Odata trecuta in pagina de carte, caldura se poate transforma din A'stare de urgentaA' in A'stare de gratieA'. A'Cite romane, atitea caniculeA', se poate afirma fara nici un risc si e de-a dreptul linistitor ca, daca in mod normal cu greu putem suporta arsita, in literatura o putem trai, fara risc si cu placere, in nenumarate feluri: e canicula care dezintegreaza sudul lui Faulkner si sub care se coace nostalgic sudul din primele romane ale lui Truman Capote. E vipia ce le da insomnii echipajelor de pe vapoarele care strabat apele Pacificului in romanele lui W.S. Maugham si cea care incinge Alexandria din A'CvartetulA' lui Durrell.
Exista o caldura buna, in care se coc iubiri de o viata, mingiiate de boarea Caraibelor, ca in 'Dragoste in vremea holerei', de Gabriel Garcia MArquez, si o caldura angoasanta, care se infiltreaza in fibra morala a eroilor lui Montherlant, refugiati in cafenelele din Tanger. E caldura africana, in care se coc plantatiile de cafea din paginile lui Karen Blixen, si caldura umeda, topita de muson, sub care se contorsioneaza, ingreunata de arome si povesti, magica Indie a lui Rushdie. Mai e, apoi, arsita inumana din romanul lui Bulgakov, A'Maestrul si MargaretaA', in care Iisus urca muntele Golgotei, si dogoarea grea de pe coasta Africii Negre, din A'Inima intunericuluiA', de Joseph Conrad.
Literatura autohtona nu e nici ea ferita de valuri de aer incins: caldura toropitoare din Portul Braila, tulburata doar de vocile salepgiilor lui Panait Istrati, si sufocarea din Bucurestiul in care-si consuma dramele eroii lui Camil Petrescu. Zapuseala indulcita de briza de la Balcic, care insa nu poate alina iubirile imposibile din romanele lui Holban, si soarele care-i scoate din copilarie pe Monica, Olguta si Danut, la Medelenii lui Teodoreanu. Inabuseala care ineaca in viciu saloanele din romanele Hortensiei Papadat-Bengescu si neverosimila fierbinteala care-l transporta pe eroul lui Eliade in alt plan al realului, aducindu-l A'La tiganciA'. Mai e fierbinteala care-l tulbura pe adolescentul Matei Iliescu, refugiat in odaile racoroase ale frumoasei si maritatei Dora, din cartea lui Radu Petrescu, A'Matei IliescuA', si canicula care roade zidurile irealei cetati inchipuite de Stefan Banulescu, in A'Cartea de la MetopolisA'. Si nu se poate, fireste, fara inevitabila A'Caldura mareA', a lui Caragiale: A'Termometrul spune la umbra 33 Celsius A Sub arsita soarelui, se opreste o birje, in Strada Pacientei, la numarul 11 bis, catre orele trei dupa-amiaza.
Multe, mult mai multe pasaje din literatura lumii prind canicula intr-un alt registru decit cel care ne face zilele de vara imposibil de suportat. Cele selectate mai jos nu vor sa spuna decit ca toropeala infioratoare poate avea un efect mai mult decit epidermic asupra celor care trebuie sa-i faca fata, ce-i drept, prin filtrul povestilor.
Canicula maladiva
A'Moartea la VenetiaA', de Thomas Mann
Gustav Aschenbach, scriitorul cerebral din nuvela lui Mann, e irezistibil ispitit de un oras in care-si traieste prima si ultima izbucnire irationala de vitalitate: Venetia, un loc care pare ca permite orice, dar care e ros de un morb letal: A'Pe strazi domnea o zapuseala dezgustatoare; aerul era atit de dens, incit mirosurile ce se revarsau din locuinte, pravalii, birouri A aburi de ulei, nori de parfum si multe altele A pluteau ca o negura, fara sa se imprastie. Fumul de tigara raminea pe loc, risipindu-se doar cu incetul. Inghesuiala oamenilor in locurile strimte il supara pe cel ce iesea sa se plimbe, in loc sa-l distreze. Cu cit mergea mai mult, cu atit mai chinuitor punea stapinire pe el acea stare insuportabila pe care o poate pricinui aerul de mare, impreuna cu sirocco, o stare ce e, in acelasi timp, si somnolenta. Il treceau, intr-un chip penibil, sudorile. Ochii i se impaienjenira, il apasa pieptul, avea febra, simtea cum ii zvicneste singele in cap. (A) Aerul era linistit si incarcat de mirosuri, soarele ardea cumplit prin aburul ce dadea cerului o culoare de ardezie. (A) Zapuseala taia omului pofta de mincare, facindu-l sa-si inchipuie ca alimentele sint otravite cu substante contagioaseA'.
