Din Evul Mediu timpuriu pana in prezent, faptele apostolilor au influentat extrem de amplu viata spirituala si pamanteasca a credinciosilor – deopotriva catolici si ortodocsi. In aceasta compilatie, venerabilul Jacques de Voragine, numit episcop de Genova in secolul al XIII-lea si apoi canonizat, reuneste intru luminarea sufleteasca a oamenilor de rand relatari despre viata si faptele celor doisprezece apostoli ai lui Iisus, precum si ale altor sfinti.
Inspirandu-se din diverse surse scrise, Jacques de Voragine zugraveste cu maiestrie narativa si cu un dramatism remarcabil vietile exemplare si minunile savarsite de ucenicii lui Hristos, care au propovaduit invatatura crestina in toata lumea. Dovada indiscutabila a talentului de povestitor al cuviosului Jacques este faptul ca Legenda Aurea se numara printre cele mai tiparite si mai citite carti din istorie, aceasta fiind tradusa in numeroase limbi inca de la aparitia sa.
Aceasta versiune prescurtata a Legendei Aurea pune la dispozitia cititorului evlavios – ori, poate, pur si simplu manat de curiozitate – modele de sfintenie si de curatenie spirituala oferite de cei doisprezece apostoli ai lui Iisus, menite sa-i calauzeasca purtarea si gandurile pe tot parcursul anului. Indiferent ca dau sau nu crezare pe deplin relatarilor lui Jacques de Voragine, cei care parcurg textul acestei carti se vor simti, cu siguranta, miscati si vor gasi in el o sursa inepuizabila de intelepciune si curaj.
Jacques de Voragine
Autorul lucrarii Legenda Aurea a fost unul dintre cei mai instruiti oameni ai vremii sale, dar si un sfant. Viata sa – daca vreun savant si-ar da osteneala sa o reconstituie in amanunt – ar imbogati cu un capitol pretios istoria gandirii religioase a secolului al XIII-lea; ca sa nu mai spunem ca celebra sa „compilatie” merita sa ocupe un loc de frunte printre cele mai emotionante vieti ale sfintilor si apostolilor pe care le cunoastem.
Preafericitul Jacques s-a nascut in anul 1228, la Varagina, de unde si numele sau latinizat, Jacobus de Varagina. Cand a implinit saisprezece ani, in 1244, a intrat in ordinul dominican. Rand pe rand novice, calugar, profesor de teologie, apoi predicator, el intruchipa in fiinta si in stiinta sa moravuri atat de pure si o virtute atat de nestramutata, incat si astazi toate manastirile dominicane din nordul Italiei pastreaza amintirea sfinteniei sale.
La varsta de treizeci si cinci de ani, a fost ales staret al manastirii in care slujea. Apoi, in 1267, calugarii i-au incredintat carmuirea manastirilor din provincia Lombardia, functie infinit mai obositoare si mai grea decat cea de staret, de care s-a achitat cu mare cinste vreme de optsprezece ani. In anul 1292 este numit arhiepiscop de Genova. In aceasta functie a adus pacea intre cetatenii Genovei, caci in 1295 reuseste un lucru incredibil, si anume impacarea guelfilor si a ghibelinilor, confirmata printr-un act solemn.
Editura Herald
Ianuarie 2016
