Naomi Watts si Liev Schreiber (Criminalistii, Candidatul altora) tocmai au devenit parintii unui baietel. Vestea a bucurat lumea filmului american si n-a uimit pe nimeni : cei doi au jucat intr-un film impreuna (The Painted Veil : Valul pictat) chiar inainte sa se afle ca vor avea un copil : dar i-a pus pe ganduri pe cei care il vazusera pe Schreiber in cel mai nou spectacol al sau de pe Broadway, `Talk Radio`, de Eric Bogosian in regia lui Robert Falls. Daca faceti o vizita pe Broadway, acesta merita sa fie unul dintre spectacolele pe care le vedeti.
Liev Schreiber, un tata cu succes pe Broadway
Poate ca subiectul nici n-ar fi avut ce sa caute intr-o pagina de Arte, daca subiectul piesei cunoscutului dramaturg n-ar fi fost tocmai raul extins si ascuns din lumea in care traim, o lume din ce in ce mai putin primitoare pentru un copil.
O lume atinsa iremediabil de febra provocata de iresponsabilitatea mass-media. `Talk Radio` a fost scrisa initial ca un monolog al unui prezentator de talk-show radiofonic, in emisiunea caruia intrau in direct ascultatorii care aveau ceva de comentat : un fel de Andrei Gheorghe ceva mai rasarit. `Toata lumea are ceva de spus despre orice`, era de parere Bogosian, numai ca de aici pana la a-ti exhiba cele mai negre sentimente si trairi nu e decat un pas.
Scrisa in 1987, cand nu s-a bucurat de succes rasunator, poate tocmai pentru ca era prea vizionara, piesa a fost refacuta la inceputul acestui an pentru Broadway, autorul adaugand cateva scene cu mai multe personaje care sa asigure dinamismul unui spectacol de aproape doua ore. Rezultatul, cu Liev Schreiber in rolul prezentatorului radio, a adus succesul asteptat Teatrului Longacre de pe Broadway.
Semnalele transmise de spectacol nu sunt de natura sa asigure optimismul cuiva sau sa intareasca credinta unora care mai au energie sa fie optimisti, ba chiar dimpotriva. Chiar daca ripostele lui Barry Champlain (personajul lui Schreiber) sunt de natura sa starneasca adesea rasul, e limpede ca lumea care se deseneaza incet, dar sigur, in tusele replicilor emise de radioascultatori, nu e cea mai buna posibila.
In emisiune intervin pe rand oameni foarte singuri sau foarte tristi, oameni credinciosi, dar care nu stiu in ce cred de fapt, oameni usor de manipulat, oameni care emit clisee pe banda rulanta, fara macar sa-si dea seama ca acestea le-au fost inoculate de mass-media ca niste virusi, oameni pur si simplu nebuni, ba la un moment dat, chiar un tip care relateaza in direct moartea prietenei sale, din cauza unei supradoze.
Pentru ca in final sa reiasa ca totul era o gluma proasta a unui pusti aflat la o petrecere. Cinismul lui Champlain, care a contribuit din plin, in cariera sa, asemeni majoritatii figurilor de prim plan din mass-media, la instituirea unui eficient sistem de manipulare, se topeste in fata evidentei a ceea ce a creat: megalomanie, paranoia, isterie.
Autorul piesei, intervievat cu ocazia premierei din aprilie, spunea ca piesa i se pare azi mult mai actuala decat atunci cand a scris-o, pentru ca, intre timp, libertatea de expresie a `omului simplu` s-a largit considerabil, de aceea ar trebui atrasa atentia si asupra responsabilitatii pe care o implica aceasta libertate.
Daca ne gandim la cresterea impresionanta din ultima vreme a blogosferei sau la agresivitatea tot mai accentuata a celor ce posteaza comentarii pe forumurile publice, atunci ne dam seama ca Bogosian are mare dreptate. Asa cum scria New York Post dupa premiera spectacolului lui Schreiber, `Talk Radio este o piesa care trebuie vazuta : este critica acerba a unui om inspaimantator si inspaimantat si a Americii pe care el a creat-o si in care traieste`. Astazi, nu numai America e prada cosmarului pe care l-a creat, ci intreaga lume civilizata.
Faptul ca actorul care interpreteaza acest personaj a decis sa dea nastere unui copil poate fi semnul bun ca el a inteles ca lumea este asa cum o facem si are de gand sa contribuie pentru ca ea sa devina destul de buna pentru ca un copil sa creasca in ea. Sau poate sunt doar false sperante.
