Autorul Calatoriilor lui Gulliver, Jonathan Swift, se numara printre cei mai de seama scriitori ai literaturii engleze. De asemenea, un satiric, cleric si pamfletar politic, Jonathan Swift s-a nascut la Dublin, Irlanda, pe 30 noiembrie 1667, la sapte luni dupa moartea tatalui sau.
A fost crescut de unchiul sau, Godwin Swift, care l-a sprijinit si i-a dat cea mai buna educatie. A studiat teologia la Trinity College din Dublin (1682-1686), obtinand un Bachelor of Science (B.S.), iar apoi si-a luat doctoratul (,,Master of Arts" - M.A.) in 1692 la Hertford College.
In 1693, timp de un an, este preot al Bisericii Oficiale a Irlandei, dupa care se intoarce in Anglia unde ocupa pozitia de secretar particular al lui Sir William Temple la Moor Park, in Farnham. Ramane in serviciul lui Sir William pana la moartea acestuia in ianuarie 1699, scriind si pregatind corespondenta si memoriile acestuia pentru publicare.
In aceasta perioada scrie The Battle of the Books (Batalia cartilor), lucrare care i-a fost publicata abia in 1704. A urmat colectia de eseuri The Tale of a Tub (Povestea unui butoi) si cartea Prediction for the Ensuing Year 1708 (Preziceri pentru anul 1708), semnata cu pseudonimul Isaac Bickerstaff. Dupa ce s-a alaturat conservatorilor in 1710, Swift devine editor al ziarului ,,Examiner" din Anglia, sustinind cauzele politice irlandeze. A scris mai multe pamflete politice, inclusiv The Conduct of the Allies (Comportarea aliatilor, 1711), The Public Spirit of the Whigs (1714), Meditation on a Broomstick (1703) si A Modest Proposal.
In 1713, impreuna cu Alexander Pope si altii, Swift formeaza clubul literar Scriblerus. Devine, de asemenea, decanul catedralei Saint Patrick din Dublin. Jonathan Swift a continuat sa scrie, de multe ori sub un pseudonim, un exemplu fiind cartea Draiper Letters (1724) pe care a publicat-o sub numele de M.B. Draiper.
Swift a publicat, de asemenea, capodopera sa, Calatoriile lui Gulliver (Gulliver’s Travels) sub pseudonimul Lemuel Gulliver in 1726. Cartea a devenit imediat un best-seller, fiind sursa de inspiratie pentru multe adaptari cinematografice si piese de teatru. Roman fantezist in patru parti, Calatoriile lui Gulliver reprezinta o aspra satira la adresa societatii engleze din acel timp, devenind una dintre cele mai citite carti ale literaturii universale.
Jonathan Swift a incetat din viata la varsta de 78 de ani, pe 19 octombrie 1745, la Dublin, si este inmormantat in Catedrala Saint Patrick.
A.I.
Noiembrie 2016