii feminine care subjuga barbatul si da chip acelei frumuseti virginale, irezistibile, al carei "motor" genetic este erosul. Prima compune o etica a sacrificiului, a durerii, a milei si a iertarii, formele cele mai pure ale iubirii neconditionate, cea de-a doua declanseaza pasiunile, dezlantuie simturile, starneste bucuria si pofta pentru viata, implineste sensurile ei, exprima fericirea umana. Intr-o forma sau alta, fiecare fiinta umana trece succesiv prin aceste ipostaze existentiale, fie ca este sau nu constienta de ele. In interiorul acestei alteritati, fiecare femeie este pe rand venera si madona, chiar daca se scalda in mlastina tulbure a unor "iubiri" liminale sau uita indatoririle matrimoniale. Ramane meritul artistilor sa aseze din loc in loc efigii, sa decoreze acest univers prozaic lumesc cu ipostazele unei idealitati modelatoare, sa plasmuiasca pentru noi acele sacralitati care ne feresc de rau.
Sunt putini acei artisti contemporani, tineri mai ales, in afara de Andreia Cismasiu si Marian Furtuna, care sa se aplece cu atata seriozitate grava asupra acestei magnifice teme a artei, abordand cu un idealism inaltator un subiect ubicuu al vechii arte, atat de rar intalnit astazi si inteles dintr-o perspectiva atat de moderna. Dar, din pacate, pictura unor astfel de teme nu mai este "trendy"! Metafora plastica a incetat sa faca prozeliti si sa fie gustata de publicul superficial si grabit, care nu mai gaseste ragazul "de a contempla" un tablou. Dara-mi-te de a medita asupra mesajului artistului. Putini au mai pastrat instinctul sanatos de a privi admirativ un nud, aducand indirect un elogiu iubitei, tot mai putini vad in femeie madona ca intrupare a durerii umane, tot mai putini se arata dispusi sa acorde locul central al caminului lor acelei fecioare "con solare" (insorite), rezistand asediului "starurilor porno" intr-o lume devastata de egoism si egocentrism. Tot mai putini aseaza printre valorile esentiale ale vietii maternitatea, puritatea, feminitatea, spiritualitatea crestina si - de ce nu? - virginitatea! Ne e teama ca aceasta veche sacralitate castigata de om prin spirit sa nu alunge animalul din noi? Privim piezis, cu o complicitate imunda, vinovata, realitatea imaculata a artei de altadata si preferam "subiectele" artistice care ne spun "ceva" prin ricoseu, de teama de a nu recadea in sclavia vechilor modele, de a nu pierde acea decazuta "libertate" a animalului haituit intr-o lume in care complicitatile nu servesc cu ardoare decat sinelui inrait si vanitatilor desarte ale omului contemporan. Trebuie sa ne indreptam privirea spre acele naluciri si plasmuri care au efectul unui fulger venind din intunericul profund si imemorial al speciei noastre.
NALUCIRI SI PLASMUIRI
O astfel de pictura "cu naluciri si plasmuiri", de o modernitate rafinata, practica cei doi artisti: realismului vulgar ii ia locul o alta "realitate" onirica, cea a visului care "se intrupeaza" sau cea a visului "care se pierde", dispare de pe ecranul mintii, senzatiile si "realitatea" simturilor estompandu-se. Aceasta pictura vrea sa alunge orice senzorialitate pasagera, orice materialitate vulgar-senzitiva si sa le inlocuiasca cu "stari" afective de gratie, cu "delicii" intelectuale prin care cei doi "comunica" mai mult despre sensibilitatea si caracterul lor personal decat ar face-o simpla notatie a realitatii, oricat ar fi ea de glorios figurativa sau de abil orchestrata prin meserie.
Putem vorbi, in cazul Andreiei Cismasiu, eventual, de un "realism" psihologic, autoarea pornind de la "realitatea" imediata a fotografiilor sau a unor jurnale-manuscris. Aceasta materie prima este insa "topita", amalgamata de "retortele" unor experiente imediate, triste, sub presiunea inhibanta a unei sensibilitati puternic ordonatoare. Cata pictura, atata poezie! Putem vorbi de "onirism" prin puterea ei de a pune stavila viului, unei realitati crude, agresoare, traind intr-o "lume secunda", fragila si fantomatica. O lume ca un ecou care se pierde treptat sub valurile unor adancimi cicatrizate, devenite istorie sentimentala. Ramasitele unui univers afectiv patetic, sfaramat, prin care drama este depasita. Este exact acel moment al istoriei ei ca artist in care venera devine madona: desi victima, ea iarta, impartaseste durerea umana si devine o intruchipare a compasiunii. Stilul sau plastic, care imprumuta ceva din aparenta frenetic-decorativa a lui Klimt, nu rosteste insa o istorie exuberanta, ci realitatea patetica a unui spirit care evadeaza, purtat de aripile unui imaginar vindecator.
Mesajul ei este fara dubiu: ne arata cat de frumos poate fi uratul! Ce poti pretinde mai mult de la un artist? E o alchimie secreta de extractie flaubertiana, sau este un vis "la umbra fetelor in floare", cu aroma proustiana.
Tot astfel, plasmuirile "melodramatice" ale lui Marian Furtuna: madone si ingeri care au exacerbarea si tensiunea expresiva a formei centrate pe simplitatea simbolica epurata a corpului uman. Daca n-ar depasi dogmatismul imageriei religioase, ele n-ar putea avea acea forta magnetica aplicata contorsionist, care ne trimite la o suprarealitate. De onirism putem vorbi si aici, dar nu de tandrele plutiri halucinante ale Andreiei, ci de un "delir" al expresivitatii corporale care enumera repetitiv tocmai acele elemente ale corpului care il fac pe om altceva decat "bestie" umana. Chipul si mainile prinse in acolada decorativa a formelor, in filigranul abstract al liniei unduite, in exacerbarea expresionista a unor posturi cautate ale frumusetii renascentiste, boticelliene, sau in abilitatea imaginara a maestrilor manieristi.
Exista si in aceasta pictura o insertie a modernitatii care face din arabescul formei si din vitalismul cromatic sindromul unei fascinatii a viului. Si prin care venerele sale sunt altceva decat o exhibitie a sexului. Ele reprezinta o natura "imbunatatita" si "catehizata" de ordinea conviva si de iubirea morala, pentru care legea dintai este perpetuarea si preamarirea frumusetii umane, ca masura a tuturor lucrurilor.
Valurile si drapajele sale au alta logica decat aceea de a acoperi partile rusinoase ale corpului uman. Ele compun impreuna cu forma carnala edificii estetice care se sutin reciproc si elogiaza pasionant nuditatea asexuata, eterna trecatoare frumusete androgina, tineretea care da mereu omului forta de a stapani universul. (VASILE RADU)
