Concertul pe care Leonard Cohen il va sustine la Bucuresti pe 21 septembrie - chiar de ziua sa de nastere - este cu siguranta unul dintre cele mai asteptate evenimente ale anului. Pentru fanii acestui poet/compozitor/muzician/scriitor/artist asteptarea a fost cu siguranta, mult, mult mai lunga. Ceea ce se intampla cu toti cei care il descopera pe Cohen : viitorul concert pare sa vina foarte greu.
Leonard Cohen, unul dintre cei mai interesanti, originali si carismatici artisti contemporani, s-a nascut pe 21 septembrie 1834 in Westmount, Quebec, intr-o familie cu origini evreiesti. Atras de poezie si muzica din adolescenta, invata sa cante la chitara, isi formeaza primul grup folk, scrie. Isi continua studiile la McGill University, din 1951, si publica primul sau volum de poezie in 1956, cu succes moderat, urmat de un al doilea in 1961. Dupa un alt volum cu titlul straniu de Flowers for Hitler va publica si doua romane, The Favourite Game si Beautiful Losers, in 1963, respectiv 1966. Cu o cariera literara impresionanta pentru un tanar, Cohen se stabileste in SUA, si la fel ca multi alti colegi de generatie se dedica muzicii folk.
Erau anii '60, in care astfel de eroi romantici se gaseau pretutindeni, gustand spiritul de libertate al epocii si militand pentru noile valori, insa Leonard Cohen avea un mare avantaj : talentul. Compune mai multe piese, scrie atat textele cat si muzica, devine tot mai cunoscut la festivaluri, iar in 1967 ii apare primul disc, intitulat simplu Songs of Leonard Cohen, foarte gustat de fanii muzicii folk, dar ignorat de marele public. Inca de la primul album, in ciuda stangaciilor de inceput, Cohen demonstra ca este un talent autentic, ca stie nu doar sa cante, cu o sensibilitate sincera, aparte, dar si sa scrie versuri extraordinare. Va edita alte albume in 1969, 1971, 1973 si, in 1974, New Skin for the Old Ceremony, unul dintre cele mai bune discuri. Nici cel din 1971, intitulat inspirat Songs of Love and Hate, nu fusese mai putin bun. Poezii si muzica, o prezenta carismatica, de o eleganta trista, iata ce oferea Leonard Cohen inca de atunci, parand de fiecare data cand incepea sa cante ca intra in alta lume, unde isi astepta si publicul.
Sustine mai multe concerte in SUA, Canada, Europa, este invitat la emisiuni de televiziune si festivaluri, devine tot mai mult o voce a noii generatii, un poet si profet al noilor valori, colaboreaza cu muzicieni mai putin cunoscuti care se vor impune ulterior. Anii '80, care au adus finalul si prabusirea pentru multe dintre trupele anilor 70, s-au dovedit buni pentru Cohen. Lansase in 1979 un nou album, iar in 1984 lanseaza Various Positions si in 1988 I'm Your Man, care desi adaugau sintetizatoare pastrau acelasi nivel stabilit de Cohen.
Revine in forta in anii '90, cand statura sa de poet si protestatar, muzician care lansase cateva albume memorabile si care nu parea sa imbatraneasca, prinde foarte bine. Urmasii generatiei sale, copiii ai caror parinti crescusera cu muzica unui tanar Leonard Cohen, il descopereau cu entuziasm. Multi disparusera, abandonasera, fusesera uitati. Cohen insa inregistreaza in 1992 albumul The Future, pleaca din nou in turneu, pentru ca in 1994 sa ia o decizie surprinzatoare. Se retrage intr-un templu Zen de langa Los Angeles si va ramane aici pret de cinci ani, pana in 1999. Multi credeau ca a renuntat definitiv la muzica, dar paradoxal sau nu popularitatea sa a crescut imens.
Dupa cei cinci ani de liniste, Cohen s-a decis sa revina, iar in 2001 lansa unul dintre cele mai asteptate discuri ale anului, Ten New Songs. Era mai mult decat o revenire, era un nou capitol in istoria muzicii contemporane si un nou inceput pentru Cohen, care ramasese acelasi poet/muzician. In 2004, dupa o serie de concerte epuizante, va lansa Dear Heather, cu puternice influente de jazz, experimental si ciudat, dar gustat de fanii sai. Blue Alert apare in 2006, urmat de un nou volum de poezie, Book of Longing, primite cu entuziasm de admiratorii tot mai numerosi ai artistului, care isi pregatea noul turneu mondial.
Cel mai ambitios si mai important din viata sa, turneul mondial care avea sa prezinte un nou Leonard Cohen in intreaga lume, va ajunge si in Romania pe 21 septembrie, chiar de ziua artistului. Ziua in care fanii sai il vor putea vedea pentru prima oara pe maestrul Cohen la lucru. Pana acum concertele sale au fost aproape toate sold-out, starnind adevarate isterii in mai multe orase ale lumii. Cartile sale se vand mai bine ca oricand, albumele sunt reeditate, piesele sunt preluate, imitate, poeziile sunt stiute pe dinafara. La 73 de ani - aproape - Leonard Cohen pare mai tanar ca oricand. Un poet de calibru, un muzician extraordinar si, mai ales, un artist pentru care muzica si poezia inseamna mai mult decat orice.