Johann Wolfgang Goethe este recunoscut de critica drept cel mai important scriitor al Germaniei. Perioada romantismului german a fost marcata de personalitatea lui Goethe, care a personificat mostenirea generatiilor lui Jean-Jacques Rousseau, Immanuel Kant si Revolutiei Franceze.
S-a impus nu doar ca scriior, ci si prin contributiile sale insemnate in domeniul stiintei - a fost geolog, botanist, anatomist, fizician, istoric al stiintelor -, dar si in calitatea sa de critic si teoretician al literaturii si artei. In ultimele trei decenii ale vietii era deja considerat un adevarat monument cultural al Germaniei, adulat si invidiat de admiratorii din Europa si chiar Statele Unite, micul orasel Weimar capatand datorita lui statutul de centrul cultural major, calitate pastrata mult timp dupa moartea lui Goethe.
In mare parte, informatiile despre anii de inceput ai lui Goethe provin din autobiografia acestuia, Aus meinem Leben: Dichtung und Wahrheit (Poezie si adevar : din viata mea, 1811-1813), carte cunoscuta si sub titlul Memoriile lui Goethe : Scrise de el insusi. Goethe a scris aceasta carte tarziu, la varsta de 60 de ani, cu mult dupa ce se impusese ca cel mai mare literat german, asa ca Poezie si adevar poate fi interpretata si ca o imagine pentru posteritate aleasa deliberat de autor.
Goethe s-a nascut la Frankfurt in 1749. Mama era Katharina Elisabeth Textor Goethe, fiica primarului si o figura importanta in viata sociala a localitatii, iar tatal, Johann Caspar Goethe, avocat de profesie, se facuse cunoscut ca protector al artistilor locali si un pasionat memorialist, care a lasat o minutioasa relatare a unei calatorii in Italia, scrisa, bineinteles, in italiana. Dar tatal s-a ocupat mai ales de educatia celor doi copii ai familiei, Wolfgang si sora sa Cornelia.
Inca din copilarie Goethe a inceput sa invete mai multe limbi straine, in paralel cu lectiile de arta si muzica. La inceputul adolescentei incepe sa scrie un roman epistolar, pasajele fiind redactate in germana, franceza, italiana, engleza, latina (cu note in greaca) si idis, iar in timpul liber scrie piese in franceza sau poezii, indiferent de subiect si ocazie.
Mai tarziu, Goethe avea sa sustina ca aceasta precocitate uluitoare se datora in buna parte mediului social si politic din Frankfurt. Datorita intensificarii schimburilor comerciale, a targurilor anuale, a ceremoniilor incoronarii Imparatului si nu in mica masura datorita ocupatiei franceze din 1756-1763, din timpul Razboiului de Sapte Ani, Frankfurt oferea locuitorilor sai un mediu cosmopolit si fascinant, care l-a atras enorm pe Goethe.
La varsta de 16 ani a fost inscris de tatal sau la Universitatea din Leipzig, pentru a urma cursurile de Drept, desi Goethe isi dorise sa studieze literatura antica la Goettingen. De la inceputul secolului orasul Leipzig fusese un centru cultural major pentru germanii care isi alesesera ca model Franta.
Johann Christoph Gottsched, un inflacarat promotor al neoclasicismului si decan al literaturii germane pentru prima jumatate a secolului, preda la aceasta universitate din 1730 si era inca o figura marcanta cand Goethe a inceput cursurile. Goethe l-a intalnit pe Gottsched si a studiat sub indrumarea lui Christian Fuerchtegott Gellert, considerat cel mai mare poet al vremii.Desi Goethe il admira pe Gellert ca moralist, cei doi nu au avut o influenta covarsitoare asupra tanarului scriitor. Pana la sfarsitul celui de al doilea semestru isi pierduse orice interes pentru studiile juridice si simtea ca Universitatea nu ii mai poate oferi nimic in domeniu literar, fiind lipsita de o figura marcanta in acest domeniu. Asa ca si-a dedicat timpul si energia studiilor particulare de istoria artei, avandu-l ca profesor pe Adam F. Oeserl si studiului individual.
De un real folos i-au fost lungile discutii cu prietenul sau Ernst Wolfgang Behrisch, un auto-proclamat cinic. Oricat ar fi admirat scrierile lui Johann Joachim Winckelmann, care promoca un nou ideal clasic, Goethe dorea ca prin arta si literatura sa ajunga la real, la natural. Cand a ajuns sa viziteze galeriile de arta din Dresda a fost incantat de Scoala Olandeza, destul de critic la adresa celei Italiene, si, din cauza programului incarcat, nu a avut timp sa vada si colectiile de antichitati. In domeniul literaturii ii admira pe Gotthold Ephraim Lessing si Christoph Martin Wieland.
