Ken Loach: aNicaieri in lume democratia nu o duce prea binea

Parca ar fi fost doi Ken Loach la Sfantu Gheorghe. In seara dedicata oaspetelui de onoare al actualei editii, Ken Loach, tinerii spectatori aflati in campus, dar si unii profesionisti, pareau interesati, mai ales, de convingerile politice ale celui mai cunoscut creator britanic al generatiei sale, cineast consecvent de stanga. Obisnuit cu intrebarile deranjante, chiar si cu cele nejustificat agresive, castigatorul Palme d’Or din 2006 pentru The Wind that Shakes the Barley (Vantul care scutura orzul) a tinut sa precizeze: `Cred ca este o neintelegere. Tendintele mele politice s-au opus stalinismului sub toate formele sale. Nu cred ca am adoptat vreodata un proiect care sa justifice lucrurile oribile intamplate in numele comunismului`.

Dar de ce are nevoie arta de propaganda? `Filmele se petrec in lumea noastra, in locuri unde oamenii isi castiga existenta. Trebuie sa ai un punct de vedere despre felul in care este organizata lumea de astazi, despre relatiile dintre oameni si despre ceea ce ne face sa fim oameni. Este fascinant sa intelegi cum functioneaza lumea. Propaganda inseamna altceva, sa reduci totul la un singur punct de vedere. Cred ca nu am facut asta niciodata.` Degeaba a incercat oaspetele sa strecoare si cate o marturisire despre pasiunea lui pentru fotbal sau despre legenda zgarceniei scotienilor, mai incitante au fost declaratiile despre democratie (`Nicaieri in lume democratia nu o duce prea bine.`) sau despre razboiul din Irak vazut de un britanic: `A fost un razboi ilegal, imoral. O forma de terorism (...) in planurile mele nu am insa, deocamdata, niciun proiect in legatura cu acest subiect.

Este greu sa faci un film, abordarile jurnalistice sunt mai la indemana`. Un alt Ken Loach s-a aflat printre noi la scurtul master class tinut a doua zi. In sala s-au aflat, din fericire, tineri dornici sa cunoasca, totusi, si laboratorul intim al artistului, neintimidati de modestia celui care ne-a spus ca se simte ca si cum ar trebui sa cante la violoncel, ori de cate oriA trebuie sa tina o asa-zisa lectie. Despre `ambitiile inalte` cu care se pleaca la drum,A contrazise, nu de putine ori, de realitate, despre definitiva asumare a filmuluiA ca opera a unei echipe (`Resping formularea Un film de…`), despre cautarea actorilor si metodele muncii cu ei, a vorbit mai bine de o ora, in timp ce, nu departe, il astepta elicopterul plecarii. Cu Ken Loach, asa cum l-am cunoscut din primele sale filme, am avut prilejul sa schimb cateva idei in seara venirii sale in Delta.

-AAA Am impresia ca si astazi, dupa aproape patruzeci de ani, `Kes` ramane filmul dvs. cel mai iubit in lume. Cu voia dvs.,va voi spune ca, atunci cand va pronunt numele, il vad, in primul rand, pe pustiul Billy Casper incercand sa dreseze un soim gasit, avand ca material documentar o carte furata din Biblioteca municipala.

-AAA Cred ca atasamentul spectatorilor depinde si de generatie. Una este sa vezi un film la vremea lui si alta sa-l descoperiA in Cinemateci, cand poate ai, deja, o parere despre autor, formata in ritmul peliculelor sale la zi. Nu este mai putin adevarat ca si eu simt, de multe ori, un val de nostalgie si de emotie venind dinspre Kes. Mi s-a intamplat sa fiu chiar intrebat daca nu cumva este autobiografic, poate si pentru ca, impreuna cu scenaristul, credinciosul meu colaborator, Barry Hines, l-am cautat pe interpret in scoala unde invatase el. `Kes` ramane, oricum, si pentru mine, proiectat in lumina iubirii daruite primilor nascuti. Ca si `Biata femeie` (Poor Cow), de altfel.

-AAA AAutorul unei carti ce va este consacrata, Jacob Leigh (Cinematograful lui Ken Loach), numeste filmele dvs. `melodrame ale protestului`. Sunteti de acord cu formularea?

-AAA Daca nu ne sperie cuvantul melodrama si daca il plasam acolo unde a vrut scriitorul, mai ales in dreptul filmelor de inceput, nu am de ce sa o resping.

-AAA In filmul pe care l-am vazut aici, `Tickets`, format din trei scheciuri semnate de autori diferiti, v-am descoperit in compania unor autori alaturi de care putini v-ar fi `vazut`: italianul Ermanno Olmi si iranianul Abbas Kiarostami. A cui a fost ideea?

-AAA Chiar a lui Olmi, preluata de producatori. Eu unul am fost bucuros sa-l cunosc mai bine, i-am pretuit mult filmele, nu pot uita Il Posto, Arborele cu saboti. In Kiarostami am pretuit o gingasie deosebita.

-AAA ... iar noi un umor pe care nu l-am fi banuit.

-AAA A fost o experienta provocatoare, sa filmezi povesti ce se petrec intr-un tren, vazut ca un loc al visarii, al sperantelor, sa strecori personajele tale printre ale altora, ca figuranti, iar mai tarziu sa le incredintezi firul principal al actiunii. Olmi si Kiarostami au fost privilegiati de istoriile lor, ati vazut unde se petrec, in vagoane de clasa intai, pe cand eroii mei se descurca intr-unul de clasa a doua.

-AAA AMi se pare normal, este inca un semn al consecventei dvs.