Sute de chipuri, voci, personalitati sublimate in talentul artistei.
68 de ani de teatru. Lucia Sturza Bulandra si-a purtat rangul princiar pe scena teatrului, innobiland-o. Intr-o epoca in care actorii inca erau asimilati saltimbancilor, urmasa domnitorului Sturdza a dat viata „Reginei Margot”, „Annei Karenina” si „Mariei Stuart”.
Cariera sa a inceput simplu. Intr-o zi s-a hotarat sa-si schimbe viata. Era in 1898, iar Sturza Bulandra avea 25 de ani. Terminase Facultatea de Litere si Filosofie, dar nu gasise post in invatamant.
Fara a sta prea mult pe ganduri, s-a prezentat la directorul de atunci al Teatrului National, Petre Gradisteanu, care a angajat-o pe loc.
In afara de actrita creatoare de roluri neuitate, L.S. Bulandra a mai adus scenei noastre curajul de a sustine o companie particulara, in vremuri in care spiritul antreprenorial era atat de timid si a facut toate astea fara a tine seama de consecintele comerciale, cum mai tarziu au procedat, din nefericire, multe companii particulare.
Compania condusa de sotii Bulandra a evoluat cu timpul si nu a ramas nepasatoare fata de inovatiile regiei moderne, nici fata de marele repertoriu clasic si contemporan.
Ca profesoara la Conservator, ca directoare de scena si conducatoare de trupa particulara, Bulandra a adus servicii promovarii teatrului bun si literaturii dramatice, impartind timp de decenii, impreuna cu Teatrul National, raspunderea vietii teatrale romanesti.
Si in film a avut doua aparitii, la distanta de trei decenii: „Amor fatal” (1911) si „Escadrila alba” (1943).
Propuneti favoritul la "Mari Romani"!