| O poveste buna se cere mereu repovestita. La jumatate de secol de la aparitia sa celebra "Lolita" pare sa nu fi imbatranit catusi de putin, fascinanta naratiune care a starnit atat de multe controverse - la fel cum in trecut fusesera puse la zidul infamiei creatii ale lui Baudelaire, Flaubert sau Poe. Dar pentru ca "Lolita" sa existe asa cum o vedem azi, pentru ca acest roman sa nu ramana un manuscris pierdut printre hartiile lui Vladimir Nabokov sau, mai grav, sa fie distrusa de cerberii unei "politii a gandirii" in numele decentei, a fost nevoie de o adevarata aventura, care ar putea rivaliza cu romanul insusi. Aceasta saga a refuzurilor, cautarilor, acceptarilor si dezamagirilor este o poveste plina de ambiguitati si paradoxuri. Poate ca principala teama a lui Nabokov legata de cea mai cunoscuta creatie a sa, aceea de un scandal public monstruos, a fost in egala masura sansa si nesansa cartii.  Chiar si cei care nu au citit romanul, multumindu-se sa vada una dintre ecranizari (fiecare memorabila in felul sau, cea semnata de Kubrick deschizand drumul, iar cea regizata de Adrian Lyne in 1997 oferind intreaga poveste celor mai tineri), stiu macar in mare care este povestea. Seducatarul Humbert Humbert, tata vitreg improvizat, rivalitatea acestuia cu maleficului Quilty, micile scene erotice tratate de Nabokov cu o prudenta amuzanta astazi, atmosfera intregii naratiuni, interogatiile si gandurile seducatorului aflat dincolo de lege si morala, sunt suficient de bine cunoscute. Ideea a atras numerosi cititori, iar scandalul care a promovat cartea ar fi reusit sa impuna chiar si o scriere mediocra, nefiind cazul. Subiectul a fost interpretat de unii critici ca o metafora pentru coruperea Lumii Noi (America) de catre Lumea Veche (Europa), desi o astfel de prezentare pare astazi fortata si nu pare a avea sens. Ambiguitatea morala a romanului i-a atras chiar si pe cei care se ascundeau in spatele falselor pudori, iar constructia ambitioasa si complexa, stilul si perfectiunea limbajului folosit, i-au convins pe cei mai multi dintre cei care respingeau din principiu ideea unei legaturi amoroase si intr-o buna masura incestuoasa. Vladimir Nabokov s-a nascut in Rusia in 1899 si si-a petrecut tineretea in St Petersburg, oras simbol al tarii, a carui agitatie prevestea parca viitoarea revolutie bolsevica. Dar in contextul cosmopolit tanarul Nabokov a avut ocazia sa citeasca si sa cunoasca personalitati culturale ale vremii, care incercau sa impace fascinatia culturala a Occidentului cu nevoia afirmarii unei indentitati intelectuale marcate de specificul national. A inceput sa publice poezii si povestiri inca de tanar, folosind pseudonimul V. Sirin, creatiile sale fiind gazduite adesea de publicatii importante ale epocii. Dupa inlaturarea regimului tarist, Vladimir Nabokov, temandu-se de evolutia ulterioara a evenimentelor, se alatura impreuna cu sotia sa, Vera, exodului rusilor "albi", ajungand in final in Franta, dupa ce a trecut prin Berlin. Paraseste in 1940 Europa ocupata de nazisti, ajungand in tara tuturor posibilitatilor, America. Isi schimba statutul de refugiat cu postul de profesor la Standford University din California, unde preda viitorilor scriitori tot ceea ce stia despre arta scrisului, in cadrul unui curs de "creative writing". Iar Nabokov stia suficient pentru a fi fascinant pentru studentii sau, desi fusese angajat doar in perioada verii doar cateva luni, dupa care viitorul acestui emigrant, care lasase in tara natala inceputul unei promitatoare cariere de literat, se arata tot mai nesigur. Reuseste sa ocupe un post de