Prof. Marcel Tolcea, directorul muzeului, a precizat, pentru ROMPRES, că pe lângă sistemele obişnuite de pază, camere video şi paznici, au fost aduse şi patrule de gardieni, care nu au altceva de făcut decât să urmărească orice mişcare, pentru a preveni evenimente nedorite.
De asemenea, în jurul muzeului au fost amplasate obiective discrete ale forţelor de ordine, care urmăresc zi şi noapte circulaţia din zonă.
"Măsurile sunt obişnuite pentru astfel de colecţii, iar accesul publicului se va face în grupuri de maximum zece persoane, dar supravegherea va fi insesizabilă pentru vizitatori, pentru a nu fi stingheriţi în aprecierea lucrărilor de artă", a precizat Marcel Tolcea.
Expoziţia-eveniment, care se va deschide la Muzeul de Artă din Timişoara marţi pentru public, cuprinde pat