Canicula alienanta
A'StrainulA', de Albert Camus
In paginile lui Camus, canicula anuleaza cenzura moralei si instraineaza sinele, ducindu-l pe erou la acte extreme. Crima pe care acesta o comite la finalul primei parti a romanului e rezultatul unei cruzimi care depaseste constiinta individului si care, desi nu suporta justificare, e explicata, intr-un final, prin absurditatea caldurii orbitoare: A'Soarele cadea aproape perpendicular pe nisip si stralucirea lui pe mare iti lua ochii. Nu mai era nimeni pe plaja. In vilisoarele care margineau platoul si care dominau marea se auzea zgomot de farfurii si tacimuri. Abia puteai respira de caldura de piatra pe care o degaja solul. (A) Cind Raymond mi-a dat revolverul, soarele a alunecat pe el. Totusi, am ramas un timp nemiscati, ca si cum totul s-ar fi inchis in jurul nostru. Ne priveam unii pe altii fara sa plecam ochii si totul se opera aici, intre mare, nisip si soare, dubla tacere, a fluierului si a apei. M-am gindit atunci daca sa trag sau nu.(A) Toata caldura se proptea in mine si se impotrivea inaintarii mele si, de fiecare data cind simteam vasta ei rasuflare calda pe obraz, stringeam din dinti, stringeam pumnii in buzunarele pantalonilor, ma incordam din tot trupul ca sa inving soarele si toata aceasta betie opaca pe care o abatea asupra mea. La fiecare sabie de lumina tisnita din nisip, dintr-o scoica albita sau dintr-un ciob de sticla, maxilarele mi se crispauA'.
Canicula, proba initiatica
A'NemuritorulA', de J.L. Borges
Flaminul Rufus, eroul uneia dintre fictiunile lui Borges, porneste in cautarea orasului nemuritorilor, ocazie cu care se releva citeva adevaruri despre iluziile prin care oamenii fundamenteaza realitatea: A'Am ratacit citeva zile fara sa dau de apa sau poate de una singura, nesfirsita, caci asa mi se parea din pricina soarelui, a setei si a spaimei de sete. M-am lasat purtat de pasul calului. In zori s-au zarit in departare o multime de piramide si turnuri. Sub apasarea vipiei, am visat un labirint mic si precis: in centru se afla un urcior, parca il atingeam cu miinile, ochii mei larg deschisi il vedeau, dar liniile conturului sau erau atit de incilcite si nedeslusite, incit simteam ca am sa mor inainte de a ajunge la elA'.
Canicula luata in raspar
A'SotronA', de Julio CortAzar
In Buenos Aires-ul torid, Oliveira, unul dintre membrii grupului de nedespartit din romanul lui CortAzar, incearca sa nu se lase rapus de calduri, negindu-le pur si simplu existenta, ceea ce pentru indivizii care populeaza romanele argentinianului nu e deloc din cale-afara de neobisnuit: A'ACe frig ingrozitor!A, isi zise Oliveira, care credea in eficacitatea autosugestiei. Sudoarea ii siroia de la radacina parului pina in ochi, era cu neputinta sa tina un cui cu partea indoita in sus, fiindca cea mai usoara lovitura de ciocan il facea sa alunece printre degetele umede (de frig) si cuiul il ranea din nou, invinetindu-i (de frig) degetele. Si culmea, soarele incepea sa navaleasca in incapere (era luna stepelor ninse si el fluiera pentru a indemna caii care-i trageau sania), la ora trei n-o sa mai ramina nici un colt de zapada, iar el o sa inghete incet, pina il va cuprinde somnolenta atit de bine descrisa si chiar provocata de povestirile slave, si trupul ii va fi ingropat in albul ucigator al florilor pale ale vazduhului. Suna bine chestia asta: florile pale ale vazduhului. Chiar in clipa aceea isi lovi zdravan degetul mare cu ciocanulA'.
