Chiar daca este un muzeu mai putin cunoscut, Muzeul National din Beirut, Liban, are o impresionanta colectie de arta si artefacte istorice, dar si o fascinanta istorie. Povestea acestui muzeu incepe in 1919, de la o colectie de artefacte antice, stranse cu migala de catre Raymond Weill, un ofiter francez stationat in Liban. Aceasta colectie a fost pentru prima oara expusa in 1919 intr-o cladire de pe strada Georges Picot din Beirut, care avea sa serveasca un timp drept sediu temporar al muzeului. Discutiile privind necesitatea construirii unui muzeu national au inceput in acelasi an, iar in 1923 a fost constituit un comitet care avea rolul de a gasi fondurile necesare. Locul gasit era o parcela de teren aflata langa hipodromul din oras, langa drumul spre Damasc. Comitetul era condus de catre Bechara el Khoury, pe atunci premier si apoi ministru al Educatiei si Artelor al Republicii Liban, care a acceptat proiectul propus de Antoine Nahas si Pierre Leprince.
Constructia a inceput in 1930 si a durat pana in 1937. Inaugurarea a avut loc pe 27 mai 1942, fiind facuta de Alfred Naccache, pe atunci presedintele republicii. Inca din 1938 Emir Maurice Chehab, numit curator al muzeului, declarase ca aici vor fi adunate toate artefactele antice descoperite pe teritoriul tarii. Pana in 1975, un an critic in istoria institutiei, Muzeul National din Beirut se numara printre cele mai importante din Orient, cu bogate colectii de obiecte, din Preistorie pana in secolul XIX. In doar trei decenii la colectia muzeului se adaugasera nenumarate artefacte, de la sarcofage si mozaicuri la monezi, ceramica, arme, etc.
Dar in 1975, odata cu izbucnirea razboiului, Muzeul National a fost inchis. Din pacate atat cladirea Muzeului cat si Directoratul General pentru Antichitati se gaseau in zona de conflict, in apropierea liniei de demarcatie dintre cele doua regiuni. Asa ca muzeul nu a fost doar un martor tacut al razboiului, ci si o victima. Autoritatile au luat decizia de a inchide temporar muzeul, pentru a salva bogatele colectii, dar nimeni nu s-ar fi asteptat ca violentele sa continue, iar sediul institutiei sa devina in final cazarma pentru militari. Primele masuri de protectie luate a fost scoaterea din expozitii a pieselor mai mici, care au fost ambalate si depozitate in subsolul muzeului, ulterior zidit pentru a nu mai permite accesul. La nivelul parterului mozaicurile - care fusesera montate in podea - au fost acoperite cu un strat de beton, in timp ce exponatele de mari dimensiuni, precum statuile si sarcofagele, au fost acoperite de saci cu nisip. In punctul culminant al conflictului, in 1982, statuile au fost incastrate in cutii de beton, pe o structura din lemn, pentru a le feri pe cat posibil de proiectile.
In 1982, la incheierea conflictului, atat Muzeul National cat si Directoratul erau doar ruine, cladirile fiind aproape complet distruse. Muzeul era cel mai afectat, cu zidurile pe jumatate prabusite, acoperisul distrus, fatada ciuruita de gloante, iar peretii interiori erau mazgaliti de soldatii care fusesera cazati aici. In privinta colectiilor, situatia era cel putin critica. Pentru mai bine de 15 ani piesele fusesera depozitate in conditii improprii, si multe se degradasera. Cum muzeul era construit pe un teren mlastinos, apa se infiltrase iar statuile fusesera afectate de umiditate, pentru a nu mai vorbi de alte piese mult mai vulnerabile. O bogata colectie de documente (harti, fotografii, inregistrari) precum si 45 de lazi cu obiecte diverse, multe dintre ele de mare valoare, fusesera distruse intr-un bombardament, iar din laboratorul de cercetare si restaurare nu mai ramasese nimic.
Totul trebuia reconstruit, dar lucrarile au inceput abia in 1995, pornind de la cladire. A fost reparata structura, s-a montat un nou sistem de iluminare, aer conditionat, un sistem de securitate, lifturi, noi vitrine pentru exponate, un effort imens. In paralel s-a inceput inventarierea si restaurarea obiectelor pastrate, multe dintre ele puternic afectate de umiditate. Muzeul avea sa fie redeschis pe 25 noiembrie 1997, inaugurarea avand loc in prezenta lui Elias Hraoui, presedintele Republicii Liban. Atunci insa doar parterul si o parte a subsolului au fost deschise publicului, restul cladirii fiind inca in plina renovare. Dar chiar si o inaugurare partiala a insemnat enorm, mai ales simbolic, aratand ca Muzeul National din Beirut depasise o perioada critica.
Muzeul avea sa fie inchis din nou in iulie 1998, pentru a fi renovat potrivit cu standardele moderne, iar obiectelor alese pentru expozitii sa li se ofere noi spatii, pe masura unui muzeu contemporan. Deschiderea oficiala a avut loc pe 8 octombrie 1999, sub patronajul lui Emile Lahoud, presedintele Republicii. De aceasta data atat parterul cat si etajele erau gata sa isi primeasca vizitatorii cu peste 1300 de exponate, prezentand o istorie fascinanta, din Preistorie pana in perioada otomana. Galeriile de la subsol erau inca in lucru, in paralel continuandu-se inventarierea comorilor din colectiile muzeului.
Mai 2007