lector la Wellesley College in Massachusetts, dupa ce titularul se retrasese. Reputatia sa de profesor de literatura rusa il aduce in atentia mediului academic, Nabokov jucand rolul unei adevarate rara avis. Centrele universitare incep sa si-l dispute, dar Cornell University din Ithaca ii face oferta cea mai buna, iar Vladimir Nabokov devine profesor de literatura europeana comparata. Claritatea si complexitatea prelegerilor, stilul in care lucra Nabokov cu studentii il transforma repede intr-o adevarata legenda a universitatii. Nabokov nu a renuntat niciodata la scris, indiferent de limba tarii care il gazduia si de greutatile inerente adaptarii cu care s-a confruntat. Desi ar fi avut nevoie de mai mult timp pentru scris, Nabokov si-a indeplinit datoria profesionala cu o admirabila seriozitate, intre iulie 1948 si ianuarie 1959 fiind o prezenta nelipsita din salile de cursuri. In paralel traducea cartile marilor scriitori rusi si se ocupa de una dintre vechile sale pasiuni, fluturii (pasiune pe care o imprumuta si personajelor sale, in special in "Ada sau ardoarea"). A inceput sa lucreze la "Lolita" in 1950, sub titlul provizoriu de "The Kingdom by the Sea" (Regatul de langa mare), terminand cartea la sfarsitul lui 1953. Ideea centrala nu era una noua. Tema barbatului in varsta care se casatoreste cu o vaduva bolnava pentru a putea astfel ajunge la fiica adolescenta a acesteia fusese deja tratata intr-una din povestirile scrise in ruseste, publicata cu mult timp in urma, povestirea in care se regaseste firul narativ principal. Subiectul nu incetase niciodata sa creasca si sa se dezvolte undeva in adancurile subconstientului prozatorului, care glumea spunand ca povestirea a capatat aripi si gheare de roman. Principala schimbare este trecerea unei parti importante din roman la persoana intai, devenind un fel de jurnal amanuntit al lui Humbert Humbert, materialul brut al povestirii devenind plasa de paianjen complicata si superba in care Nabokov isi prinde fara scapare cititorul. In locul unei simple relatari "Lolita" a devenit treptat o meditatie tragi-comica asupra timpului, obsesiei, vinei, decadentei, iubirii, sexualitatii si pierderii. "Lolita este celebra, eu nu sunt deloc" obisnuia sa remarce amar Nabokov in mijlocul scandalului iscat de publicarea cartii. Avea si nu avea dreptate. Scandalul starnit a ajutat enorm la promovarea cartii, ceea ce in final s-a dovedit benefic, dar pentru un autor care isi doreste sa creeze si nu sa cedeze comercialului lansarea printr-un scandal public este amara, chiar daca rezultatul este fericit. O carte "scandaloasa" despre o tema pe masura l-a facut pe Nabokov sa accepte gloria invaluita in mantia grea a termenului de "pervers", pentru ca aceasta a fost acuzatia cel mai des intalnita. Au fost si voci care au mers pana la a-l acuza ca romanul este "autobiografic" si ca plecarea lui din Rusia s-a datorat unui scandal similar. Chiar si prietenii, dupa ce au citit sau rasfoit manuscrisul, l-au sfatuit sa nu o ofere pe "Lolita" publicului sau cel putin sa o faca sub un pseudonim. Riscurile nu erau deloc mici. Cariera sa de scriitor ar fi deveni un capitol inchis definitiv, la fel ca si cea universitara. Mai grav, chiar si in "pseudo-liberala" America un asemenea subiect ar fi fost respins categoric, iar temerarul autor trimis in judecata de zeci de persoane indignate sau comitete si comisii care aparau cel putin la nivel declarativ pudibonderia unei existente linistite. Nu exista indoiala, Humbert este un pervers si dupa toate regulile analizei un om bolnav, Lolita nu este nici ea inocenta, dar