In Poezie si adevar Goethe descrie cum in perioada petrecuta la Leipzig a inceput sa fie tot mai atras de tot ceea ce era natural si real, ceea ce avea sa il duca in final in domeniul stiintelor. Nu a incetat sa scrie in tot acest timp, pastrandu-se mai multe lucrari : doua colectii de poeme sociale cu imagistica mitologica, in stilul poetului grec Anacreon - Buch Anette (Carte pentru Annette), manuscris descoperit abia in 1895 si Neue Lieder (Cantece noi) din 1770, scrieri inspirate de Anna Katharina Schoenkopf, fiica patronului hanului unde Goethe obisnuia sa ia masa - precum si doua piese scurte, scrise in alexandrini. Prima, Die Laune des Verliebten (1806) este o comedie pastorala in care un iubit gelos este vindecat de aceasta "boala" cand intelege ca si el poate fi necredincios, ca totul este foarte natural. Cea de a doua, Die Mitschuldigen din 1787 a fost scrisa la scurt timp dupa ce Goethe s-a intors la Frankfurt, pastrand insa stilul pe care il folosea la Leipzig. La finalul scurtei naratiuni toate personajele, fiecare vinovata de un anumit delict, se iarta intre ele, un final aproape fericit, similar celui oferit de Shakespeare in cateva dintre piesele sale.
In vara lui 1768 Goethe revenea la Frankfurt, de aceasta data foarte grav bolnav. Convalescenta va dura peste un an, o lunga perioada in care principalul prieten avea sa ii Susanna Catharina von Klettenberg, a carei personalitate mistica avea sa serveasca drept model pentru Wilhelm Meisters Lehrjahre (Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister), scrisa intre 1795-1796. Cei doi descopera impreuna textele alchimice neoplatonice, foarte in voga in epoca in cercurile protestante si incep sa faca mici experiente.
Goethe incepe sa citeasca si lucrari de medicina, iar in paralel ii descopera sau redescopera pe Shakespeare, Lessing si Rousseau, autori pe care va continua sa ii citeasca si cand ajunge la Strasbourg in martie 1770, pentru a obtine diploma in drept. Petrece in acest oras 17 luni, care vor fi considerate mai tarziu o perioada de schimbari majore in cariera sa, chiar daca in buna parte au fost rezultatul activitatilor si in special lecturilor anului precedent.
In acea perioada Strasbourg era mai curand dominat de cultura germana, iar Goethe avea sa transforme acest oras in locul de nastere a unei noi literaturi germane. Primul pas facut de scriitor a fost descoperirea Catedralei si a stilului gotic, pe care l-a definit ca "german". Al doilea si cel mai important a fost intalnirea cu Johann Gottfried Herder, care a sosit in Strasbourg in septembrie.
Desi era o personalitate dificila, Herder s-a apropiat de Goethe, caruia i-a impartasit entuziasmul pentru poezia populara, primitivism, speculatiile de data recenta asupra originii poeziei, lucrarile lui Johann Georg Hamann, poemele lui Ossian si mai ales romanele scrise de Henry Fielding, Laurence Sterne, Oliver Goldsmith. A fost prima persoana care l-a influentat enorm pe Goethe pentru toata viata. In ultimii ani Goethe isi amintea cu placere de Herder, sustinand ca autori ca Sterne sau Goldsmith se numara printre scriitorii de la care a invatat cel mai mult.
Efectul eliberator al acestor influente este vizibil aproape imediat in poemele de inspiratie populara pe care le-a scris pentru Friederike Brion. Patru decenii mai tarziu, cand Goethe descria familia Brion in Poezie si adevar, a sustinut ca intregul capitol era scris sub influenta cartii lui Goldsmith Vicarul din Wakefield, atat de puternica fusese impresia lasata.
In septembrie 1771 Goethe s-a intors la Frankfurt, pentru a-si incepe cariera de avocat dar de fapt pentru a continua o promitatoare cariera literara, care il va impune in istoria Germaniei. Timp de patru ani, pana la plecarea la Weimar, Goethe s-a bucurat de linistea necesara pentru o perioada creativa extrem de fertila, considerata de critici ca una dintre cele mai importante din viata sa. Incepe sa practice Dreptul la Frankfurt si Wetzlar, scrie cronici de carte, cunoaste si se imprieteneste cu numerosi scriitori, pe care ii va vizita adesea si cu care va coresponda, devine simbolul curentului Sturm und Drang si calatoreste in Elvetia.
