Numita de critici si mai ales de fanii ei “vocea de aur a Iugoslaviei”, cantareata Lepa Brena va reveni in aceasta toamna in Romania pentru un concert la Sala Palatului din Bucuresti, pe 10 septembrie, iar publicul va avea ocazia sa asculte cele mai bune piese din lunga sa cariera.
Cu decenii de activitate muzicala si peste 30 de milioane de discuri vandute in toata lumea, Lepa Brena alaturi de orchestra ei Slatki greh (Dulcele pacat) a lansat mai multe piese foarte indragite in Iugoslavia si nu numai, oferind fanilor sonoritati traditionale alaturi de cele moderne, dar s-a bucurat de succes si in alte tari, inclusiv in Romania. De altfel in vara anului 1984 artista a cantat la Timisoara, pe Stadionul Dan Paltinisanu, un eveniment care a entuziasmat publicul de atunci (familiarizat deja cu muzica artistei) si a devenit un reper pentru istoria muzicala a orasului.