Canicula care tulbura erotismul
A'AmantulA', de Marguerite Duras
Neprotejati de discretia noptii, cei doi iubiti din romanul lui Duras - o micuta frantuzoaica din Saigon si amantul ei chinez - sint fortati sa constientizeze, in amiaza zapusitoare, precaritatea oricaror trairi si imposibilitatea propriei lor legaturi:
A'Ne suridem. Il intreb daca asa se intimpla intotdeauna, sa fii trist cum sintem noi. Imi spune ca e asa pentru ca am facut dragoste ziua, in momentul in care caldura este extrem de puternica, zice ca dupa e intotdeauna ingrozitor. Suride. Zice: chiar daca e vorba de iubire sau nu, e intotdeauna ingrozitor. Zice ca asta o sa treaca de indata ce se va lasa noaptea. (A) Ii vad si acum fata si imi amintesc numele. Vad si acum peretii albi, storul de pinza care da spre zapuseala, usa in arcada care duce spre cealalta camera si spre o gradina descoperita - plantele au murit din cauza caldurii A, inconjurata de balustrade albastre, ca la vila cea mare din Sadec cu terase etajate, cu vedere spre MekongA'.
Canicula suspendata de dragoste
A'Dragoste in vremea holereiA', de Gabriel Garcia MArquez
Fermina Daza tirguieste delicatese cu gindul la iubitul ei, Florentino Ariza, fara sa bage in seama caldura si vacarmul din tirg: A'S-a indreptat apoi spre vinzatoarele de dulciuri, asezate in spatele cheselelor uriase, si a cumparat cite sase cofeturi din fiecare fel, aratindu-le cu degetul prin sticla, pentru ca nu reusea sa se faca auzita in larma din jur: sase jeleuri de pepene, sase sarlote mici, sase turtite de susan, sase bucati de turta dulce cu manioc, sase bomboane de ciocolata invelite in poleiala, sase prajiturele cu crema, sase gurita reginei, sase dintr-astea si sase din celelalte, sase din fiecare, aruncindu-le pe rind in cosurile servitoarei, cu o gratie irezistibila, nepasatoare la roiurile de muste ademenite de mirosul siropului de zahar, nepasatoare la vinzoleala din jur, nepasatoare la damful de sudoare statuta care reverbera in caldura necrutatoareA'.
Canicula si explorarea corporalitatii
A'ThalassaA', de Alexandru Macedonski
La fel ca in romanul lui Longos, A'Dafnis si ChloeA', eroul lui Macedonski descopera solaritatea simturilor si vitalitatea tineretii curioase de secretele corporalitatii: A'Inca din primele zile ale locuirii lui pe insula, Thalassa se simtise robit de acea parte de tarm. Fiu al soarelui, el se afla, in aurul fluidic al verii tropicale, in propriul sau element. La namiezi, ierburile si stinca vilvorau, iar jarul, ce ruginea zilnic ierburile, il coplesea.
Si in adevar, bolta cerului inecata de aur era stravezie ca peretii unei rascoapte cupe de zircon galben.
Umbra, imprejurul farului si pina sub stinci, nu mai era.
Plaminii rasuflau foc.
Citeodata, sub aurul zilei, el insusi aur, cerea marii sa-l invioreze. Pe pieptul dezgolit de o parte si de alta a sternului, pe umerii puternic claviculati, pe curbele elegante ale conturelor, pe intregul corp de zeu curgea toata lumina zilei. Flacari de crom portocaliu, vioiciuni de galben indian se aprindeau - dupa cum se misca - si se jucau pe muschii amintitori ai unei lumi ce nu mai este, alunecau pe rotunjimea pintecului, sarutau barbatia indoielnica a soldurilor. Miscarile lui, infasurate de frumusete si lumina, pareau ca stropesc tarmul si marea cu soare. (A) Caldura din el crestea impreuna cu cea de afara si amindoua il mistuiau de viuA'.
