Sunt cateva obiective interesante pentru turisti, mai ales pentru straini, si unul dintre ele este manastirea Bachkovo, considerata astazi una dintre cele mai frumoase din Bulgaria atat pentru arhitectura sa, cat si pentru istoria acestui loc. Asezata pe malul raului Chepelare, ofera un exemplu rar de imbinare de stiluri arhitectonice si decorative, aducand laolalta elemente bizantine, traditional bulgare si nu numai pentru o sinteza care va va ramane cu siguranta in memorie. La circa 30 de km de oras mai puteti vedea si ruinele unei vechi fortarete ridicate in Muntii Rodopi, langa raul Asenitsa, aici pastrandu-se si vechea biserica din secolele XII-XIII, remarcabil conservata chiar daca nu mai este folosita pentru slujbe.
Foto: mirela.bg