Mi-e frica sa intru la ore, am fost chiar si agresat”, ne spune Viorel Oprea, profesor de stiinte sociale, logica si psihologie la Grupul scolar „Mihai Eminescu” din Slobozia.
Aflat la inceput de cariera didactica (patru ani experienta), el vorbeste despre greutatile pe care le intampina atunci cand intra sa predea elevilor.
Grupuri restranse de elevi recalcitranti fac legea in unele clase in care orele se desfasoara normal doar daca acestia sunt de acord. El a fost amenintat, a fost chiar si luat pe sus, la un moment dat, elevii amenintandu-l chiar ca-l agata intr-un cuier din spatele clasei.
„Injuraturi si imbranceli in timpul orelor”
Tanarul profesor de stiinte sociale nu stie cum sa-si convinga elevii sa se poarte civilizat. „Profesorii au ajuns un fel de musafiri nepoftiti. E galagie, se bat, urla, zbiara, se injura unii cu altii in plina ora.
De multe ori este o atmosfera de spital de nebuni. Am plecat de la ore, pur si simplu”, spune profesorul Oprea, care sustine ca a comunicat in dese randuri conducerii liceului ca nu are liniste la ore.
El nu vrea sa apeleze la metoda folosita mai ales de profesoarele tinere, aceea de a ameninta cu note mici in cazul in care unii dintre elevi sunt obraznici si nu pastreaza linistea.
„Mi-e teama ca acum, daca am vorbit, voi fi dat afara. Dar asta este parerea mea, si mi-am exprimat-o in fata conducerii in nenumarate randuri”, precizeaza Oprea.
Tot profesorul risca sanctiuni
„Nu avem probleme mai mari ca in alte unitati de invatamant, stiti cum este, padure fara uscatura nu exista. Stiu ce sustine domnul profesor Oprea si am facut un raport pe care l-am inaintat spre analiza unei comisii formate special la nivelul grupului scolar. Eu i-am spus ca el nu stie sa se impuna, ca orele se tin si daca un cadru didactic stie cum sa-i convinga pe elevi sa se manifeste”, spune directoarea liceului, Maria Geanta.
Aceasta sustine ca la finalul controlului intern se va lua o decizie daca profesorul Viorel Oprea va fi sanctionat pentru ca a iesit in public si a vorbit despre problemele interne de la Grupul scolar „Mihai Eminescu”.
Alarme false cu bomba
Grupul Scolar „Mihai Eminescu” s-a evidentiat in luna martie prin doua alarme false cu bomba, care au pus pe jar de pomana autoritatile locale.
Olimpiadele scolare, lectura suplimentara, frecventarea unor cercuri didactice la nivel de liceu, toate sunt amintiri parca vechi de cand lumea la „Mihai Eminescu”.
Acum se vorbeste de mess, chat, bloguri, si sunt „in trend” fustele scurte, chiulul si scandalul la ore. Plus telefoanele mobile ultimul racnet.
Asa se face ca cele cateva sute de elevi ai liceului se impart in doua categorii: o jumatate cu un singur telefon mobil, cealalta jumatate cel putin doua aparate de ultima generatie. Promovabilitatea este putin peste 55%.