Canicula angoasanta
A'Intimplari in irealitatea imediataA', de Max Blecher
In romanul lui Blecher, canicula e asociata cu acele A'locuri releA' care declanseaza senzatia inutilitatii fiintei, decentrata si pierduta intr-o lume pe care nu o recunoaste si pe care o percepe ca fiindu-i ostila: A'Nu exista loc in lume mai trist si mai parasit. Tacerea se depunea densa pe frunzele prafuite, in caldura statuta a verii. Din cind in cind se auzeau ecourile trompetelor de la regiment. Chemarile acelea prelungi in desert erau sfisietor de triste. Departe, aerul incins de soare tremura vaporos ca aburii transparenti ce plutesc peste un lichid care fierbe. (A) Locul era salbatic si izolat; singuratatea lui parea fara sfirsit. Acolo simteam mai obositoare caldura zilei si mai greu aerul pe care-l respiram. Tufisurile prafuite se prajeau galbene in soare, intr-o atmosfera de o nesfirsita solitudine. Plutea o senzatie bizara de inutilitate in poiana aceea care exista Aundeva in lumeA, undeva unde eu insumi nimerisem fara rost, intr-o oarecare dupa-amiaza de vara ce n-avea nici un sens. O dupa-amiaza ce se ratacise haotic in caldura soarelui, printre niste tufisuri ancorate in spatiu, Aundeva in lumeA. Atunci simteam mai profund si mai dureros ca n-aveam nimic de facut in aceasta lume, nimic alta decit sa hoinaresc prin parcuri si prin poiene prafuite si arse de soare, pustii si salbatice. Era o hoinareala care, intr-un sfirsit, imi sfisia inimaA'.
Caldura de cimpie
A'MorometiiA', de Marin Preda
Canicula in cimpiile din sud, desi apasatoare, e integrata in rutina vietii la cimp si face parte din ritmul firesc al lucrurilor. Desi greu de suportat, vipia nu e cu nimic iesita din comunul zilelor de seceris din romanul lui Preda: A'Caldura incepea numaidecit dupa rasaritul soarelui si, daca in timpul noptii se mai intimpla ca norii sa acopere cerul, acesti nori dimineata se faceau nevazuti si lasau sa se reverse din adincurile limpezi dogoarea necontenita si grea a zilei de vara. Tocmai in aceasta vreme, cind dobitoacele scurma tarina cautind racoare, ori alearga bezmetice dupa umbra, viata oamenilor iese afara din sat si se muta cu totul sub soarele naprasnic al cimpiei. (A) Era cald, aerul era aprins, soarele batea in crestet cu puterea unui foc urias care ardea aproape de tot, la citiva metri deasupra capului. Moromete se uita in sus, cu mina la frunte; vorbea singur: AMa, ce arde! Ne coacem! Murim!A. Apoi mai tare: AMa, Voicule, ce-i facem, ma, cu soarele asta? Arde de-ti aprinzi tigarea de la el!AA'.
Canicula pe mare
A'Toate pinzele susA', de Radu Tudoran
Din aventurile echipajului imbarcat pe nava Speranta nu putea lipsi teribila lupta cu setea si cu arsita care-i arunca pe eroii lui Radu Tudoran intr-o deriva vecina cu delirul: A'Rapusi de caldura soarelui ecuatorial, care la prinz ii lovea in crestet, oamenii se tirau ca niste umbre, pe sub tenda intinsa fara nici un folos, coborau in cabina, cautind un loc unde creierul sa nu le fiarba in cap, dar sub punte aerul era atit de inabusitor, incit, dupa un ceas de chinuri, se intorceau sus. Degeaba isi turnau unii altora ghiordele cu apa in cap. Daca in primele clipe se simteau usurati, indata dupa aceea chinul reincepea, mai neindurator. Pe deasupra, lumina soarelui era atit de orbitoare, incit patrundea ca niste pumnale in ochi, rascolind fundul orbitelor fara sa ai un mijloc de aparare impotriva ei. (A) Iar zilele treceau, coplesite de arsita, cu scurte si aprige rabufniri de vint, fara ca vreo salvare sa apara la orizont. Nu se vedeau decit uneori neguri destramate, care te faceau zadarnic sa crezi ca ar fi nori de ploaie sau fumul unui vapor. Si, chiar daca ar fi fost vreun vapor, Speranta se afla cu mult prea departe din calea lui, ca sa poata nadajdui ajutorA'.
