LaLa Band Magazine este revista dedicată trupei-fenomen LaLa Band. În cele 40 de pagini, conține noutăți, o trecere în revistă a principalelelor momente din istoria trupei, interviuri cu membrii LaLa Band, fotografii și detalii din viața personală și de scenă a celebrilor tineri care au revoluționat și împrospătat felul în care este percepută în România viața de adolescent.
Din LaLa Band Magazine nu lipsesc paginile de Beauty în care LaLa Girls dezvăluie secrete din ritualul lor de frumusețe, dar nici paginile de timp liber din care puteți afla preferințele fiecărui membru al trupei în materie de cărți, filme, muzică, vacanțe, sport sau shopping.
Rubrica COOL Fashion, realizată de unul dintre cei mai cunoscuți și creativi designeri români, Dana Budeanu, completează fericit structura revistei LaLa Band Magazine, care ne dorim să devină și în materie vestimentară un reper al bunului gust pentru adolescenți.
Există și o generoasă rubrică dedicată fanilor, câteva rubrici care dezvăluie secvențe din ultimele episoade ale serialului Pariu cu viața și multe alte surprize pe care vă invităm să le descoperiți.
LaLa Band Magazine este realizată de Editura Litera, în colaborare cu MediaPro Pictures. Revista se adresează tinerilor între 13 și 18 ani și se vrea un punct de informare și de întâlnire pentru toți fanii LaLa Band, dar și pentru cei care nu vor întârzia să devină.
Lansarea oficială LaLa Band Magazine va avea loc joi, 30 mai, de la ora 12.00, în standul Editurii Litera de la Târgul de Carte Bookfest 2013 (Romexpo, pavilion C2).
Vă așteptăm cu multe surprize și cadouri!
* * *
Într-o lume care a uitat să (mai) citească, Editura Litera are curajul să pună un pariu cu fiecare dintre noi.
Care sunt argumentele sale? O ofertă editorială pentru toate gusturile şi pentru toate nivelurile de pregătire. De la ficţiune, istorie, bestseller internaţional şi ghiduri turistice, până la cărţi pentru copii, dicţionare şi auxiliare de limbi străine, enciclopedii şi atlase. O calitate ireproşabilă a tiparului. O selecţie riguroasă, făcută de specialişti, pe baza cererilor unui public exigent. O echipă tânără, formată din profesionişti cu experienţă în domeniu. Oameni care pun mare preţ pe cartea-obiect. O comoară de citit, de înţeles, de făcut şi de primit cadou, de lăsat moştenire. Ceva trainic. Util. Frumos. Adevărat. Adică toate câte au fost uitate. Şi regăsite. Te regăseşti în cărţile Editurii Litera. Pentru că înseamnă cultură. Nu maculatură.
Mai 2013