Lecturi performative din literatura romana la ICR New York
ICR New York lanseaza un program pilot de lecturi performative
Explorând noi propuneri de promovare a literaturii române în SUA, ICR New York relansează programul „Citind pe frunzele de ceai / Reading the Tea Leaves”, prezentat în cadrul expoziţiei de carte ICRNY / Cărtureşti din Galeria Română, printr-o serie lunară de spectacole lectură ale unor texte româneşti contemporane (de la dramaturgie la poezie, proză sau scenarii de film) în interpretarea unor actori americani şi cu participarea unor regizori de teatru români şi americani. Acest program, curatoriat de regizorul Ana Mărgineanu, va debuta în 19 aprilie cu spectacolul lectură „Eu când vreau să fluier, fluier" de Andreea Vălean, în regia Anei Mărgineanu. Piesa, scrisă în 1998, a marcat o schimbare în noua literatură dramaturgică din România. Spectacolul va fi urmat de o discuţie cu autoarea Andreea Vălean, aflată la New York în cadrul unui program de rezidenţă la LARK Play Development Center, care i-a permis finalizarea şi prezentarea ultimului său text dramatic „Don’t Cry, We’ll All Meet on the Other Side”.
Programul de lecturi performative va continua cu spectacolele lectură ale pieselor „Elevator”, de Gabriel Pintilei (mai), „Connection Failed”, de Ioana Păun (iunie), „Şi-ai să mă-mpuşti în zori”, de Maria Manolescu (iulie), iar în toamna 2010, cu spectacole lectură ale unor texte poetice şi de proză. ICR New York şi-a propus să promoveze texte care sunt deja traduse în limba engleză, însă nu au fost până în prezent prezentate sau publicate în spaţiul american, selecţia luând în considerare şi aspectul interdisciplinar al proiectului, primele două piese prezentate stând la baza unor scenarii de film – câştigătorul Ursului de Argint la Festivalul de Film de la Berlin 2010, „Eu când vreau să fluier, fluier" (2010), regia Florin Şerban, şi „Elevator” (2007), în regia lui George Dorobanţu.
Andreea Vălean despre „Eu când vreau să fluier, fluier”
Acum mulţi ani am făcut parte dintr-o echipă de studenţi care făceau un studiu social în centrele de detenţie pentru delicvenţii juvenili din ţară.
Am stat 14 zile la un astfel de centru şi am vorbit cu zeci de deţinuţi. seara, singură în biblioteca centrului, care era şi sală de activităţi artistice şi care devenise dormitorul meu, reciteam formularele cu testele pe care baieţii de 15, 16 şi 17 ani le completaseră. a fost o experienţă foarte puternică pentru mine, şi cred că atunci am descoperit şi înţeles o lume condusă de alte reguli decât cea din care veneam eu. Ce m-a marcat era cumplita nedreptate ce li se făcea multora dintre ei care nu aveau ce să caute acolo, şi felul în care ei erau percepuţi de societate, care îi eticheta ca “criminali”.
Unul dintre teste avea începuturi de propoziţie (“copilăria mea...”, “îmi pare rău că...”, “eu când vreau să...”) pe care ei trebuia să le completeze. Mă gândeam că dacă aceste teste completate de delicvenţi ar fi cunoscute de către oamenii care puneau acestă etichetă lucrurile s-ar schimba. testele erau adevărate poeme dedicate familiei, dragostei de libertate, dorinţei de a avea o viaţă normală. “Eu când vreau să fluier, fluier” mi-a rămas în suflet.
Mai târziu, studentă fiind la regie de teatru am făcut un exerciţiu de scriere în vacanţa de vară pentru un concurs de piese de teatru dramafest. provocată de promisiunea montării textului şi presată de timpul scurt pe care îl aveam, am scris “eu când vreau să fluier, fluier” cu gândul că am o şansă să spun povestea celor din penitenciar.
De curând, după ce filmul bazat pe piesă a caştigat la berlin ursul de argint, am fost întrebată de unde cred că vine succesul acestei povesti. Cred că vine din emoţia pe care tinerii din puşcărie mi-au transmis-o, din lecţia de viaţă pe care mi-au dat-o, şi din dorinţa mea de a face cunoscută această faţă a lor nevăzută...
Imagine: Mihaela Michailov (stanga) si Andreea Valean (dreapta) la ICR New York (aprilie 2010).
Credit foto: ICR New York.
Institutul Cultural Român din New York
