Ruxandra Cesereanu, care este cea mai mare minciuna ce se poate auzi din gura unui politician roman?
Cea mai mare minciuna in gura unui politician de la noi? Ca totul e OK, ca in Romania e cool, ca tara e super (intentionat raspund putin jargonard, pentru emfaza si demonstratie). Adevarul ar suna cam asa, cred: in Romania va fi bine, candva, dar inca nu e deloc bine, e chiar naspa. Dar va fi bine, candva, pentru ca, oricum, ne indreptam spre un fel de mai bine. Altfel, fireste, exista in Romania destule lucruri care sunt cool (si o puzderie care sunt naspa). Ca peste tot in lume.
Cand o sa ne dea Europa culturala atentia cuvenita?
Nu cred ca exista o Europa culturala suta la suta si nici o Europa culturala foarte limpede ori exacta. Putem vorbi mai degraba de un Turn Babel european. Dar Romania poate fi o tara ofertanta si competitiva din punct de vedere cultural, artistic, pentru Europa si in Europa. Ma gandesc nu doar la literatura actuala care se scrie la noi si care este remarcabila, dar si la artele plastice practicate actualmente in Romania. Cred atat in talentul scriitorilor, cat si in acela al pictorilor romani.
Din pacate... Te rog sa numesti macar un singur motiv pentru care literatura romana se afla intr-o criza de legitimitate europeana.
Legitimitatea europeana este doar o conventie. Locul comun ca obstacol in ce ne priveste este limba dificila care este romana si care e greu traductibila, precum si numarul mic de traducatori adecvati.
Sa fim seriosi! Si poloneza e dificila. Si sarba...
Altfel, nu consider ca literatura romana se afla in vreun fel de criza: dimpotriva, eu o percep ca exploziva, frenetica si chiar scintilanta, pe alocuri. Daca volumele de poezie si proza ale multor scriitori romani contemporani (ma gandesc la vreo 20) ar fi traduse in engleza, franceza, germana, spaniola, italiana ori japoneza, cred ca ar face furori nu doar in Europa, ci in intreaga lume.
Imi face bine optimismul tau exploziv.
E tonic si bine-venit.
Ruxandra Cesereanu, de ce ii trebuie scriitorului si politica...
Decat sa stea pe margine (daca tot nu are altceva de facut), e mai bine pentru scriitorul roman sa faca politica. De ce nu? Dar sa o faca bine (adica aplicat si inteligent). Daca, insa, scriitorul face politica doar de hatarul vremurilor ori din mercenariat, atunci lucrurile se schimba indeajuns de mult, sunt chiar grave. In principiu, scriitorul ar fi mai dotat etic decat un politician profesionist, de aceea nu vad nimic rau, in general, in prestatia politica a scriitorilor. Daca ma uit, totusi, in Parlamentul Romaniei, lucrurile nu stau prea grozav, insa, la capitolul scriitorilor implicati. Cativa dintre ei sunt figuri patibulare si intru totul riscante pentru breasla. Nu reprezinta scriitorimea, ci o fac de ras.
Apoi exista si altceva: nu poti sa le practici pe amandoua competent: si scrisul, si politica. E ori una, ori alta. Dar, poate, ma insel.
Cu siguranta, te inseli. Au existat scriitori straluciti care au avut si talent politic. In fine... Gabriel Marcel spunea ca "e afectat de tarele democratiei care ar putea fi mai linistite daca inauntrul ei ar fi prezenta aristocratia".
Aristocratia democratiei este inca o utopie in Romania (si, poate, chiar aiurea, nu doar la noi). Ceea ce m-ar interesa pe mine ar fi sa avem marchizi, conti si vicontese ale inimii, adica aristocrati in suflet. Cine stie, poate si avem asa ceva, dar inca nu sunt vizibili. Sau inca nu avem ochii potriviti sa ii zarim. Oricum, in caz ca exista, ei sunt foarte putini la numar, din pacate.
Putini, rezervati si discreti... Cum ii sta bine aristocratului. Ce poti spune insa despre justitiarii momentului?
