Orasul din partea de nord-vest a Bulgariei este asezat in regiunea Plevna, pe malul stang al Raului Iskar, si are o populatie de peste 4000 de locuitori. Centru agricol cunoscut, Koinare este mai putin o destinatie turistica plina de lumini, atractie si zgomot si mai curand o asezare linistita, traditionala, unde veti gasi culturi, livezi, fabrici de confectii, o mica hidrocentrala care alimenteaza orasul. Puteti veni aici pentru a va bucura de natura, de privelistile din jur sau pentru a descoperi in cursul unei plimbari vechile case si strazi din Koinare. In zona pret de multi ani a fost un loc cunoscut mai ales pentru ca de aici proveneau dresorii ambulanti de ursi, traditie care a disparut aproape total. Veti gasi aici si una dintre cele mai vechi biblioteci publice din Bulgaria, purtand numele eroului national "Hristo Botez", institutie deschisa in februarie 1889 si care mai are in colectiile sale de astazi numeroase titluri rare sau imposibil de gasit in alta parte. Periodic la biblioteca din Koinare sunt organizate sesiuni de lecturi publice la care participa unii dintre cei mai importanti autori bulgari contemporani, o traditie care a inceput in perioada celui de al Doilea Razboi Mondial.
In zona arheologii au descoperit urmele mai multor asezari din preistorie si antichitate, de la cladiri administrative, depozite si locuinte la morminte, drumuri, fortificatii, foarte bine reprezentate fiind perioada romana si traca. Mentionat in registrele otomane inca din secolul al XVI-lea, orasul de astazi era atunci una dintre cele mai importante centre de productie agricola si mestesugareasca.
Foto: mirela.bg