Leonid Tipkin, un evreu rus, din Minsk, medic ca profesie, ce a trait si beneficiat de binefacerile regimului comunist sovietic intre 1926 si 1982, era un nume cu totul necunoscut pana sa-i apara romanul "O vara la Baden - Baden", in presa rusa din exil. La o saptamana dupa aceea murea. Incepea posteritatea si succesul international, care-l aduc si in Romania prin intermediul unei fluente traduceri semnate de Nicolae Iliescu. Volum aparut de curand la Editura Humanitas, cu o substantiala, densa, bine articulata si documentata, intr-un cuvant, chiar doua, extrem de utila prefata-introducere semnata de una dintre numele zanganitoare ale lumii intelectuale contemporane: cea care a fost pana de curand Susan Sontag.
De ce devine Leonid Tipkin, un individ aparent fara identitate si destin, din lungul sir al miliardelor de cetateni ai lumii, un om caruia posteritatea ii acorda interes si-l scoate din imperiul, de multe ori protector, al anonimatului? Un om, aparent - mereu adaugam acest cuvant, pentru ca ce nu se vede, de atatea ori, este mai important decat ce se vede, fara insusiri iesite din comun (la urma urmelor medici buni, care isi fac doar datoria si meseria sunt numerosi pe toate meridianele si paralelele lumii) ca toti oamenii, isi vede de viata si familia lui. Asa cum i-a fost dat: in regimul sovietic. Cu toate avatarurile, dramele si tragediile derulate de istoria cea mare si traite prin istoria cea mica a fiecaruia. Nimeni nu stie ca seriosul si apreciatul doctor este interesat de viata lui Dostoievski. Ani in sir, ii scotoceste viata. Gesturile, cartile, afirmatiile si negatiile, patima pentru joc, antisemitismul si bolile, capriciile si jurnalele, romanele si istoria Rusiei lui Dostoievski. Tot ocupandu-se de marele scriitor si lumea lui, pricepe mai bine si lumea in care traieste el, Leonid Tipkin, si cine si ce este. De frica autoritatilor, se ascunde, nu publica nimic, frica si temerile, devin o forma de aparare. Asa se naste o carte teribila, plecand de la patima pentru jocurile de noroc a lui Dostoievki, cei doi ani petrecuti in Europa lui 1867. O carte salvata - putea sa nu existe -, pagini de mare literatura scrise de un neliterat, pagini de fina psihologie, individuala si colectiva surprinse de un nepsiholog, marturie a istoriei moderne, radiografiate de un exceptional neistoric: Leonid Tipkin. Nu veti regreta abordand cartea acestui ilustru necunoscut (la noi, in Vest este deja un Nnume" si ar fi cu totul regretabil sa se puna succesul lui Leonid Tipkin pe seama ascendentei sale, asa cum se practica, cu o maraita bombaneala, pe la noi) ne ofera sansa de a reveni la marile intrebari ale literaturii, dupa ce am depasit, prin "da" sau "niet", interogatia hamletiana a ultimei saptamani: Basescu.
Ca avem parapon pe rusi, cu trecutul nostru de unde am fost mereu, nu spunem cum, cu o vorba draga lui Marin Preda, ar fi o alta socoteala. Dar am fi mai castigati daca i-am citi pe marii lor literati, in randul carora intra, neindoielnic, si Nina Berberova. Sunt deja peste 15 ani de cand marea scriitoare a exilului rus are admiratorii ei si in Romania. In seria de autor de la editura lui Gabriel Liiceanu au aparut, chiar in aceste zile, alte doua mici romane - bijuterii narative: "Suverana" si "Roquenval. Cronica unui castel vechi". Rusoaica, jumatate armeanca, un sfert din viata traita in Rusia si alte trei sferturi fugarite prin Franta si Statele Unite da masura, ca si Tipkin, a vietilor traite si transcrise plenar in literatura. Mare literatura. Cu o parafraza dupa Noica, fara rest.