In acesti ani are trei legaturi amoroase, toate terminate neplacut pentru ei. Prima este Charlotte (Lotte) Buff, pe care o cunoaste in 1772 la Wetzlar si de care se indragosteste nebuneste, pentru a afla la scurt timp ca Lotte era logodita cu bunul sau prieten, Johann Georg Christian Kestner.
Doi ani mai tarziu incepe o prieten neasteptat de apropiata cu Maximiliane Euphrosine von La Roche Brentano, fiica scriitoarei Sophie von La Roche si viitoarea mama a poetului Clemens Brentano, care in acel moment incerca sa se reziste intr-o casatorie nefericita cu Peter Anton Brentano, un negustor bogat din Frankfurt. Renunta repede si in 1775 se logodeste cu Anna Elisabeth (Lili) Schoeneman, fiica unui bancher bogat. Logodna se rupe in septembrie 1775, chiar daca noua iubita ii inspirase o serie de poeme minunate. Dar din 1775 Goethe era deja decis sa devina un scriitor cunoscut si chiar mai mult.
Curentul Sturm und Drang incerca sa impuna noi forme politice, culturale si literare in Germania. Sub influenta decisiva a lui Rousseau, Herder sau Hamann, reprezentantii Sturm und Drang isi alegeau modelele din Antichitate, din Anglia si din trecutul Germaniei, pentru a inlocui in acest fel traditiile franceze. Goethe incepe sa ii citeasca pe Shakespeare, Homer, Pindar si pe Hans Sachs, respingand decis clasicismul.
In 1773 publica un eseu despre Catedrala din Strasbourg, Von deutscher Baukunst (Despre arhitecutra germana), in care lauda stilul gotic, scriere aparuta in acelasi an cu manifestul Sturm und Drang, Von deutscher Art und Kunst (Despre cultura si arta germana), editat de Herder. Alaturi de Herder printre colaboratori se numarau Johann Heinrich Merck, Johann Georg Schlosser (care avea sa se casatoreasca in 1773 cu Cornelia Goethe), Friedrich Maximilian Klinger, Jakob Michael Reinhold Lenz si Heinrich Leopold Wagner. Miscarea avea si o dimensiune religioasa si morala, care l-a facut pe Goethe sa scrie doua eseuri in care pledeaza pentru toleranta religioasa, publicate in 1773 si 1883. Ii citeste pe Swedenborg si Spinoza, incepe sa corespondeze cu teologul Johann Caspar Lavater, cu Johann Bernhard Basedow si cu filosoful Friedrich Heinrich Jacobi, dar se imprieteneste si cu poetii mai vechi, precum Friedrich Gottlieb Klopstock, Heinrich Christian Boie si Matthias Claudius.
Prima sa contributie la evolutia curentului in perioada 1771-1775 este sprijinul declansarii pasiunii pentru Shakespeare, care a adus prima recunoastere publica a grupului. Faimosul sau discurs Zum Shaekespaers Tag (De ziua lui Shakespeare) a fost citit la doua luni dupa intoarcere de la Strasbourg; fiind o celebrare ditirambica a poeziei bardului britanic, care a facut mai mult pentru popularizarea acestuia in spatiul german decat ar fi reusit oricine altcineva. De mare succes s-a bucurat si piesa de inspiratie shakespeariana Goetz von Berlichingen mit der eisernen Hand (Goetz von Berlichingen cu mana de fier) scrisa in noiembrie 1771 si publicata intr-o versiune revizuita doi ani mai tarziu. Piesa este scrisa in proza (asa cum fusese tradusa opera lui Shakespeare de catre Wieland) cu numeroase scene scurte si un deosebit accent pe indicatiile de dictie si regie. Este nu doar o apologie a dramaturgiei lui Shakespeare, ci si o clara respingere a elegantei ordonate a dramelor germane din trecut, marcate de influenta franceza.
