MIX este un concept propus pentru Salonul de Arte Textile/2012, organizat in cadrul Uniunii Artistilor Plastici din Romania la Galeria Orizont din Bucuresti, in perioada 22.03.2012 - 18.04.2012. Curatori: Dorina Horatau, Carmen Croitoru.
MIX- SATB/ 2012
Un eveniment expozitional in care arta textila contemporana se prezinta cu viziuni, tehnici de lucru si conceptii artistice diferite.
Reuneste lucrari ale artistilor dedicati artelor fibrei din generatii diferite intr-un cadru singular si unitar.
Exprima interesul special pentru o abordare deschisa, in care artele textile formuleaza un discurs vizual contemporan care nu este pur ocazional, ci pune in discutie si analizeaza o stare de fapt .
MIX-SATB/ 2012
Creeaza premise pentru dialog intre domenii conexe ale artelor.
Este un eveniment care promoveaza o abordare motivata de nevoia de a intari legaturile cu contextul actual contemporan.
Initiaza si propune dezvoltarea unui limbaj comun pentru toti cei interesati de fenomenul decorului de interior care sa permita manifestari critice interdisciplinare si, prin aceasta, integrarea intr-un context cultural contemporan.
MIX- SATB/ 2012
Serveste comunitatea artistilor textilisti, care trece printr-o perioada de reevaluare si redefinire.
Contribuie la inchegarea viitoarei generatii de artisti ai fibrei, oferindu-le un prilej de manifestare si contactul cu actualitatea profesionala din domeniu. incurajeaza arta textila tanara spre practica unei atitudini artistice coerente, asumate, independente.
MIX- SATB/ 2012
Isi motiveaza participantii asigurand jurizarea lucrarilor prin prezenta si actiunea unei echipe formata din profesionisti ai criticii si observatiei de arta contemporana care garanteaza o selectie valorica si obiectiva.
Va fi „conservat” prin aparitia ulterioara a unui catalog/ album ce va purta marca Editurii UNArte, Bucuresti, in romana/ engleza, care promite evaluarea si redarea prompta a dimensiunii evenimentului intr-o maniera ce va confirma repere si valori.
Isi propune ca acest material tiparit sa ajunga nu doar in bibliotecile elevilor, studentilor sau artistilor din domeniu, ci si pe mesele arhitectilor, designerilor sau ai reprezentantilor care promoveaza arta si decorul de interior din tara si din strainatate.
Ofera partenerilor sai posibilitatea de a sprijini sau de a oferi deschiderea necesara pentru o viziune si o abordare contemporana a unui eveniment de arta textila.
A.I.
editor artline.ro
22 februarie 2012