Caldura sufocanta si maternitate
A'OrbitorA', de Mircea Cartarescu
In apartamentul din Floreasca, pe o caldura ucigatoare, mama, alaturi de Mircisor, impleteste covoare persane in care copilul ghiceste figuri ireale. In cele din urma, mama va impleti covorul cub care umple camera si in care se poate citi tot ce exista in univers: A'Goala pina la briu, caci vara era sufocanta, cu parul ce isi pastra inca vitele crude si elastice, sclipind puternic la mijlocul volutelor, mama mi se parea, in ciuda omoplatilor si a nodurilor spinarii prea putin vizibile, ca si a sinilor cazuti, cu aureole cit jumatate din boturile lor moi, o fiinta de o frumusete totala si dezarmanta. Ne jucam toata ziua in dormitorul ingust, ne impleteam unul cu altul in o suta de feluri, formam impreuna, si noi, izvoade complicate in covorul mecanic al orelor si al zilelorA'.
Canicula paradiziaca
A'OrbitorA', de Mircea Cartarescu
Herman si Soile, intr-un decor oniric, de intilnire predestinata, indeplinesc un ritual in preajma marelui fluture, care lopateaza orbitor in toate paginile lui Cartarescu: A'Era o livada-ncarcata de flori, inconjurata de coline pe care se-nsoreau vii si livezi. Era deasupra un cer adinc, de miez al miezului verii, inflamat de soarele aflat in centrul boltii, in fotosfera caruia limbi enorme de lava se ridicau, faceau punti orbitoare si se prabuseau lent, trimitind pina jos, pe pamint, un vint de foc ce matura privelistea, aprindea boabele de roua din cupele florilor si transparentiza picioarele lacustelor verzi ca iarba, lipite de frunze. (A) Ora aceea, cu soarele arzind ca un reactor nuclear in crucea boltii, ora la care soseau fluturii si-n care caisele faceau, in pomii livezilor dimprejur, o carne dulce ca mierea, o asteptase mama Soilei, ghemuita linga Herman in crapatura plina de floriA'.
Canicula in garnizoana A'Calatorie la capatul noptiiA', de Louis Ferdinand CAline
Sub canicula, colcaiala dintr-un spital de campanie din Africa tine de o sub-umanitate in agonie:
A'La clima din Fort-Gono, cadrele europene se topeau mai ceva decit untul. Un batalion ajungea ca o bucatica de zahar in cafea, cu cit il priveai mai mult, cu atit mai putin il vedeai. Cea mai mare parte a contingentului se afla vesnic la spital, clocindu-si paludismul, impanat cu paraziti de toate soiurile si pentru toate locurile, caprarii intregi zacind intre tigari si muste si masturbindu-se deasupra asternuturilor putrezite, chiulind la nesfirsit, din acces in acces de febra, grijuliu provocata si intretinuta. (A) In nauceala lungilor sieste paludice e atit de cald ca pina si mustele se odihnesc. De miinile lipite de singe si paroase atirna romane jegoase, si de-o parte, si de alta a patului, vesnic cu foile rupte romanele, cele mai multe lipsind din cauza dizentericilor caroar niciodata nu le ajunge hirtia, dar si a surorilor cu hachite, care cenzureaza in felul lor lucrarile ce nu-l respecta pe Bunul Dumnezeu. Paduchii lati, cazoni, le siciie si pe ele ca pe toata lumea. Si ca sa se scarpine mai bine, se duc sa-si ridice poalele in spatele vreunui paravan, unde mortul din dimineata aceea nu izbuteste sa se raceasca, intr-atit de cald ii mai e si lui.A'
Alina Purcaru