intreaga poveste este mult mai mult decat o simpla poveste incestuoasa. In definitiv Lolita nu este sedusa impotriva vointei sale, ci se joaca si se amuza de situatia creata, pentru a se trezi abia mai apoi intr-o cusca cu gratii aurite, construita din obsesia si dorinta de control a unui Humbert care se teme sa nu piarda obiectul pasiunii sale. Ceea ce se va si intampla, firul narativ intrand din acel moment in normal : Lolita il paraseste si in final se casatoreste cu un tanar aproape de varsta ei, cu care are un copil. Lucrurile au reintrat in normal, dar secretul celor doi nu poate fi uitat si nici ignorat; este imaginea unei existente comode si perfecte ce ascunde in adancurile sale decadenta. Singura care l-a sustinut pe Vladimir Nabokov in lupta pentru publicarea cartii a fost rabdatoarea si iubitoarea sa sotie Vera (care de altfel avea sa se ingrijeasca si de publicarea postuma a unor manuscrise). Aceasta l-a indemnata sa nu renunte, sa creada in destinul "Lolitei", pe care o considera cea mai buna carte in limba engleza a lui Nabokov (care luptase mult, lucru usor de vazut in stilul complex al romanului, pentru a invinge capcanele noii limbi adoptive), o adevarata "bomba". Vera avea dreptate. "Lolita" avea sa socheze si sa zdruncine literatura universala in felul in care o facusera Kafka, Proust, Joyce. In 1954 Nabokov a inceput sa caute un editor pentru cartea sa. Avea nevoie de cineva care sa-si asume un risc deloc de neglijat, ceea ce avea sa fie nu tocmai usor. Initial scriitorul a cautat un editor in Anglia, dar reactia de-a dreptul ostila a prietenului sau, criticul Edmund Wilson acesta i-a caracterizat cartea ca "prea neplacuta pentru a fi macar amuzanta" l-a determinat sa renunte, mai ales dupa ce Wilson a sfatuit mai multe edituri britanice sa-l refuze pe Nabokov. Publicatia "The Partisan Review" a acceptat cu greu sa publice cateva fragmente, cu o conditie care atunci i s-a parut inacceptabila : acesta trebuia sa semneze fragmentele ca numele real Vladimir Nabokov. Scriitorul a renuntat, dorind sa foloseasca un pseudonim, de teama ca va fi acuzat ca este unul si acelasi cu protagonistul sau pedofil, Humbert Humbert. Dincolo de scandalul public Nabokov se temea ca isi va pierde postul de la Cornell, pe atunci singura sa sursa de venit si un mediu in care se simtea bine si unde avea numerosi prieteni. Astazi pare ciudata teama lui Nabokov de a-si asuma propriul roman, dar exista frica unor repercursiuni carora nu era pregatit sa le faca fata. Cinci edituri importante din SUA au refuzat pe rand sa publice romanul - Viking; Simon and Schuster; New Directions; Farrar, Straus; Doubleday desi au recunoscut ca talentul autorului era indiscutabil. Nimeni nu dorea sa investeasca si sa-si asume riscul de a fi acuzat de promovarea unei literaturi "obscene", oricat ar fi fost de valoroasa. Ar fi insemnat amenzi, procese, retragerea si chiar distrugerea tirajului si in final o pata pe portofoliul editorial. Satul de lupta zadarnica, Nabokov a apelat ca ultima solutie la Doussia Ergaz, agentul sau literar de la Bureau Litteraire Clairouin din Paris, cerandu-i sa-i gaseasca un editor din Europa, care sa accepte sa publice romanul in limba engleza. Ergaz a primit varianta finala a manuscrisului in aprilie 1955 si a apelat la Maurice Girodias, de la The Olympia Press. Ironia vremurilor face ca aceasta editura marunta sa fie cunoscuta unei parti a publicului mai ales prin publicatiile erotice de un gust indoielnic din categoria pornografiei ieftine, de consum decat prin capodopere literare, desi unii dintre autorii editati