Impresionat de concertul de opera, mitropolitul Ardealului i-a comparat pe artisti cu Sfantul Ioan. "Este prima data cand in catedrala noastra se aplauda. Nu este un act de impietate. Acum 1600 de ani, Sfantul Ioan Gura de Aur, dupa ce predica, era aplaudat", a spus mitropolitul Ardealului, IPS Laurentiu Streza. Soprana Felicia Filip, dupa ce a interpretat "Tatal nostru" si "Ave Maria", a reusit sa reduca la tacere nu doar publicul din Catedrala, ci si oamenii stransi in curtea bisericii.
"In casa Domnului m-am simtit ca la mine acasa, pentru ca familia mea este foarte credincioasa, iar eu la fel. Am incercat sa cant din inima, de fapt am vrut sa ma rog lui Dumnezeu. Este un locas minunat, plin de lumina dumnezeiasca", a declarat Felicia Filip, care a anuntat ca va reveni la Sibiu, intr-un concert impreuna cu trupa Iris.
Concertul oferit de Opera Nationala la Catedrala din Sibiu face parte din Gala de Opera, care se desfasoara in perioada 15-21octombrie, in cadrul Programului Sibiu - Capitala Culturala Europeana. Opera Nationala va mai prezenta un spectacol, vineri, in Casa de Cultura a Sindicatelor. Spectacolul se numeste "Viva Opera!" si cuprinde "Barbierul din Sevilla" de Gioacchino Rossini, "Macbeth' si "Traviata" de Giuseppe Verdi si "Tosca" de Giacomo Puccini.
La "Viva Opera!", sibienii vor putea asculta solisti de renume, precum Felicia Filip, Eduard Tumagian, Dorina Chesei, Simona Neagu, Maria Jinga, Iordache Basalic sau Marius Manea, reuniti sub bagheta dirijorului Iurie Florea si a maestrului de cor Stelian Olariu. Gala de Opera se va incheia duminica seara, cand Orchestra Operei din Viena va prezenta spectacolul "Nunta lui Figaro" in Sala Thalia.