Celebrul Musee d'Orsay din Paris va gazdui in perioada 19 iunie - 16 septembrie 2007 o ampla expozitie dedicata unuia dintre cei mai importanti colectionari de arta din istorie : Ambroise Vollard. Sub titlul "De la Cezanne la Picasso - Capodopere din Galeria Vollard", expozitia ofera publicului sansa de a descoperi lucrari din una dintre cele mai importante colectii de arta moderna din Europa.
Ambroise Vollard (1866 - 1939) nu a fost doar un simplu iubitor al artei, ci unul dintre cei mai importanti si inspirati colectionari, reusind sa identifice si sa cumpere lucrarile acelor artisti care s-au dovedit de succes. Initial alegerile sale pareau riscante, nebunesti, iar il vedea mai curand ca pe un nebun excentric, ce prefera sa isi cheltuie inutil banii pe tablourile unor pictori tineri si controversati. Riscand enorm, Vollard avea insa sa joace un rol-cheie in promovarea unor dintre cele mai importante nume ale picturii franceze, alegand doar ceea ce era de valoare si evitand pictori fazi, neinteresanti, desi multi erau in voga atunci. |
Ambroise Vollard - lucrare de Paul Cezanne
A fost si unul dintre cei mai infocati sustinatori ai tinerilor artisti, in pofida scepticismului cu care erau priviti acestia. A organizat prima expozitie monografica Paul Cezanne in noiembrie 1895, a organizat mai multe expozitii pentru grupul Nabis sau pentru Derain ori Rouault. Vollard nu era un simplu negustor si colectionar, dar si un prieten apropiat al multor artisti, pe care i-a sustinut inclusiv financiar. In egala masura a fost un factor de legatura intre artistii si colectionarii francezi si cei straini.
Nu in ultimul rand Ambroise Vollard a promovat creatiile artistilor nu doar prin expozitii, ci si editand mai multe albume de litografii, numite "livres d'artistes", un domeniu publicistic in care s-a facut remarcat in scurt timp prin calitate si diversitate. A fost si un talentat scriitor, publicand mai multe monografii (Cezanne, Degas, Renoir) dar si interesante pagini de memorialistica.
Expozitia de la Musee d'Orsay reuneste unele dintre cele mai bune lucrari colectionate de Ambroise Vollard, si se anunta deja un mare succes. Lucrarile au mai fost prezentate la Muzeul Metropolitan de Arta din New York si la Art Institute of Chicago.
Photo : Corbis
Mai 2007