Justitiarii sunt de doua tipuri: cei valabili si onesti (cel putin ca intentie) si cei mercenari. Mercenarii nu ma intereseaza. Justitiarii avizati, insa, da. Pentru ca in Romania este inca nevoie de un soi de "haiduci", tocmai fiindca justitia nu functioneaza perfect, iar coruptia nu este deloc o chestiune solutionata. Problema este, insa, alta: sunt justitiarii in mod necesar interesati de adevar? Si, dupa Pillat din Pont cetire (fara nici o intentie perfida): ce este adevarul? De cate feluri este adevarul? Care adevar are priza la poporul roman? Datorita celor 45 de ani de comunism, reactiile ideologice (si nu numai) pavloviene nu au disparut. Justitiarii folosesc uneori la a bulversa reactiile pavloviene, ceea ce nu este rau. Dar patima si inflamarea lor este, pe de alta parte, riscanta, pentru ca le malformeaza perceptia. Cum spuneam, exista justitiari si justitiari: unii isi au rostul, altii depind de tot felul de alte lucruri, care nu au de-a face neaparat cu adevarul, ci cu supraevaluarea propriei lor imagini de belicosi.
Daca intrebarea ta se refera cumva si la Raportul Comisiei Tismaneanu (atacat vehement in ziarul Ziua, care gazduieste, iata, si acest dialog al nostru)...
Nu, nu se refera la acest Raport, si, vorba lui Tudor Topa ,chiar "ma intreb de ce".
Eu creditez Raportul cu pricina, din moment ce am fost unul dintre expertii sai; iar in cadrul Raportului am functionat ca specialista pe o tema pe care am cercetat-o vreme de 10 ani si din care mi-am dat doctoratul: memorialistica de detentie (legata de perioada 1945-1964). Consider ca acest Raport este esential si isi are rostul sau etic si istoric.
Si eu cred ca si tine ca acea perioada isi are rolul ei etic si istoric. Poezie, proza, eseistica, libertatea limbajului, semnificatia prezentului, un complex de imagini, senzatii si norme, de fapt o scurta definire a ta ca scriitor. Ce esti de fapt?
Va sa zica ce sunt eu. O poeta ca "bestie" (am mai vorbit, simbolic si metaforic, despre poet ca "bestie", nu mai reiau aici argumentele - pledoaria mea era pentru autenticitatea si febrilitatea maxima la nivel de simtire) si o delirionista (nu mai reiau aici nici teoria mea despre delirionism). O prozatoare care mizeaza enorm pe placerea de a povesti, pe gurmenzia narativa, pe papilele gustative epico-epicuireice (ca sa ma joc putin lingvistic). O eseista (de fapt o analista a mentalitatilor) care are ca instrumente: eticul si intelegerea suferintei. Dar cred ca voi renunta in curand la ipostaza de analista a violentelor politice, sociale, lingvistice, fiindca este timpul sa ma opresc si sa ma indrept spre altceva.
Ti-ai facut datoria?
Cat am putut, am facut in acest sens. Poezie si proza, insa, voi mai tot scrie, fiindca nu pot sa ma abtin, ambele sunt deja in sangele meu, fac parte din carnea si inima mea.
Cum se scurge timpul tau zilnic? Ai grija de el?
Timpul meu e doldora si ultraplin. De cursuri la Facultatea de litere din Cluj, de sedinte de redactie la revista de cultura Steaua, de ateliere de scriere creativa, de lansari de carte, conferinte, simpozioane, recitaluri de poezie. Acesta este timpul oficial. Exista, apoi, fireste, timpul neoficial, in care scriu, ascult muzica psihedelica ori calatoresc (de obicei in locuri exotice, vara, pe diferite insule grecesti unde ma odihnesc precum intr-un cuib), ma intalnesc cu prietenii, stau in "coconul" apartamentului nostru cu barbatul meu Corin sau cu parintii mei. Si citesc enorm. Din 1990 incoace cred ca am citit aproape o mie de carti de poezie. Actualmente cel mai mult imi place sa citesc proza: fiindca ador sa fiu purtata prin subteranele narative, chicotesc cand sunt pacalita ca cititor si mi se ofera surprize de degustator sau sunt lovita in moalele capului de o solutie epica nemaiintalnita. Proza poate fi astazi chiar un fel de drog pentru cititorul profesionist (o spun in cunostinta de cauza), dar e bine ca lucrurile stau astfel. Si mai exista, apoi, timpul alocat Internetului, care ma devora, uneori. Mi-e teama sa nu devin adicta la Internet, intr-atat este de diavolesc-tentanta aceasta noua lume la care a trebuit sa ma adaptez!
Daca ai adus vorba de studentii tai, cum te intelegi cu ei?
Ei ma fac sa fiu foarte vie, si mai vie decat sunt. Pentru ca ma supun ritualurilor lor de intrebari, interogatii, polemici. Pentru ca alaturi de ei inteleg exact ce inseamna dialogul (si nu monologul, fata de care am alergie). Pentru ca mi-e bine cu ei: imi sunt mai degraba tineri prieteni decat studenti.
Ce nu se cunoaste despre cei care scriu?
