Henri Lebasque (25 septembrie 1865 - august 1937), pictor francez.
Nascut intr-un mic sat de langa Sarthe, Lebasque a urmat cursurile scolii locale de arta din Angers. In 1886 pleaca la Paris si este pentru scurt timp elevul lui Bonnat, apoi al lui Humbert, pe care l-a ajutat in realizarea decoratiunilor interioare pentru Pantheon.
Si-a facut debutul expozitional la Salon Independants in 1896 si a participat apoi la Salon des Artistes Francais. In tinerete l-a cunoscut pe Pissarro, atunci deja un om in varsta, care locuia langa Paris si in atelierul caruia tanarul artist a luat lectii despre linie, forma si culoare. Influenta lui Pissarro asupra lui Lebasque a fost mai importanta decat cea a lui Bonnat.
Cum era glorioasa a primilor mari impresionisti a ajuns la sfarsit in 1903, odata cu moartea lui Pissarro, in arta franceza a inceput o noua epoca, in care Lebasque s-a impus. Acesta a participat la pregatirea expozitiei inaugurale a Salon d’Automne si va face parte din comitetul de organizare pentru multi ani.
Unii critici l-au incadrat in grupul fovistilor, dar artistul a respins mereu aceasta asociere, chiar daca a expus alaturi de acestia la Salon d’Automne. La editia din 1893 a Salon des Independants i-a cunoscut pe Luce si Signac si influentat de acestia a adoptat pentru cativa ani tehnica pointilista. Se casatoreste in 1900, stabilindu-se cu familia la Lagny, la est de Paris, pana in 1906. Va picta aici in principal peisaje. Descopera apoi regiunea Midi, datorita bunului sau prieten Albert Manguin si aceasta regiune va produce o schimbare radicala si ireversibila a stilului sau. Va locui si picta in alte regiuni si localitati din Franta, iar in 1912, 1915 si 1921 va locui la Les Andelys.
Pentru mai mult de trei decenii membrii familiei sale i-au servit drept modele, iar obiectele, cladirile, cadrele naturale si personajele tablourilor sale erau inspirate de locurile unde locuise. Se stabileste in final in Le Cannet, unde va ramane din 1924. Chiar daca in afara de Bonnat era bun prieten si cu alti celebri artisti ai vremii, ca Matisse, Rouault, Dufy, Valtat sau Manguin, legaturile cu acestia nu i-au afectat stilul profund personal. Prefera sa picteze in principal peisaje, flori, naturi moarte, nuduri si portrete. In timpul vietii lucrarile sale erau foarte apreciate atat de public, cat si de criticii cu notorietate ai vremii. A lucrat la mai multe proiecte publice, intre care decorul pentru Theatre des Champs-Elysees.
