O calatorie initiatica si fascinanta intr-un taram mistic si indepartat, Leopardul de zapada este povestea unei expeditii in Nepal facute de Peter Matthiesen impreuna cu naturalistul George Schaller. Mai mult decat un simplu jurnal de calatorie sau o poveste cu iz turistic, volumul este in egala masura o cautarea a enigmaticului leopard de zapada si a Manastirii de Cristal (centru budist din Himalaia) cat si o explorare a sinelui prin intermediul celorlalti. Venind in cautarea unor intrebari si raspunsuri, Matthiesen descopera o lume pana atunci straina cu spiritul de observare al jurnalistului si onestitatea unui diarist care vrea mai presus de orice sa vada si sa inteleaga, iar ceea ce la prima vedere pare doar un drum fizic devine repede o initiere a cititorului si a autorului deopotriva. Nu lipsesc obstacolele si probele fizice, fie ca este vorba de drumul atat de dificil, muntii acoperiti de zapada, frigul, oboseala, satele din Nepal, greutatea de a gasi acele resurse de energie pentru a face inca un pas, inca un kilometru, inca o etapa, dar mai importante sunt meditatiile si amintirile legate de budismul zen, filosofie, memorie, personajele exotice si adesea stranii, senzatiile noi si atat de bizare. O evocare a unei experiente-limita, la capatul careia atat cel care a trait-o si a scris-o cat si cel care o citeste vor fi schimbati, in buna masura altii, iata o cronica de drum care a inspirat noi si noi generatii - prima editie a fost publicata in 1978 - si continua sa isi pastreze si in prezent prospetimea, interesul si forta de atractie.
Peter Matthiesen, Leopardul de zapada, editura Polirom, 2019