Despre originea numelui capitalei britanice vorbesc multe mituri si legende si bineinteles marturiile arheologice.
Se stie din scrierile romane ca in perioada de glorie a imperiului orasul purta numele Londinium, fiind un centru comercial important. Una dintre primele - si categoric una dintre cele mai influente - scrieri despre istoria Londrei a fost "Istoria regilor Britaniei", aparuta in jurului anului 1136, apartinand lui Geoffrey de Monmouth, preot. Astazi teoriile sale sunt controversate si prea putin luate in serios de cercetatorii moderni, dar atunci se credea ca autorul a reusit sa descopere misterul orasului. Geoffrey de Monmouth sustinea ca orasul a fost fondat chiar de Brutus.
Cronicarul din secolul XII povestea - bazandu-se poate pe legendele si cantecele populare mai vechi, cum Brutus, in cautarea unei capitale, a mers din loc in loc pe teritoriul actual al Marii Britanii. Abia cand a descoperit raul Tamisa si-a dat seama ca acesta era cel mai bun loc, unde a fondat o cetate, dandu-i numele de Troia Nova, in amintirea inaintasilor sai. Avea sa fie cunoscuta sub acest nume pret de secole, pana cand, treptat, numele s-a transformat in Trinovantum. Astazi se crede ca la baza statea o simpla eroare de traducere din partea cronicarului. Citind relatarea campaniei lui Iulius Cezar in Britania, in 55-54 IdHr, Geoffrey de Monmouth a crezut ca "civitas" se referea la oras, Trinovantes fiind astfel cel mai puternic oras/cetate din sud-estul teritoriului. In fapt, Cezar se referea la un trib din aceeasi regiune.
Dar pentru a face legatura dintre Trinovatum si numele latin, arhicunoscut in Evul Mediu, Londinium, istoricul se bazeaza pe obscure surse antice, reconstituind legenda lui Lud, fratele lui Cassivellaunus, care a luptat cu Iulius Cezar. Se spune ca atunci cand a reusit sa devina regele tinutului, neinvins, si-a transformat capitala intr-o puternica cetate, aparata de ziduri si turnuri, dandu-i numele Kaerlud - Cetatea lui Lud. De aici, avea sa fie numit Kaerlundein, de unde in final numele de London (Londra). Este greu de spus cat adevar este in aceasta poveste. Probabil ca era doar o legenda sau o fictiune nascocita de Geoffrey de Monmouth, asa cum se intampla frecvent in cronicile de epoca. Este remarcabil insa felul in care autorul a reusit sa imbine fictiunea, folclorul celtic, sursele istorice intr-un tot coerent. Veridicitatea scrierilor sale sufera mai ales datorita incercarii sale de a oferi o noua viziune asupra istoriei, ca o contrapondere la sursele romane sau la cronicile mai recente, saxone si normande. Mai curand un patriot decat un istoric obiectiv, Geoffrey de Monmouth crease poate doar un mit.
Cercetarile arheologice moderne au aratat ca pana spre 47 e.n. aici nu exista nici un oras, asa ca este posibil ca Geoffrey de Monmouth sa fi fabulat, pur si simplu. Privind originea numelui Londinium, multi cercetatori considera ca este un nume pre-roman, cel mai probabil de origine celtica.
Etimologia misterioasa a numelui London a dat nastere mai multor teorii si interpretari, adesea contrastante. Pana in secolul XX, majoritatea lingvistilor si istoricilor erau de parere ca particula "don" provine din celticul "dun", insemnand o fortareata sau fort. Asa ca Londra ar fi putut fi numita initial "Fortul Lacului" (Lyndid) sau Fortul lui Londinos, dupa numele unui presupus conducator ori razboinic - Londo inseamnand darz, curajos. Asa ca o traducere literala ar fi Londinos Dun - Fortul celui brav.
Recent insa, Richard Coates, profesor de lingvistica la o universitate de prestigiu din Marea Briatnie, a lansat o alta teorie. Numele provine din perioada pre-celtica, din numele Plowonida, avand asadar doua radacini distincte "plew" si "nejd". "Plew" era un termen foarte vag, putand insemna apa curgatoare, inot, corabie, tot ceea ce tinea de navigatia pe mare, in timp ce "nejd" insemna pur si simplu "a pluti". Asa ca numele a fost dat dupa o portiune din Tamisa, dupa Westminster, insemnand "raul prea mare pentru a fi traversat fara barca". Literal.
Cand a fost fondata o asezare de catre Plowonida, celtii au adaugat numele sufixul "on" sau "onjon", insemnand Plowonidon sau Plowonidonjon, dar ulterior numele se va schimba in Lundonjon, apoi in Lundein sau Lundyn, care ar fi forma utilizata de galezi, pana cand romanii au schimbat numele in Londinium. O demonstratie logica, din punct de vedere etimologic. Nu sunt dovezi privind o asezare in acest loc inainte de stapanirea romana, dar se poate sa fi fost un mic sat, complet distrus in timp.
