Regretatul muzician va avea in curand o statuie in fata casei in care a copilarit, si potrivit USA Today proiectul ar trebui sa fie gata pana pe data de 5 decembrie, ziua de nastere a lui Little Richard. Vechea locuinta din Macon, statul Georgia (SUA) era deja o destinatie familiara fanilor unuia dintre cei mai importanti si influenti dintre artistii care au scris istoria rock and roll, iar acum omagiul adus de organizatia Friends of the Little Richard House si de Community Foundation of Central Georgia va atrage cu siguranta si mai multi vizitatori. In afara viitoarei statui Little Richard va avea aici si o copie a stelei aflate acum pe Hollywood Walk of Fame. Mai mult decat atat, o parte din fondurile stranse de cele doua organizatii vor fi folosite pentru a-i ajuta pe cei care ofera cursuri de muzica destinate studentilor cu venituri modeste din regiune.
Cu peste 30 de milioane de discuri vandute, nenumarate concerte si un stil nonconformist si provocator, Little Richard a stiut sa provoace o adevarata revolutie muzicala, fiind recunoscut ca o sursa de inspiratie si un model pentru nenumarate trupe de mai tarziu, de la Beatles la Queen sau artisti ca David Bowie, piesele sale reusind sa ajunga pe pozitii importante in topuri inca de la jumatatea anilor ‘50.
Foto: britannica.com