de ea erau de o indiscutabila valoare. Contractul a fost semnat pe 6 iunie 1955, iar prima editie din "Lolita" a aparut pe 15 septembrie la Paris, semnata Vladimir Nabokov. Erau doua volume impresionante ca aspect, in colectia de limba engleza "Travellers Companion", o serie destul de populara, care se identifica in primul rand prin copertile de culoare verde. Girodias il convinsese pe scriitor sa isi foloseasca numele complet spunandu-i ca ii va fi imposibil sa apere o carte semnata cu un pseudonim. Scandalul a izbucnit si s-a amplificat, dar in acelasi timp "Lolita"a cunoscut noi si noi editii, desi America s-a dovedit pana la sfarsit cea mai retincenta. La peste jumatate de secol de la prima sa editie "Lolita" este in continuare o carte dorita si citita, exact ceea ce spera Nabokov. Este amuzant ca acest intelectual fin, obisnuit cu mediile academice, nu a stiut decat la mult timp dupa aparitia cartii ce fel de editura este Olympia Press si cine este fatidicul Maurice Girodias, un personaj plin de culoare si contradictii. Mult timp dupa aceea Nabokov obisnuia sa se auto-ironizeze, reprosandu-si ca a acceptat atat de bucuros contractul cu Girodias fara sa stie ca acesta publica de regula pornografie. "Oare daca as fi stiut as fi fost la fel de bucuros ?" avea sa se intrebe Nabokov. Poate ca nu la fel de bucuros, dar dupa sirul de refuzuri pe care le intampinase era momentul ca "Lolita" sa intre pe piata cartii, indiferent de conditii. Maurice Girodias, cel care are meritul de a fi lansat practic "Lolita" in lumea culturala, un personaj ciudat, un bun editor, dar o persoana controversata si privita cu neincredere sau chiar ostilitate. Se nascuse in 1919, fiind fiul unui anume Jack Kehane, editor. Ulterior avea sa ia numele de fata al mamei. A fost doar unul dintre gesturile ciudate ale lui Girodias. A invatat ce inseamna editura de la tatal sau, care era patronul editurii Obelisk Press. Jack Kehane profita fara ezitare de o scapare a legislatiei franceze in domeniul combaterii pornografiei. Daca lucrarile in limba franceza considerate obscene sau licentioase, pentru a nu mai vorbi de cele de-a dreptul pornografice, erau interzise, cele in alte limbi si in principal in engleza, indiferent de subiect, puteau fi publicate fara retineri. Libertatea de exprimare era un drept refuzat scriitorilor de limba franceza, dar oferit celor de limba engleza, care puteau sa publice cam orice pe teritoriul Frantei. Kehane a construit o politica editoriala ciudata, continuata si dezvoltata ulterior si de Girodias. La editura sa publica atat volumase erotice, de fapt de-a dreptul pornografice sau opere ale unor autori obscuri cat si scriitori importanti, acuzati la randul lor de obscenitate, intre care Frank Harris, Henry Miller sau Anas Nin. Girodias avea sa continue aceasta traditie cand a preluat firma in 1939, la doar 20 de ani, publicand atat pornografie cat si carti de Donleavy, Jean Genet si Samuel Beckett. A reusit sa supravietuiasca financiar razboiului, pentru a fi arestat si inchis, fortat sa isi declare falimentul dupa ce a publicat cartea lui Miller, Sexus, provocand un scandal imens. Marele merit al lui Girodias este ca ulterior si-a asumat riscul de a publicat Lolita, pe care o vedea ca o opera autentica, o carte remarcabila. Uneori astfel de personaje au un rol de-a dreptul providential, chiar daca altfel este greu de crezut ca Nabokov ar fi avut vreodata de a face cu un astfel de editor. |
inchide 
Newsletter
Fii mereu legat de arta.Aboneaza-te la fluxul de stiri despre arta trimise direct pe mail-ul tau de catre artLine.ro