Celelalte piese scrise de Goethe la inceputul deceniului al saptelea pot fi incadrate in trei categorii : satire scrute, mai ales din 1773, pe teme literare si culturale lae momentului redactate in proza sau in Knottelverse, cupletele lansate cu succes de Hans Sachs ; drame poetice incomplete, avand ca figuri centrale personalitati din istorie si mitologie, ca Cezar, Mahomed, Prometeu, Egmont sau Faust ; cateva piese conventionale, precum Stella sau Clavigo si operetele Erwin und Elmire si Claudine von Villa Bella. Scrie multe poeme, intre care Koenig in Thule (Regele din Thule, 1782), care ulterior va fi inclus in Faust, poezii de dragoste, care ulterior vor fi puse pe note de Beethoven si Schubert.
In vara lui 1775 Goethe a parasit orasul Frankfurt si a plecat la Weimar, unde fusese invitat de tanarul duce Karl August. Nimeni nu ar fi putut banui atunci cat de mult avea sa insemne aceasta localitate pentru scriitor, si cat de mult ii va oferi acesta. Ajuns la Weimar, Goethe a devenit repede un prieten apropiat al ducelui, organizand mai multe spectacole de teatru pentru intreaga Curte.
In 1776 a devenit oficial cetatean al orasului Weimar si a primit si responsabilitati administrative in micul ducat. Weimar era deja cunoscut ca un important centru cultural, mai ales datorita eforturilor facute de mama ducelui, Anna Amelia, care il adusese pe Wieland, vechiul prieten al scriitorului, pentru postul de profesor al ducelui. Curand, Goethe l-a convins si pe Herder sa li se alature. In afara scrisului si a vietii la Curte, Goethe capatase gustul calatoriilor determinate de motive oficiale si de cele in compania ducelui. A facut si doua calatorii "literare" in cautarea de subiecte : in iarna lui 1777 in muntii Harz si in toamna lui 1779 in Elvetia.
La putin timp dupa sosirea la Weimar incepuse o relatie de prietenie cu Charlotte von Stein, sotia unui oficial al Curtii, legatura care ii va marca viata pentru urmatorii 12 ani, transformandu-l din impetuosul poet reprezentant al Sturm und Drang in scriitorul rezervat si extrem de politicos de mai tarziu. A fost o relatie extrem de intensa, dar marcata de virtute si autocontrol, pur platonica.
La inceputul deceniului opt Goethe se ocupa si de administrarea minelor si drumurilor din ducat, dar si de chesitunile financiare si de razboi, ceea ce ii va aduce in 1782 rangul nobiliar, avand dreptul de a folosi particula "von". Inca de la inceputul sederii la Weimar Goethe a inceput sa fie interesat si de alte subiecte, in special de stiinte. Daca in trecut alchimia fusese singura care il atragea, acum incepe studii de geologie, anatomie si botanica. Nu se mai multumeste sa colectioneze si sa experimenteze, ci incepe si sa colaboreze la reviste stiintifice, unde isi publica adesea rezultatele descoperirilor. In 1784 demonstreaza existenta unui os intermaxilar la om, fara sa stie ca descoperirea fusese deja facuta la Paris in 1780, pentru ca in 1787 sa conceapa o importanta teorie asupra metamorfozarilor in cazul plantelor.
Scrie mai putina literatura decat in trecut, in buna parte din cauza responsabilitatilor deloc putine carora trebuie sa le faca fata, dar si a pasiunii pentru stiinta. Aici a reusit sa scrie multe dintre cele mai bune balade si poeme, precum si librete de opereta si, din cand in cand satire pentru distractia ducelui. A realizat si o adaptare libera dupa Pasarile lui Aristofan, destinata Curtii. Lucra la rastimpuri la Egmont, care a avut mai multe versiuni, majoritatea in proza. A scris Wilhelm Meisters theatralische Sendung, un fragment foarte viu in care descria situatia in care se gasea teatrul german.
Dar oboseala si agitatia vietii de zi cu zi si-au spus in final cuvantul, iar in dimineata de 3 septembrie 1786 Goethe a parasit in secret Weimarul pentru Italia, o calatorie pe care si-o dorise de mic copil, cand asculta povestile tatalui despre orasele italiene.
Va tine la randul lui un jurnal amanuntit din aceasta calatorie, care a insemnat pentru Goethe o adevarata renastere spirituala, o calatorie in care a putut sa se redescopere. Odata ajuns in Italia, a incercat sa acumuleze cat mai multe informatii, de la natura si forma pietrelor de pe drum la traditie, obiceiuri si cultura, fara a se arata vreun moment interesat de viata politica.
