Contractul dintre cele doua tari prevede o colaborare pe 30 de ani, timp în care Franta va pune la dispozitie expertiza si operele sale de arta în schimbul sumei de un miliard de euro. Din aceasta suma, numai concesionarea catre emiratul Abu Dhabi a numelui `Luvru" reprezinta 400 de milioane de euro. Acordul, semnat de ministrul francez al culturii, Renaud Donnedieu de Vabres, si seicul Sultan ben Tahnun Al-Nahyan, membru al familiei regale, prevede plata sumei de 150 de milioane de euro în prima luna, iar apoi sumele sunt esalonate uniform, timp de 30 de ani.
Noul muzeu, conceput de arhitectul francez Jean Nouvel, va fi construit, începând de anul acesta, pe insula Saadiyat (insula Fericirii). Franta si muzeele sale vor împrumuta noului asezamânt, timp de zece ani de la data deschiderii muzeului, diverse opere de arta aflate acum la Paris, pentru o durata care nu va depasi doi ani pentru fiecare lucrare. Numerosi responsabili din lumea artelor din Franta se tem deja de riscurile privind integritatea operelor sau de cenzura religioasa ce ar putea fi impusa de autoritatile locale.