In perioada 23-28 februarie, la Teatrul Tineretului se va desfasura proiectul „Exercitii de incredere“, coordonat de coregrafa Ioana Marchidan. Pentru Ioana, PARTENERIATUL reprezinta o tema de reflectie creatoare, de lunga durata: „De-a lungul formarii mele ca artist-performer, am constientizat ca prin celalalt ma cunosc eu, pe mine, mai bine.“
16 actori din trupa TT vor participa la acest atelier de miscare scenica si vor experimenta „un tip de lucru care te face mult mai atent la ce e in jurul tau, mult mai atent la cel de langa tine si, implicit, la tine“, dupa cum afirma Ioana Marchidan.
Proiectul se va finaliza cu o lectie deschisa de dans contemporan, la care publicul este invitat sa intre in dialog cu coregrafa si performerii.
IOANA MARCHIDAN este coregrafa, dansatoare, actrita, performer si directorul artistic al Centrului Independent Coregrafic Linotip.
A performat, in calitate de dansatoare/actrita, in peste 20 de spectacole, pe scene de stat (Opera Nationala Bucuresti, Teatrul National Bucuresti, Teatrul Odeon, Teatrul Bulandra, Teatrul Metropolis, Teatrul Foarte Mic, Centrul National al Dansului) si independente, din tara si din strainatate. A lucrat sub coordonarea lui Gigi Caciuleanu, Sergiu Anghel, Florin Fieroiu si Arcadie Rusu. A colaborat cu regizorul Radu Afrim la spectacolul „Hai iu iu NU hey you you“ (Maria Tanase remix). De asemenea, a performat in co-productia romano-germana „Magnetic Fields“, coregrafia subsTANZ/Massimo Gerardi, Kulturammt Stadt Koln, Dresden, Choreographisches Centrum Heildelberg si in productia „Tetrad“, coregrafia subsTANZ/ Massimo Gerardi, Hellerau – Europäische Zentrum der Künste Dresden.
A semnat coregrafia spectacolelor: „Jesus Christ Super Star”, regia Adrian Pintea; 1/2/3/4 V_BODY_GENERATOR, video performance; T_A_K_E_S, visual project, video performance; „Calatoria“ dupa Pescarusul Johnatan Livingstone de Richard Bach; „Romeo si Julieta“ de W. Shakespeare, regia Ioan Carmazan; SAKA, un spectacol realizat de trupa Sensor, percutie live si dans contemporan; „Cea mai puternica“ de A. Strindberg, regia Antoaneta Cojocaru; „Dibuk“ de S. Anski, regia Chris Simion; „2 Femei contemporane“, spectacol de dans contemporan, la care semneaza si conceptul. Este asistent coregraf la spectacolul de dans contemporan „Hot Dog“, coregrafia Massimo Gerardi.
Proiectul „Exercitii de incredere“ reprezinta a doua colaborare a Ioanei Marchidan cu trupa Teatrului Tineretului, dupa Atelierul de miscare scenica, sustinut in cadrul Festivalului de Teatru Piatra Neamt (2017).
Exercitii de incredere
Coregraf: Ioana Marchidan
Performeri: Aida Avieritei, Catalina Balalau, Emanuel Becheru, Daniel Besleaga,
Nora Covali, Valentin Florea, Corina Grigoras, Dan Grigoras, Maria Hibovski, Ecaterina Hatu, Florin Hritcu, Catalina Iesanu, Dragos Ionescu, Cristina Mihailescu, Adina Suciu, Sonia Teodoriu
Februarie 2018