Aplecat ca la rugaciune in fata ideii de a fi in trend, omul-kitsch, devoratorul si purta-torul de gusturi de banda rulanta, se comporta cam asa: isi cumpara haine numai in functie de dictatele modei, isi bea cico-ul numai in locuri stabilite de dictatele grupului la care vrea sa adere sau, din contra, de care este deja agatat...
Vorbeste in stereotipii si are pareri stereotipice, intotdeauna strapunse de un usor spirit demagogic. De regula, la sindrofiile dambovitene este cel care reuseste sa-ti devina antipatic prin simplul fapt ca tine mortis sa fie simpatic. Si bun. Si drept. Si sincer. Si ni-ni-ni. Asa... Omul-kitsch are atributele unui xerox: sa copieze si iar sa copieze. Mai nou, cand vrea sa faca impresie, declara cu emfaza ca citeste. Ce citeste? De regula, Coehlo sau Marquez. Cateodata si Dostoievski. De ce? Fiindca primul este cel mai mediatizat scriitor strain contemporan si un producator de literatura de consum. Scoate carti usoare (citibile in tren, in metrou), idilice, artificial educative, iar mai-marii editurilor i-au pus mai voalat pecetea de kitsch, dar nu orice fel de kitsch, ci unul pozitiv. De unde publicitate in exces si efect de ingramadire in masa asupra-i. Paranteza: o soarta asemanatoare ar putea s-o aiba cartile lui Frederic Beigbeder, ale lui Amelie Nothomb sau ale lui Pascal Bruckner. O sa mai treaca insa ceva timp pana atunci paranteza inchisa. Iar al doilea, adica Garcia Marquez, un geniu al realismului magic, a cazut in meandrele kitschului pe cale inversa. Este victima mentalitatii kitsch, a consumatorilor de kitsch. Dat fiind ca s-a auzit de undeva, din medii intelectuale, ca da bine sa fii fan al "Veacului de singuratate", tipi si tipe ale caror preocupari zilnice constau in imprimeuri de firme pe piept si in discutii despre viata in-vi-zi-bi-la a personalitatilor noastre mondene si al caror exercitiu in ale lecturii se reduce la citirea traducerilor la filme se trezesc spunand ca ei citesc Marquez. O analiza-concluzie asupra autorului de catre cititorii kitsch suna indubitabil cam asa: "E foarte misto Marquez!" sau "Cel mai mult imi place Marquez!" sau "Nimeni nu se compara cu Marquez!". Atat. Ca-i mai greu cu argumentarea.
VEDETELE SI CARTILE. Vedetele prezentatori tv, croitorese subtiri, fotbalisti isi scot carti. Unele isi gasesc vreun jurnalist care sa le puna pe hartie intamplarile din viata si marile lor cugetari cu privire la lume si la viata, altele, cu manutele lor, se pun pe scris. Si scriu. Despre ele. Despre ele si numai despre ele. Sute de pagini. Niste modeste precum Mircea Eliade. Niste genii grafomane... precum Mircea Eliade (am vrea noi!). Niste... Niste filistini cazuti in valtoarea showbiz-ului. Ce sa mai... niste vedete. Si le publica. Iar omul-kitsch, dornic de a empatiza pana la identificare cu vedetele in cauza, le cumpara. Sunt frumos ambalate. Extrem de mediatizate la lansari, lume (o cantareata) peste lume (un om de afaceri), blitz-uri (tzac!) peste blitz-uri (pac!). In librarii sunt puse la loc de cinste. In rafturile din fata. Sa se vada. Sa nu treci pe langa ele fara sa le observi. De altfel, este imposibil sa pui in incurcatura vreun librar vizavi de existenta lor. Sar ca din arc si ti-o aduc. De acelasi tratament se bucura si cartile practice, cartile gen: "Cum sa reusesti in viata!", sau "Cum sa fii fericit!", sau "Cum sa fii irezistibil in fata celuilalt!". Se poate spune ca sunt un fel de emisiuni de divertisment neaose, cu sfaturi si vedete, transpuse pe suport scris. Mai greu e daca vrei de exemplu... un Matei Calinescu sau un Jean Cocteau, sau un Jean Genet. Sau un Celine. La auzul unor astfel de nume, librarii fac ochii mari (doua secunde), cauta in memoria lor de oameni ce vand carti (o secunda) si-ti raspund transant (start!): "Nu stiu, cautati si dumneavoastra prin rafturi!".
CULTURA. In librarii, la loc de frunte, stau si cartile vedetelor
CARTEA SI MERDENEAUA. In timp ce rostesti cuvantul Bucuresti (oras plin de smecheri ce esti!), automat iti vin in minte praful, aglomeratia, ambuteiajele, patiseriile ce-si vand marfa la margine de strada. Si oamenii misunand. O fresca de Bucuresti get-beget este Bulevardul Magheru. Si, dat fiind subiectul, si de atotpatrunzatorul kitsch. Din suta in suta de metri dai de gherete ticsite cu carti, inevitabil prafuite, puse fara nici o logica una peste alta, pe ale caror coperti pluteste in scop de protectie, pe timp urat, o folie. Din pura intamplare sau nu, de obicei, sunt asezate taman langa o coada la patiserie sau langa trecerea de pietoni. Loc foarte bun pentru a sta linistit si a-ti cauta o carte care sa te imbie. Timpii consumismului-viteza isi opresc pret de cateva momente bataile de ceas si-ti dau un ragaz binemeritat de un respiro cultural. In buricul orasului, se comercializeza cultura in masura cu care se si pune pret pe ea. Adica deloc. Vai-vai-vai! Acest kitsch care rimeaza cu bitch.
LIMITE
"Kitschul a acaparat toate artele (...) Cand pictorul X sau dramaturgul Y incep sa produca x-uri sau y-uri de dragul unui public gata facut iata kitschul. (....) In fiecare caz in parte nu este vorba despre lipsa de onestitate sau despre totala vandabilitate, ci de o moliciune musculara, dublata de existenta unui public receptiv la anumite norme (...) In organizarea actuala a societatii, numai kitschul poate avea o motivatie actuala de a fi"
Harold Rosenberg in "Traditia noului"
TENDINTE
"Cum timpul pe care il pot dedica literelor este foarte scurt, ei cauta sa il utilizeze cat mai bine. Prefera carti usor de procurat, ce pot fi citite rapid si care nu cer investigatii savante pentru a fi intelese. Vor frumuseti care se ofera de-a gata si de care se pot bucura usor; mai presus de toate, trebuie sa li se ofere ceva neasteptat si nou. Familiarizati cu lupta, cu obstacolele si cu
monotonia vietii curente, se asteapta la emotii rapide, la pasaje senzationale (...) Autorii vor cauta repeziciunea expunerii, mai degrada decat perfectiunea detaliului. Productiile mici vor circula mai mult decat cartile voluminoa-se (...) Scopul autorilor va fi sa uimeasca mai degraba, decat sa placa, sa starneasca pasiunile, decat sa incante gustul"
Tocqueville in "Democratia in America" de Sidonia Silian
