Expozitia de pictura Noua umbre se va desfasura intre 16 si 28 noiembrie 2013, in Sala Acvariu a Muzeului National al taranului Roman, iar vernisajul se va tine in 16 noiembrie, de la ora 18:00.
„Traducerea imaginii in text presupune doua miscari: pe de o parte una interpretativa, a descompunerii hermeneutice, iar pe de alta una de compunere, de reconfigurare in limbaj fictional. Am incercat in aceasta a doua miscare, infinitezimal consecutiva celei dintai, sa respect stilul abordarii vizuale care ii apartine Nectariei Radu: fragmentar, ermetic fara a fi obscur, aluziv, in tonuri pregnante. De asemenea, in acelasi spirit, am configurat o lume fictionala aflata in no man's land-ul dintre poezie si proza, deschisa nu doar interpretarilor, ci si completarilor, una care solicita dialogul cu privitorul-cititor.
Insa, odata transpuse pe panza, textele mele isi pierd partial caracterul literar, capatand in plus unul vizual. Devin o umbra a umbrei, o punere in abis, prin dedublare, a imaginilor originare din tablourile Nectariei Radu.” T. O. Bobe
„Plecand de la experientele personale in zona conexiunilor cu alte domenii, precum: grafica publicitara si multimedia, designul de interior, am inceput sa fiu din ce in ce mai atrasa de imbinarea diferitelor arte in pictura, urmarind delimitarile actului creator. Astfel am inceput colaborarea cu scriitorul T. O. Bobe, prin dialogul dintre imagine si text.” Nectaria Radu.
„In aceasta perspectiva a marilor momente de asezare in Istorie, cele Noua umbre asaza imaginea, ca verticala asumata, cu sens anagogic, in prim-planul unei lumi instituite, iar textul, cuvantul ca semn grafic, impreuna cu intreaga lui incarcatura, in ipostaza de umbra, de memorie extinsa, de semnificant la intersectia, sau in zona de incidenta, a doua neanturi, a doua nonexistente, negrul orb si albul orbitor! Daca Textul lui T.O. Bobe este proiectia, urma si umbra narativa a imaginii Nectariei Radu, Imaginea, la randul ei, nu este un decupaj al realului, o prelevare de forme gata constituite, ci hieroglifa acestuia, cod de acces, efigie a unei existente sublimate, ea insaşi urma sau umbra unei lumi decorporalizate, pasul catre o noua transcendenta. Noua Umbre - noua pasi, in cerc, pe traseul Paradis - Istorie si retur!” Pavel susara
Noiembrie 2013
Comunicat