Nascuta in 1862, Wil van Gogh (Wilhelmina Jacoba) a fost cea mai mica dintre surorile celebrului pictor, si pana in prezent a ramas in majoritatea biografiilor si articolelor dedicate pictorului sau fratelui sau, Theo van Gogh, o figura mai curand marginala, palida, despre care se stiau prea putine. Se stia ca dupa moartea lui Vincent si a lui Theo (in 1890, respectiv 1891), Wil van Gogh a reusit sa se angajeze intr-un spital ca infirmiera, dar se va face remarcata si ca o pioniera a feminismului in 1898. Atunci a facut parte dintr-un comitet care organiza “Nationale Tentoonstelling van Vrouwenarbeid”, un important eveniment care s-a desfasurat la Haga in perioada 9 iulie – 21 septembrie 1898, in cadrul caruia au fost expuse opere de arta realizate de femei, dar au avut loc si spectacole, conferinte, s-au tinut discursuri, totul pentru a atrage publicului larg atentia asupra muncii sotiilor si fiicelor din societatea vremii, fiind ulterior privit ca un eveniment important in istoria feminismului european. Din pacate pentru Wil se pare ca problemele psihice care ii chinuisera fratele (si nu numai) au avut o componenta ereditara, pentru ca la sfarsitul anului 1902 va fi internata intr-un azil de psihiatrie din Ermelo, unde starea va fi stationara pentru tot restul vietii, pe care si-a petrecut-o aici. Tacuta, absenta, era nevoie sa fie hranita aproape mereu, foarte retrasa, in anumite momente aproape catatonica. Va petrece aici aproape patru decenii din viata (moare pe 17 mai 1941), fara sa mai revina vreodata la o viata normala. Este posibil ca moartea celor doi frati sa fi declansat primele manifestari ale bolii. Dar un volum despre cele trei surori ale celebrului pictor, care urmeaza sa fie publicat in curand, ofera o informatie surprinzatoare: lucrari ale lui Van Gogh au fost vandute dupa moartea acestuia pentru a-i plati Wilhelminei tratamentul psihiatric. Dar nu numai.
Cartea “The Van Gogh Sisters” de Willem-Jan Verlinden urmeaza sa fie publicata de editura Thames & Hudson si este prima biografie a celor trei surori Van Gogh – Anna, Lies, Wil – si are la baza nu doar lucrarile si documentele deja cunoscute cercetatorilor, dar mai ales o veritabila comoara, sute de scrisori inedite, din arhivele Muzeului Van Gogh din Amsterdam. Niciodata traduse pana acum in engleza sau in alta limba, epistolele ofera numeroase informatii inedite despre familia Van Gogh, legaturile dintre cele trei surori si relatia pe care au avut-o cu sotia lui Theo van Gogh, felul in care au privit insuccesul financiar al fratelui sau si triumful postum. Intr-o scrisoare din 1909, de exemplu, Anna povesteste ca a fost nevoita sa vanda una dintre picturile pe care Vincent i-o daruise lui Wil, cu mult timp in urma, pentru a-i plati costurile tratamentului psihiatric. De altfel dupa 1905, cand o expozitie Van Gogh organizata la Amsterdam a fost un succes, si preturile pentru lucrarile sale au crescut rapid, asa cum pictorul prevestise ca se va intampla tot timpul. In total se pare ca familia ar fi vandut dupa moartea lui 17 panze (cel putin potrivit scrisorilor) care le-a asigurat nu doar banii necesari pentru Wil, dar si traiul de fiecare zi.
Vincent van Gogh isi iubise mult familia, si chiar daca era sigur ca intr-o buna zi lucrarile sale vor fi intelese cu adevarat (si isi vor gasi cumparatori) s-a simtit mereu vinovat ca trebuie sa apeleze la generozitatea fratelui sau, Theo van Gogh, si ca nu le putea oferi surorilor viata pe care simtea ca ar merita-o. Avea sa o faca doar postum, cand picturile sale au inceput sa fie cumparate pentru preturi tot mai mari.
