Este imposibil sa iti imaginezi literatura umoristica de calitate - si umorul in general - fara capodoperele britanice de gen. Iar Jerome K. Jerome s-a impus in literatura tocmai prin romanele in cel mai pur stil britanic, in care umorul este subtil, eroii sunt gentlemen eleganti si seriosi, iar doamnele din jurul lor au in vene sange albastru si virtuos de ladies, servitorii o doza de prostie inofensiva, iar animalele din caminele englezesti se implica si ele in naratiune. Tocmai de aceea initiativa editurii LEDA de a relansa de piata romaneasca de carte volumele semnate de Jerome K. Jerome - intre care "Arta de a nu scrie un roman" este poate cel mai cunoscut - nu poate fi decat una deosebit de inspirata. |
Hazul incepe din titlu. Cum sa scrii un roman despre arta de a nu scrie un roman, nu e o contradictie ? Autorul demonstreaza ca nu este, prin intermediul personajelor sale, domni respectabili si plictisiti, care isi doresc sa incerce ceva nou. Si cum literatura nu poate fi decat cea mai potrivita pentru un gentleman, se inhama la drum, cu proiecte si idei care mai de care mai ambitioase si mai fanteziste, sub obladuirea amuzata si rabdatoare a consoartelor oficiale si nu numai. Nimeni nu va scrie macar o pagina, pentru ca de la o clipa la alta vor aparea noi proiecte, noi personaje, noi intamplari, intr-un haos ce scapa de legendara ordine din Albion. La fel ca in Decameronul, intalnirea lor nu este decat prilejul pentru fiecare de a povesti. Chiar daca nu sunt scriitori, autori prezumtivi sunt povestitori inascuti, si chiar daca nici una dintre naratiunile lor nu ajung in paginile proiectatului roman, cititorul poate cu greu sa nu rada.
Pentru ca acesta este pariul pe care il face Jerome K. Jerome prin cartile sale : ca nu se va gasi nimeni care sa nu izbucneasca in ras in fata frazelor elegante si a povestirilor hazoase ale eroilor. Povestirile sunt diverse, sunt pe toate gusturile, de la romantism la suspans, de toate pentru toti, si fiecare poarta amprenta unui autor care si-a dorit pur si simplu ca prin paginile sale sa aduca in atentie o lume poate imaginara, dar in tot cazul nostima.
Numai ca Jerome K. Jerome este mult mai profund de atat, dar pentru a-l intelege primul pas este ca fiecare sa il citeasca. Cu siguranta insa ca va reveni.
Jerome K. Jerome, Arta de a nu scrie un roman, Editura LEDA, Colectia Galeria de Proza, Bucuresti, 2006