O poveste ce pastreaza ecouri din clasicul roman “Sa nu ma parasesti” (poate cea mai cunoscuta dintre cartile lui Kazuo Ishiguro), “Klara si soarele” are ca personaj central nu un om, ci un android, o creatie futurista destinata sa fie cel mai bun prieten pentru copiii sau adolescentii care au nevoie de unul intr-o lume in care este mai usor sa fii un strain printre ceilalti. Klara nu este unica. Face parte dintr-o serie de “prieteni artificiali”, care asteapta rabdatori (asa cum doar un android poate fi) ca unul dintre cumparatori sa ii aleaga, pentru ca apoi sa isi inceapa noua viata intr-o alta casa. Cand Josie o alege pe Klara pare ca este inceputul unei frumoase prietenii, dar ceea ce fata nu stie este ca totusi, printre atatia “prieteni artificiali”, Klara este totusi diferita. Chiar daca subrutinele si programele sunt identice, a reusit sa fie mult mai sensibila, mai intelegatoare si mai curioasa decat ceilalti, asa ca va intelege repede un adevar dureros: Josie este si ea altfel. Sufera de o boala misterioasa, stranie, iar pentru un prieten perfect este clar ca trebuie sa o ajute. Si cum ar putea sa o faca altfel, intr-o lume a tehnologiei si alteritatii, a distantelor si separarii, decat chiar prin prietenie si apeland la Soare si la puterea lui vrajita.
Roman ce ar putea fi incadrat la o rasfoire superficiala in genul science-fiction, cartea transcende o catalogare ingusta si limitativa, sau mai precis foloseste cadrele si tropii anticipatiei pentru a pune in scena o naratiune despre prietenie, singuratate, dragoste si magia existentei. Intr-o lume rece, unde prietenia este un concept de laborator, elevii invata online, iar interactiunile sunt programate si pregatite de genitori, unde poluarea a devenit dintr-un concept o realitate, iar singuratatea este anulata prin programe si androizi, Klara si Josie redescopera impreuna umanitatea, inocenta si adevarul.
Kazuo Ishiguro, Klara si Soarele, editura Polirom, 2021