Prin muzica de atmosfera si percutia de inspiratie tribala, albumul ne face sa evadam din marele oras si sa ne afundam din ce in ce mai mult intr-un spatiu natural virgin. Pornim cu vocea lui Lolo Noukpetor (Togo/Africa) si ecourile indepartate sau sunetul apelor, vantul ori gazele, din piesa „Echoes in the Rain”, ajungem in satul primitiv universal, la comunitatea care se aduna in jurul focului si al tobelor in „Mystical Jungle”, pentru ca in piesa de final, „Wind Chimes”, „tensiunea ritmurilor si ambientul primitiv” sa fie inlocuite de o „liniste familiara si revigoranta” (Ovidiu Dascalu, artist plastic).
Gabriel Balasa a gandit acest album ca pe o calatorie imaginara desprinsa din visele copilariei. „Am inceput sa lucrez la acest disc din pasiune pentru instrumentele de percuție tradiționale din diferitele culturi ale lumii dar a fost si o provocare pe care mi-am lansat-o singur: un album doar cu muzica tobelor (așa imi place mie sa spun), pentru ca in mintea mea, auzeam orchestre intregi de sunete și ritmuri ce se contopeau perfect, fiind intr-o armonie deplina. Pana la feedback am vrut sa creez ceva care ma definește, ceva in care sa ma regasesc ca spirit, de aceea mi-am dat tot timpul și spațiul necesar pentru a experimenta, explora și a-mi cunoaște universul interior”, spune el.
Artist plastic si showman Gabriel Balasa a fost prezent in cei peste 15 ani petrecuti pana acum in lumea muzicii pe scenele festivalurilor si teatrelor din tara si din strainatate. Experimentat percutionist, el a avut de-a lungul timpului colaborari cu artisti romani din diverse registre (Loredana, Directia 5, Adrian Naidin, A.G. Weinberger si altii), convins dintotdeauna ca muzica este limbajul universal in care putem comunica oricand, fara a tine cont de granite, nationalitate sau credinte.
“Am primit recomandarea sa inchid ochii cand ascult albumul cel nou al lui Gabriel. Am facut așa și am inceput sa calatoresc peste tot, m-au intampinat oameni necunoscuti cu mare bucurie, am dansat, am povestit si am inalțat lampioane. Apoi am vopsit tot Pamantul in culori vesele. Lumea e frumoasa cand cineva știe sa-ți faca atmosfera prielnica.” (Gianina Corondan)
Descoperiti piesa „Echoes in the Rain” la https://goo.gl/azf1t7.
Mai multe despre muzicianul Gabriel Balasa la: https://www.facebook.com/balasapercussion/.