Inceput in 1929, la sugestia lui Roger Martin du Gard, in cadrul uneia dintre numeroasele intilniri de la Pontigny la care a fost invitata, si continuat, cu scurte intreruperi, pina in preajma disparitiei sale, jurnalul lui Alice Voinescu cuprinde insemnari din viata personala, despre evenimente si personalitati. Nicolae Iorga, George Enescu, Regina Maria, Gala Galaction, Marietta Sadova, dar si oameni de cultura de prim ordin din afara tarii ca Andre Gide, Roger Martin du Gard, Paul Langevin, Francois Mauriac, Ernst Robert Curtius sunt personalitati ce se regasesc in paginile Jurnalului, cu o parte dintre acestia autoarea avand si o bogata corespondenta.
„Cititorul de azi va descoperi in acest jurnal o lume pentru reprezentarea careia nu dispune decit de repere razlete, doar partial si poate impropriu, eventual derutant, corelabile in contextul istoric si social. Desigur, figureaza aici multe celebritati, si romanesti si straine, figureaza si personalitati mai mult sau mai putin ilustre, dar si alte persoane doar notabile in epoca, a caror insemnatate s-a sters odata cu disparitia acelei lumi, plus nenumarate altele strict private dar de mare distinctie si calitate umana care contribuiau la stralucirea ei. In marturiile Alicei Voinescu celebritatile coboara de pe soclu, intra in cotidian si in familiar, apar in relatiile lor cu prieteni sau cu altii, preocupindu-se de chestiuni mari sau minore, veseli sau suparati, circulind in societate ca simpli oameni la fel cu ceilalti, iar acesti «ceilalti» apar nu o data mai interesanti sau mai rezonabili. Pe parcursul jurnalului asistam la destinele generatiilor, pe care Alice Voinescu le urmareste cu interes, cu afectiune, cu grija.” (Alexandru Paleologu).
Nascuta pe 10 februarie 1885 la Turnu Severin, Alice Voinescu provenea dintr-o familie de intelectuali. Tatal, Sterie Steriadi, era un respectat avocat, doctor in Drept la Paris. Pana la varsta de sase ani citea in romana si germana, apoi deprinde cu usurinta si franceza, iar dupa moda vremii multi ani va avea profesori particulari.
Va urma cursurile Facultatii de Litere si Filozofie din Bucuresti unde are sansa de a audia cursurile lui Nicolae Iorga (peste ani va fi una dintre putinele voci care va protesta public, cu mult curaj, cand acesta este asasinat).
In 1908 isi ia licenta in filozofie sub indrumarea lui Titu Maiorescu; acesta insista sa isi continue studiile in strainatate, o decizie surprinzatoare pentru acele vremuri. Insa Maiorescu a fost probabil primul care a intuit extraordinarul potential al viitoarei profesoare si a fost suficient de inspirat si insistent pentru a-i sustine cauza.
Din fericire familia accepta si Alice Voinescu isi va petrece urmatorii ani la Paris si Leipzig, iar in 1913 devine prima romanca doctor in filozofie, la Sorbona, o premiera absoluta cu o lucrare despre scoala filozofica neo-kantiana de la Marburg. Refuza - spre surprinderea celor care o cunosteau - oferte pentru o cariera universitara in Statele Unite, abandoneaza si ideea stabilirii la Paris si revine in Romania, in buna parte pentru a se casatori cu avocatul Stello Voinescu, in 1915.
Din 1922 Alice Voinescu este profesor titular de estetica si istoria teatrului la Conservatorul de Arta Dramatica din Bucuresti, si in urmatorii ani calatoreste mult - Franta, Italia, Marea Britanie - publica, preda, sustine o serie de conferinte radiofonice pe teme diverse (pret de un deceniu, din 1932 pana in 1942) care o impun ca o voce unica si in randurile publicului larg.
Scriitoare, eseista, mai tarziu critic de teatru, a fost apropiata de numeroase personalitati ale culturii europene: Andre Gide, Roger Martin du Gard, Eugenio d'ors, E.R. Curtius, si nu numai. De fapt la sugestia lui Roger Martin du Gard si-ar fi inceput in anul 1929 si insemnarile care vor constitui un interesant jurnal, publicat postum, pentru multi dintre admiratorii lui Alice Voinescu opera poate nu cea mai importanta, dar cea mai autentica si marcata de personalitatea eseistei. Si fireste printre cei care o admirau inca din anii interbelici nu putea lipsi o alta superba inteligenta feminina, Jeni Acterian, la randul ei autoarea unui jurnal cel putin la fel de important. Jurnalul (editat postum in doua editii) este marcat in buna masura de experienta casniciei, Stello Voinescu fiind evocat (dupa moartea sa in 1940) ca un suflet pereche si un ideal masculin, desi initial multi au remarcat nepotrivirile dintre cei doi. Paginile sunt interesante si datorita evocarii unor mari personalitati culturale, dar si a momentelor cruciale din viata politica a acelor ani, experiente personale dramatice (domiciliul obligatoriu) si un anticomunism la care Alice Voinescu nu doar ca nu a renuntat, dar nici macar nu a incercat vreo clipa sa il tempereze. Si care ii va aduce dupa incheierea celui de al Doilea Razboi Mondial o previzibila arestare.
Este concediata in 1948, arestata in 1951, inchisa pentru un an si cateva luni, apoi la fel ca multi alti intelectuali ai perioadei interbelice cunoaste pentru cativa ani, pana in 1954, exilul domiciliului obligatoriu, temutul D.O. care pentru Alice Voinescu s-a numit Costesti, in apropiere de Targu Frumos. La fel ca multi alti deportati se va simti intr-o lume straina, agresiva, rece, dar in scurta vreme va fi nu doar primita de localnici ca o "doamna", dupa cum si-o aminteau mai tarziu, dar chiar unii dintre ei vor sfida interdictiile pentru ca Alice Voinescu sa duca, in conditiile dure de atunci, o viata mai usoara. Dupa cum isi amintea ulterior, unul dintre sateni nu a ezitat chiar sa ii deschida biserica, noaptea, pentru ca Alice Voinescu sa se poata ruga (autoritatile comuniste ii interzisesera chiar si sa mearga la biserica din Costesti). Odata cu eliberarea isi pastreaza opiniile anticomuniste, traieste modest cu o pensie si numeroase traduceri literare, dar este ajutata si de unii admiratori si vechi sau noi prieteni. Moare in 1961.
Dupa 1989 sunt in sfarsit publicate mai multe titluri "de sertar": Jurnalul (prima editie in 1997 la Albatros), Scrisorile din Costesti (corespondenta cu Florica Rarincescu, din fericire pastrata) sau Scrisori catre fiica si fiul meu. In 1999 ii va fi publicata in tara si lucrarea de doctorat.