Cunoaste pentru prima data direct creatiile arhitecturale, pictura si sculptura Italiei, descopera vechii maestrii, Italia sa fiind cea a Renasterii, care includea si vechea Roma. In afara timpului petrecut la Venetia si Neapole si de o scurta calatorie in Sicilia, Goethe si-a petrecut timpul la Roma. In perioada petrecuta in Italia s-a imprietenit cu reprezentantii comunitatii artistice germane de acolo, in special cu Wilhelm Tischbein si Angelika Kauffmann. A revizuit piesele Egmont, Iphigenie auf Taurus si, partial, Torquato Tasso pentru editia de opere pe care o pregatea, adaugand si doua scene versiunii din Faust pe care o scrisese in perioada in care se gasea inca la Frankfurt. Avea sa selecteze din materialul pentru Faust scene pe care le va publica in 1790 sub Faust: Ein Fragment (Faust : un fragment).
De altfel, Goethe s-a intos din Italia simtindu-se, asa cum avea sa declare, un adevarat artist. Karl August, desi se simtise jignit de escapada prietenului sau, a acceptat sa il scuteasca de toate obligatiile oficiale, cu o exceptie : Goethe sa se ocupe si pe viitor de teatrul Curtii, care a fost infiintat oficial in 1791, dar si de biblioteci si de colectiile de arta si istorie naturala din ducat, inclusiv cele de la Universitatea din Jena.
Dar cea mai dureroasa ruptura pe care a trebuit sa o indure Goethe dupa plecarea intempestiva in Italia a fost cea cu doamna von Stein, care nu a putut sa-l ierte ca o parasise. Asa ca Goethe s-a consolat cu Christiane Vulpius si aveau sa ramana impreuna pana la moartea acesteia. Casatoria celor doi, care a avut loc in 1806, nu a reusit sa domoleasca opozitia Curtii fata de aceasta relatie scandaloasa, ceea ce nu l-a facut pe Goethe sa ezite vreo clipa, sau pe Christiane sa renunte la devotiunea cu care il privea pe scriitor, desi nu se poate spune in ce masura il si intelegea.
Sotia lui Goethe a murit in 1816. Un an mai tarziu, fiul sau, August Goethe s-a casatorit cu Ottilie von Pogwisch. Cuplul a locuit impreuna cu Goethe, Ottilie avand grija de casa si de batranul scriitor. In acelasi an Goethe a demisionat din functia de director al teatrului Curtii, dupa ce gestionase viata teatrala din Weimar pentru aproape patru decenii. Pe masura trecerii timpului si pe fondul aparitiei unui sentiment liberal si in egala masura national german, Goethe se simtea tot mai strain de aspiratiile politice ale conationalilor mai tineri. Si-a petrecut ultimii ani ai vietii ca un simbol al culturii germane, adulat de mase si de artistii tineri, calitate in care s-a complacut si de care s-a bucurat.
A fost reprezentat pe panze si in sculpturi, a primit vizitele tinerilor intelectuati din Germania si nu numai, ca un amfitrion binevoitor si prietenos, in acelasi timp constient de valoarea sa. In ultimul deceniu incepe sa lucreze si la autobiografia sa, precum si mici rapoarte anuale, amanuntite, care redau activitatile sale intelectuale, o adevarata mina de aur pentru cercetatorii de mai tarziu. Incepe sa se ingrijeasca de aparitia Operelor complete Werke: Vollstaendige Ausgabe letzter Hand, 1827-1842. Nu neglijeaza nici presa editata de el si colaboreaza la publicatiile prietenilor. Din grija de a lasa cat mai mult posteritatii incepe o serie de conversatii notate de interlocutori, cele mai importante fiind cele cu Johann Peter Eckermann, incepute in 1823.
Dar acesti ultimi ani nu au fost dedicati exclusiv construirii unei imagini pozitive definitive, destinate posteritatii. Goethe a continuat sa citeasca enorm, descoperindu-i si pe prozatorii contemporani : Lord Byron, Alessandro Manzoni, Sir Walter Scott, Victor Hugo. Intre 1817 si 1824 a publicat eseuri de morfologie si lucrari stiintifice pe diverse teme, si-a continuat studiile de optica si a inceput sa citeasca tot mai multe tratate de medicina, pentru ca in final sa se ocupe de meteorologie. Dar cele mai importante si impunatoare lucrari sunt Wilhelm Meisters Wanderjahre (Anii de calatorie ai lui Wilhelm Meister) din 1821 si partea a doua din Faust, aparuta in 1832.
www.artline.ro