Ca sunt fapturi care mizeaza pe impartasanie (adica euharistie artistica). Ca scriitorii pot sa scrie pentru ei insisi, dar ca scriu mai ales pentru ceilalti. Ca sa ii vindece si sa ii mangaie si sa-i rasfete ori inminuneze pe ceilalti (si, uneori, ca sa ii innebuneasca, trebuie sa admit si acest lucru). Sau ca sa limpezeasca vremurile si lucrurile in aceasta lume. Scriitorii sunt, oricum am lua-o, un fel de "doftori" si terapeuti si, poate, chiar niste simili-samani.
,,Inminunarea" mi se pare un cuvant... fascinant.
Nu au si multe slabiciuni? Sau tocmai calitatile lor sunt slabiciuni?
Dorinta compulsiva de glorie. Hameseala dupa imagine. Si, uneori, mercenariatul.
O carte care ti-a ravasit existenta?
"Maestrul si Margareta" de Mihail Afanasievici Bulgakov. Dar mai sunt si altele care m-au intors pe dos si mi-au zgaltait viata (am o lista intreaga). Si nu-mi pare rau deloc. Sunt o faptura a cartilor, ca sa zic asa, dar sunt si dincolo de ele, o femeie a vietii. E foarte bine astfel. intre carti si viata, voi alege, totusi, intotdeauna viata.
Nu ma indoiesc.
Ce defecte au elitele noastre culturale?
Sunt, poate, prea trufase, in anumite cazuri de automanageriere a imaginii si de politica culturala (cu tot cu cacofonie). Sau: au un discurs ori prea dur, ori prea lax. Dar, decat sa nu avem elite culturale, mai bine ca ele exista, chiar daca nu sunt desavarsite. La urma urmei ce este desavarsit pe lumea aceasta? Doar sfintii, poate, iar ei sunt foarte rari si greu recognoscibili.
Ce ti se pare tragic la umanitatea de azi?
Ca nu mai stie sa se bucure de viata si de lucrurile simple. Ca si-a pierdut memoria paradisului, dar si ca nu mai vrea neaparat sa regaseasca aceasta memorie.
Ai vrea sa citesti poeme pe un stadion plin cu spectatori?
As vrea, insa as avea emotii cumplite care s-ar putea resimti in lectura mea. Ar fi, insa, o euharistie poetica teribila (sau, mai exact, o incercare de euharistie poetica, pentru ca nu stiu cat de izbutita ar fi prestatia mea). Ar fi o proba extraordinara de incercare si de verificare.
Vorbeste, te rog, despre America de Sud.
Nu pot vorbi pur si simplu despre America de Sud, ci doar despre Buenos Aires, fiindca doar aici am calatorit pe respectivul continent. Iar Buenos Aires este superbisim, o metropola europeana cu abur de placinta internationala, cu miros de tangouri si alune prajite in ciocolata, cu iz hippy intarziat, cu zgarie nori cvasi-newyorkezi si cu librarii fantastice si abundente, cu figuri tineresti inteligente si rasate. Mi-ar fi placut grozav sa fiu studenta in Buenos Aires, dar in metropola de acum, nu in cea din anii '80, cand mi-am trait eu studentia (si cand, atat in Romania, cat si in Argentina, aveam de-a face cu dictaturi, atata doar ca la noi era de stanga, iar in Argentina, de dreapta). Nu am avut acces, in calatoria mea, decat la metropola Buenos Aires (unde am cautat urmele lui Ernesto Sabato, Julio Cortazar si Jorge Luis Borges), astfel incat nu am vazut nici macar o frantura din pampa ori din lumea vechilor gauchos. Dar mi-a placut enorm. As vrea sa ajung mai mult la Buenos Aires, cred ca as avea destule de facut pentru cultura romana, mai ales ca sunt o vorbitoare a limbii spaniole pe care o consider a fi limba mea de dantela, in anumite stari creatoare.
Gasind "urmele" celor trei, ai vazut foarte mult.
Si acum, eternul, ce scrii? La care as adauga de dragul jocului: de ce mai scrii?
Scriu, fiindca altfel nu pot sa traiesc, cam asa stau lucrurile pentru mine, cat de cat exact si limpede. Tocmai inchei o carte de proza despre barbati, lucrez si la un volum de poeme. Mai am in lucru o gramada de experimente despre care inca nu a venit timpul sa vorbesc. Sper ca toate aceste lucruri si carti sa il nauceasca pe cititorul meu, dar si sa il rasfete.
In ce raport esti cu Dumnezeu, Ruxandra Cesereanu?
Il caut.
