Dar nici Lennon, nici Yoko Ono nu si-ar fi imaginat in acea zi a anului 1971, cand Lennon s-a asezat la celebrul pian alb si a inceput sa cante primele masuri, cu mici ezitari firesti, ca aceasta va fi cea mai de succes piesa a carierei sale solo. Nu era prima piesa demo pe care o repeta, modifica, eventual abandona pentru o lunga vreme sau chiar pentru totdeauna, pe masura ce alterna perioadele in care nu mai compunea si cele surprinzator de prolifice. Si ca multi ani mai tarziu cand vine vorba de Lennon primul cuvant este "Imagine". Chiar daca ulterior, in stilul sau plin de umor sarcastic Lennon avea sa declare ca nu intelege de ce tocmai acest cantec este cel mai popular, pentru ca nu i se pare prea reusit, a fost in scurta vreme constient ca era mai mult decat o simpla piesa. Dupa cum declara intr-un interviu, cantecul era maniera lui de a difuza "un mesaj politic tuturor cu un pic de miere".
Initial, textul astazi iconic ar fi fost inspirat de volumul de arta conceptuala Grapefruit, publicat de Yoko Ono in 1964, dar era mai mult vorba e atmosfera si idee decat de a prelua efectiv cuvinte sau randuri intregi. Era mult John Lennon aici, un Lennon care alegea sa se implice si sa lase in urma toata legenda Beatles, si in maniera deja consacrata avea sa spuna tot timpul ca Imagine este o creatie Lennon-Ono. Asa cum facea adesea si cum ne demonstreaza versiunile demo ale unor piese Lennon ce s-au pastrat si au fost lansate oficial sau circula printre colectionari, muzicianul a experimentat, s-a jucat, a pregatit versiunea finala, asa ca in mai 1971, cand incepe sa inregistreze Imagine, piesa suna aproape identic versiunii arhicunoscute astazi. Ultimele retusuri, sub supravegherea atenta a controversatului producator Phil Spector, s-au facut in iunie 1971 la New York. Paradoxal sau nu, Lennon (de regula foarte tensionat) era calm, zambitor, si piesa a fost trasa de trei ori, dupa repetitii si pregatiri. A fost aleasa a doua varianta si totul parea ca se terminase. Alt single, alta lansare, alt album, cariera solo a lui Lennon, dupa ruptura dureroasa de The Beatles, parea ca este pe drumul cel bun.
Lansat pe 11 octombrie 1971 si avand pe fata B It's So Hard (pentru varianta americana) si extraordinarul cantec Working Class Hero pentru versiunea britanica ce va aparea abia in 1975 (fanii oricum aveau sa le cumpere pe amandoua) Imagine ar fi trebuit sa promoveze albumul omonim, al doilea disc solo pentru Lennon. Insa in scurta vreme a devenit mult mai mult de atat, era un simbol, un imn, o adevarata revolutie muzicala pentru Lennon, copiat si preluat de numerosi artisti, premiat, prezent in majoritatea topurilor in primele pozitii. Relansat si redescoperit in 1980, dupa asasinarea lui John Lennon, reintra in topuri si era privit ca un cantec testamentar, iar numeroase formatii il vor canta in perioada imediat urmatoare ca un omagiu adus muzicianului, asa cum au facut cei de la Queen pe 9 decembrie 1980, intr-un concert pe Wembley Arena.
Foto: 45worlds.com